Peste Tisa si sarma ghimpata din Transcarpatia

de Florentin Nasui

De 13 ani, minorităţile etnice din Ucraina pot sărbători oficial Ziua Naţională a patriei mamă. Aşa se face că, tot de atâţia ani am avut prilejul să particip la sfârşit de noiembrie la acest eveniment organizat în dreapta Tisei de către asociaţiile românilor din Transcarpatia, primăriile celor 5 localităţi populate majoritar de români şi Consulatului General al României la Cernăuţi. Sărbătoarea naţională a României este marcată înainte de 1 Decembrie, tocmai ca etnicii români din Ucraina să poată participa la solemnităţile din Sighetu Marmaţiei sau Alba Iulia.

Gardul de sârmă ghimpată

Tocmai l-am reîntâlnit pe vechiul prieten Vasile Ona Jotu (în fotografie, alături, în dreapta, de E. Sa Tatiana Popa şi dr. Ion Botos). El, din 1990 încoace, a fost de mai multe ori, de Întâi Decembrie, în capitala Marii Uniri, înfăptuite şi de înaintaşii lui, la 1918. În 2004, bunăoară, împreună cu alţi 5 slătineni, Jotu a refăcut drumul strămoşilor cu căruţa. Prima şi ultima căruţă care a traversat podul istoric reconstruit între Slatina-Sighet. Şapte zile au străbătut traseul cu ştraful împodobit, pe care fluturau drapelele naţionale ale României şi Ucrainei. Cei 6, îmbrăcaţi în cioareci, gube şi cuşme de Maramureş aveau nu numai hang, dar şi ceteră, zongură şi dobă. Peste tot au fost întâmpinaţi cu bucurie şi căldură de localnicii zecilor de localităţi prin care au trecut. Vasile îşi aminteşte: “Bunicul a avut 3 feciori. Pe tata, rămas la Slatina, unul stabilit la Sighet, celălalt la Mănăştur. După Război, după ce s-au închis graniţele, nu i-o mai văzut niciodată. Povestea tata cum plângea bunicul adesea pe malul Tisei, lângă gardul de sârmă ghimpată. În 1959 a murit, dar fiul de la Sighet n-a fost lăsat să vină la înmormântare. Îmi povestea unchiul Petru cum s-o urcat pe deal, pe Solovan, să vadă petrecania din Slatina cu binoclul”.

Sfinţirea busturilor lui Eminescu şi Ştefan cel Mare

Duminică după-amiază, în centrul Slatinei, au fost dezvelite şi sfinţite busturile lui Mihai Eminescu şi Ştefan Cel Mare şi Sfânt. Primul este amplasat în faţa Şcolii generale nr. 2 de gradul 1-3, cu predare în limba română, iar al doilea lângă Capela Ortodoxă şi complexul “Maramureşul”. Statuile din bronz, înalte 1,5 metri, au fost realizate prin intermediul maestrului în arte Leonid Popescu din Chişinău şi a sculptorului basarabean Grigore Băţ, la comanda Asociaţiei “Maramureşenii” din Slatina (preşedinte Anica Bococi) şi Asociaţiei culturale “Florile Izei din Sighetu Marmaţiei (preşedinte, Gheorghe Dunca).

După intonarea imnurilor de stat ale Ucrainei şi României, statuile au fost sfinţite de un sobor de preoţi ortodocşi şi greco-catolici din localităţile româneşti din dreapta Tisei, dar şi din stânga, avându-i în frunte pe preotul arhimandrit Ştefan Bileţchi, protopopul ortodox de Slatina şi pr. Vasile Aurel Pop, protopopul ortodox de Sighet. Răspunsurile au fost date de Corul bisericesc din localitate, condus de Ileana Şiman. Au fost de faţă sute de localnici, dar şi invitaţi sau “turişti”din România.

Deplasarea de la o statuie la alta s-a făcut în alai, cu fanfară, în frunte fiind drapelele naţionale: cel ucrainean, fluturat de un român din stânga Tisei şi cel românesc, fluturat de un român din dreapta Tisei. Au vorbit: primarul Gheorghe Uhali, E. Sa, Tatiana Popa, consulul general al României la Cernăuţi, vicepreşedintele Consiliului Raional Igor Gravar, dr. Ilie Gherheş, dr. Ion Petrovai, Pr. Nicolae Dutca etc.

Prof. Mihai Opriş directorul Şcolii româneşti: “Noi, maramureşenii din dreapta Tisei am dat naştere Maramureşului din stânga Tisei. Noi am donat Hoteniului, acum două veacuri, biserica de lemn. Ţin să subliniez că greşesc acei care uită de noi, cei din dreapta Tisei, amintind doar de Basarabia, Nordul Bucovinei sau Herţa. Noi am fost ş-om fi cu sau fără! Dar bineînţeles, cu. Cu Europa Unită, spre care tinde azi şi Ucraina, România angajându-se să fie avocatul Ucrainei, al nostru, în aceste demersuri”.

Leonid Popescu, maestru în Arte: “Eu am locuit 12 ani aici şi am mulţi prieteni la Slatina. De la Nistru pân-la Tisa l-am adus pe Eminescu aici, în satele româneşti, iar pe Ştefan l-am adus la buneii săi, că-i din neamul Bogdăneştilor maramureşeni. Am lucrat la aceste două busturi mai mult de un an de zile. Ideea a pornit acum 3 ani, când am pictat iconostasul la această bisericuţă din centrul Slatinei, ctitorită de Victor Vlad. L-am adus aici pe Ştefan Cel Mare şi Sfânt, cel mai român şi sfânt dintre toţi românii, recunoscut de Rusia, de Ucraina, de Muntele Athos, de Papalitate. Cu toate astea, din cauza poliţiştilor din Chişinău, Ştefan a stat 5 zile în vamă. Cu crucea în mână, în acest orăşel multietnic şi multicultural Ştefan îi binecuvântează pe fiecare în parte. Mă bucur că sfinţirea se face împreună, de către preoţi de pe ambele maluri ale râului de frontieră”.

Dr. Gheorghe Mihai Bârlea, senator, membru al grupului de prietenie România – Ucraina din cadrul Senatului României, cetăţean de onoare al Slatinei a adresat salutul din partea Parlamentului României şi preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş: “Înălţarea, în dreapta Tisei, a acestor două statui ale celor două mari personalităţi ale neamului, este un lucru extraordinar. Dacă adăugăm că aceste două busturi sunt amplasate nu departe de locul unde trona monumentul lui Lenin, putem spune că se schimbă lumea şi în fostele ţări ale imperiului sovietic prin mai multă disponibilitate pentru adevăr, mai ales pentru românii din Transcarpatia care până acum nu au avut un simbol istoric semnificativ. M-a impresionat numărul mare de participanţi, care au îndurat frigul vreo 3 ore, participând la dezvelirea ambelor busturi. Elevii şcolii au fost exemplar pregătiţi de directoarea adjunctă, Ana Modârcă, recitând poezii adecvate la ambele monumente şi au cântat cu multă sensibilitate. A fost o sărbătoare deplină, mai cu seamă că aceste ceremonii au fost puse sub semnul Marii Uniri. Acte de curaj şi mândrie românească, absolut remarcabile. Felicit autorităţile raionului Teceu, pe cele locale, asociaţiile românilor din dreapta Tisei dar şi pe cele implicate în realizarea acestui eveniment.”

Serbarea Serbării

Cu acest prilej, românii din dreapta Tisei au sărbătorit şi Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia, unde strămoşii lor au fost acum 93 de ani şi au prezentat Credenţionalul. Serbarea avut loc în sala de la primărie, mult prea mică pentru un asemenea spectacol mare susţinut de elevii şcolii româneşti din Slatina, dar şi de invitaţii din România (Ansamblul “Florile Izei” condus de fraţii Gheorghe şi Ioan Dunca, Rapsozii Maramureşeni, Soţii Botiş, Formaţia Ştefan Rednic ş.a.). Serbarea a continuat la un restaurant, cu cina festivă, care s-a încheiat la vremea… micului dejun!

Slatina – bucurie-suparare pe un bulgare de sare

Oraşul pe care îmi place să-l numesc pe un bulgăre de sare, îl cunosc de fix 48 de ani. Că strada principală din Slatina, aceeaşi de 6 decenii, are hârtoape, de vină sunt specialiştii drumari de odinioară. Ei s-au curăţat de mult, ca la Sighet. Atâta doar că aici s-a turnat asfalt peste calupuri, iar la Slatina, vechiul drum are gropile sub apa îngheţată, acum.

Slatina, un cartier mirific, dar necunoscut al Sighetului. Sau invers, gândeam atunci, în 1962, după ce am trecut pe jos, pe podul vechi de la Cămara-Biserica Albă.

De la marginea satului unde eram cazaţi la părinţii lui nea Ion, până la Slatina, parcurgeam vreo 2-3 kilometri, de mână cu părinţii.

La Slatina, unde am fumat pe ascuns cu Ilie, acum răposat. Ilie, fratele lui Gheorghe, fiul lui Lorinţ, unchiul prin alianţă al mamei.

Gheorghe care, acum e medic, atunci nu ne-a pârât babacilor pentru că avea doar 2 ani. De asta ne – am amintit noi zilele trecute, la prima convorbire după atunci. La Slatina, unde, 36 de ani mai târziu, am băut vodcă la 400 de metri sub pământ într-o galerie de sare, frumos dantelată de utilajele performante . Pe acolo, unde, din când în când, mai trecea câte o drezină, prin întuneric. De parcă eram în Zona fraţilor Strugaţki sau a lui Andrei Tarkovski, în capodopera cinematografică numită Călăuza.

Slatina, oraşul în care am mâncat pentru prima dată knedli cu tocăniţă. Simt şi acum gustul aluatului firet, al tocăniţei şi al sosului preparat de marele bucătar al Slatinei, unchiul Lorinţ.

Slatina de la capătul Sighetului, unde, în pruncie, am găsit un loc ascuns în care să trag mişeleşte un fum. Acolo, din grădina lui Lorinţ Ţiple, Ilie mi-a arătat cam pe unde locuiesc eu în Sighet. Distanţa nu era mai mare de 300 de metri în linie dreaptă. Revenit acasă, mi-am chemat prietenii să mergem împreună în grădina lui Lorinţ, unde nu ne vede nimeni când pipăm. Dar nu am mai găsit cărarea. Pe ambele maluri ale Tisei, am văzut soldaţi cu puşcă şi garduri de sârmă ghimpată. La cei 7 ani ai mei, nu am înţeles atunci cine e în puşcărie? Ei sau noi!

Zilele trecute, deci, am trecut din nou peste apă.

Alte vremuri. Parcă şi vameşii şi grănicerii ucraineni sunt mai domni ca omlogii lor, românii.

Cu doctorul Gheorghe Ţiple ne-am amintit că noi am povestit prima dată abia după 48 de ani, la Lăsatul Secului, după calendarul vechi, după care, postul Crăciunului se termină abia mâine noapte.

Şi ne-am uitat peste pozele de la Lăsatul Secului. În acea zi,primarul Gheorghe Uhali, prof. Gheorghe Opriş, preşedinte al Asociaţiei social -culturale a românilor din Transcarpatia „George Coşbuc”, Mihai Tocari, preşedintele Asociaţiei Speranţa şi Anica Bococi, preşedintele Asociaţiei Maramureş-Slatina au organizat manifestările dedicate Zilei Naţionale a României.

După cum am mai scris, de vreo 12 ani, etnicii minoritari din Ucraina pot sărbători oficial Ziua naţională a ţării mamă.

Până în 2009, aceste manifestări erau organizate şi finanţate de Consulatul General al României de la Cernăuţi. Cum şi pe acolo suflă vântul prin visterie, românilor din dreapta Tisei li s-a sugerat să se descurce singuri. Şi s-au descurcat de minune, chiar dacă au fost cam singuri. Nici o oficialitate din România nu s-a ostenit să treacă râul de frontieră. Totuşi, cu multă plăcere şi bucurie au venit atunci, la fraţii lor, cei din Ansamblul „Florile Izei” din Sighetu Marmaţiei (Gheorghe şi Ioan Dunca, Pătru Bârlea, Maria şi Petru Botiş, Ana Ardelean, Anuţa Zubaşcu, Maria şi Ioan Moş, Liviu Cârcu), Ioan Tivadar directorul Şcolii de Arte „Gheorghe Chivu”, Petru Cudrici, primarul Bârsanei, care a recunoscut că nu a ascultat, nu a simţit aşa cum a simţit la Slatina Imnul României.

Adică, solemnităţile de la Primărie au fost precedate de intonarea celor două imnuri naţionale, ale Ucrainei şi României. Asta, după parastasul oficiat în Capela Ortodoxă Română din centul Slatinei, unde soclul statuii lui Ştefan cel Mare este gata, dar din cauza unui funcţionar birocrat statuia zace încă într-un garaj. Parastas în memoria victimelor Holodomorului a celor peste 10 milioane de ucraineni ucişi prin înfometare de regimul stalinist în perioada interbelică.

În faţa mulţimii adunate în sala de festivităţi a Primăriei au vorbit organizatorii, invitaţii de peste apă şi istoricul Ion Huzău, din Slatina: ”Chiar dacă înaintaşii noştri au fost la Alba Iulia, ziua de 1 Decembrie este pentru noi o pseudo-bucurie, dar suntem mulţumiţi că trăim şi noi în acelaşi spaţiu Carpato-Danubiano-Pontic. Noi mai sperăm totuşi într-o unire: intrarea Ucrainei în Uniunea Europeană.”

Profesoara Ana Moderco, de la Şcoala românească de gradul 1-3, unde la liceu sunt doar 24 de elevi) şi dirijoarea corului bisericesc, Ileana Şiman au pregătit un spectacol de excepţie în care copiii, elevii şi cei câţiva adulţi din cor, au impresionat asistenţa până la lacrimi. Moderatorul întâlnirii, Vasile Ona Jotu, a chiar zis la microfon, în timpul spectacolului: primarul nostru plânge. Şi atunci, eu, care stăteam în spatele primarului, m-am bucurat că nu am fost singurul !

Impresionantă vocea sopranei de clasa a VIII-a, Geta Popovici, care a cântat solo ”Nu uita că eşti român” şi Balada lui Pintea, baladă interpretată cu multe decenii în urmă de Victoria Darvai, născută la Biserica Albă.

Am remarcat şi alţi solişti sau soliste de valoare printre copii, dar am reţinut doar numele fraţilor Grin şi a lui Adi Huzo. Dulce de tot a fost şi fetiţa de doar 4 ani, cu cizmuliţe roşii. La vioară l-am auzit pe Vasile Marina din Ocna Slatinii, clasa a VIII-a, elev şi al Şcolii de Arte din Sighet, unde face vioară cu Ioan Dunca. Spectacolul s-a încheiat cu recitalul sighetenilor. La ultimul cântec, cei prezenţi în sală s-au ridicat în picioare. N-am numărat lacrimile.

La lumina Lunii de dincolo de nori, în faţa Primăriei clădire pe care, alături de drapelul naţional al Ucrainei sunt arborate şi drapelele României şi Ungariei (etnicii români şi maghiari fiind majoritari în Slatina) s-a încins Hora Unirii.

La cina festivă le-am povestit prietenilor că, în urmă cu 12 ani, am sărbătorit ziua României la Biserica Albă. Manifestările de 1 Decembrie din ţară, le-am văzut la televizor. În „Graiul Maramureşului”, am scris apoi că de Ziua Naţională a României mai bine m-am simţit în Ucraina!

I-am spus vărului Gheorghe că şi în 2010, la Slatina am trăit în 3 ore 30 de zile Naţionale la un loc. 20 au trecut.

Regretatul prieten, poet şi ziarist din Apşa de Jos, Ion Mihalca, se mândrea mereu că e român din dreapta Tisei, zonă pe care el şi alţii o numesc România Mică.

După 20 de ai de când trec iar Tisa cu drag, după recitalul de atunci al elevilor din Slatina pot spune cu mâna pe inimă, că România… mică la noi!

Autor: Florentin Nasui

Sursa: Graiul.Ro

Vizionati aici Albumele de Fotografii Basarabia-Bucovina.Info

Dati un “Like” Paginii de Facebook Basarabia-Bucovina.Info

 

Shortlink: