Misionari români din Basarabia în Japonia secolului XIX. Interviu si Fotografii

Daţi mai departeTweet about this on TwitterShare on FacebookShare on Google+Email this to someoneShare on LinkedInPin on Pinterest

“Învăţătorul părinte pe care l-am iubit mai mult decât pe oricine dintre cei cu care am fost în comuniune” – din anunţul lansat de japonezi în februarie 1894 privind colecta publică pentru ridicarea la Tokio a unui cenotaf al Cuviosului Român Anatolie Tihai

Cercetatorul basarabean Vlad Cubreacov în Japonia, pe urmele Cuviosului român Anatolie Tihai

– Domnule Cubreacov, aţi revenit de curând dintr-o vizită în Japonia. Care a fost scopul acestei vizite şi ce impresii v-a lăsat Ţara Soarelui Răsare?

– Trebuie să precizez din capul locului că nu este vorba despre o vizită turistică, ci de una de informare şi documentare pe teren, pe urmele a trei mari misionari români din Basarabia care, în secolul XIX, au trăit şi activat timp de câteva decenii în Japonia.

Numele acestor misionari au început a fi tot mai cunoscute şi la noi: Cuviosul arhimandrit Anatolie Tihai, fratele său, compozitorul şi liturgistul Iacob Tihai, şi diaconul, compozitorul şi liturgistul Dimitrie Livovschi. Vizita a fost posibilă datorită invitaţiei din partea universităţilor Shizuoka şi Hokkaido, care, urmărind publicaţiile în limba română despre primele contacte dintre români şi japonezi, publicaţii apărute, de altfel, în ultimii ani în FLUX, au găsit potrivit să-mi ofere posibilitatea de a mă documenta din primele surse japoneze asupra subiectului cercetat. Am venit din Japonia plin de impresii pozitive. Societatea niponă este una avansată, iar exigenţele şi standardul de viaţă al japonezilor le-am găsit superioare celor occidentale. Peste tot am întâlnit oameni serioşi, atenţi, de o delicateţe aparte.

– Aţi avut mai multe întâlniri. Care au fost acestea şi ce date noi aţi obţinut de la interlocutorii niponi?

– Prima întâlnire a fost cu reputatul profesor şi istoric militar Hiyama Shin-ichi şi a avut loc la Osaka. Dumnealui mi-a furnizat materiale şi date noi despre fraţii Anatolie şi Iacob Tihai. Printre acestea sunt două scrisori adresate arhimandritului Anatolie Tihai în aprilie 1876 şi iulie 1877, un articol din 1988 despre familia compozitorului Iacob Tihai, precum şi mai multe desene cu chipurile membrilor familiei lui Iacob Tihai. Totodată, am aflat mai multe detalii noi despre rudele japoneze ale lui Iacob Tihai, întrucât acesta a fost căsătorit cu o japoneză, fiind vorba despre prima familie româno-niponă în istorie. Am ales Osaka drept loc al primei întâlniri, întrucât anume aici s-a produs, în 1878, o întâmplare fericită – Cuviosul nostru părinte Anatolie i-a botezat, într-o singură zi, pe 33 de neofiţi japonezi, întemeind astfel prima biserică ortodoxă din acest oraş, dându-i hramul Sfântul Pantelimon.

– Compozitorul Iacob Tihai a fost căsătorit cu o japoneză? Subiectul este într-adevăr interesant. Cine era soţia basarabeanului Iacob Tihai?

– Soţia lui Iacob Tihai se numea Ryo-san, botezată ulterior Elena, şi se născuse în 1855 în oraşul Annaka din prefectura Guma, în familia unui celebru samurai, anume Yokoi Gennemon Tokinaka. Elena a fost al treilea copil în familia samuraiului, familie care, de altfel, s-a convertit la Ortodoxie în primăvara anului 1876. Iar la 7 iunie 1876, a fost oficiată cununia religioasă a compozitorului Iacob Tihai cu Elena Yokoi, la Tokio, de către Sfântul Nicolae Kasatkin, primul episcop ortodox din Japonia. Din păcate, nu s-au păstrat nici una dintre fotografiile Elenei, dar există mai multe desene cu chipul ei publicate în ziarul „Chinsei Nippo”, care a apărut în epoca Meiji la Nagasaki sau altele publicate în ziarul „Yorodji Tyoho” de la Tokio. Elena şi Iacob Tihai au avut cinci copii: Ignatie, Dimitrie, Elena, Alexandru şi Elisabeta. Iacob Tihai, absolvent al Seminarului Teologic din Chişinău şi al Conservatorului din Petersburg, venise în Japonia în 1874, iar după alte surse – în 1873, la invitaţia fratelui său Anatolie, pentru adaptarea muzicii ortodoxe la specificul limbii japoneze. Între altele fie spus, Iacob Tihai a fost înzestrat cu un talent muzical deosebit, fapt pentru care a şi fost discipolul preferat şi cel mai strălucit al compozitorului Anton Rubinstein, născut la Ofatinţi, în Podolia, astăzi în raionul Râbniţa. Fiind originar din satul Tărăsăuţi, judeţul Hotin (pe malul Prutului), Iacob avea mai multe rude în Basarabia, inclusiv două surori preotese: Marta şi Olimpiada. Familia Tihai a fost înrudită cu familia Rădăuţanu, cu care atât arhimandritul Anatolie, cât şi Iacob Tihai au purtat o intensă corespondenţă în limba română. Am fost bucuros să aflu de la profesorul Hiyama Shin-ichi că Elena a fost prima japoneză în istorie care a călcat pe pământul Basarabiei. Întreaga familie a lui Iacob Tihai a vizitat Basarabia în două rânduri: în 1880 şi în 1886, călătorind din Japonia pe apă, cu vaporul, traversând Marea Galbenă, Oceanul Indian, Marea Roşie, Mediterana şi Marea Neagră până la Odesa. De la Odesa la Chişinău familia lui Iacob Tihai s-a deplasat cu trenul. Acum se ştie că una dintre localităţile vizitate în 1880 şi 1886 a fost satul Chişcăreni din judeţul Bălţi, domeniu al renumitei familii boiereşti Casso, unde locuia preoteasa Marta Balâc, sora lui Iacob.

– Această istorie este demnă de pana unui romancier sau de ecranizare. Care a fost soarta acestei prime familii româno-japoneze?

– Într-adevăr, istoria este impresionantă şi voi încerca să scriu despre ea, oferindu-i publicului de limbă română toate informaţiile noi furnizate de istoricii niponi. Va fi însă doar un studiu istoric, nu un roman. Soarta familiei lui Iacob Tihai nu a fost, până la urmă, una fericită. Iacob a decedat fulgerător la Odesa, în 1887, când familia sa făcea drumul de întoarcere spre Japonia. Tot atunci, unul dintre fiii lui, Ignatie, a rămas la Odesa pentru a urma cursurile Şcolii navale. Elena şi ceilalţi copii au revenit în Japonia. Al patrulea copil, Alexandru, a murit de tânăr, în 1903, iar la numai două săptămâni distanţă, a decedat şi mezina familiei, Elisabeta, care era căsătorită cu arhitectul japonez George Shmuda şi a avut un copil. Alexandru şi Elisabeta Tihai sunt înmormântaţi în cimitirul Yanaka din Tokio. Singurul fiu care mai rămăsese alături de mamă, Dimitrie, a emigrat, după decesul acesteia, în Statele Unite ale Americii, unde a decedat de cancer. Nu cunoaştem, deocamdată, numele copilului Elisabetei Tihai şi al lui Gheoghe Shmuda şi nici care a fost soarta lui, dar putem admite că ar putea exista până astăzi în Japonia urmaşi ai basarabeanului Iacob Tihai.

– Foarte interesant, dar să trecem şi la alte întâlniri pe care le-aţi avut cu istoricii japonezi.

– La Yokohama am purtat o discuţie foarte utilă cu profesorul Naganawa Mitsuo, unul dintre cei mai buni cunoscători niponi ai perioadei Meiji, dar şi a istoriei Ortodoxiei din Japonia. Domnul Naganawa Mitsuo este profesor emerit al Universităţii Naţionale Yokohama. Dumnealui a scris şi publicat un studiu despre compozitorul Iacob Tihai şi familia acestuia. Urmează să traducem acest studiu din japoneză în română pentru a deveni şi un bun al istoriografiei româneşti.

O altă întâlnire a fost cu preoteasa şi muzicologul Maria Junko Matsushima, la Nagoya. Mi s-a oferit prilejul să particip mai întâi la Sfânta Liturghie oficiată de părintele George Matsushima, având parte de o primire extrem de călduroasă. Credincioşii acestei parohii sunt japonezi, români şi ruşi. Liturghia este oficiată în niponă, dar anumite fragmente din ea sunt în slavona veche şi în română, astfel încât nici unul dintre credincioşi să nu se simtă străin. Este o practică obişnuită în bisericile din Japonia, dat fiind că Biserica Ortodoxă din această ţară cuprinde peste 10 mii de credincioşi niponi, cărora li se adaugă circa 5 mii de credincioşi români şi alte câteva mii de credincioşi ruşi. A fost plăcut să aflu că o bună jumătate dintre cântările bisericeşti japoneze sunt partituri ale lui Iacob Tihai şi Dimitrie Livovschi. Tot la Nagoya am aflat că diaconul şi compozitorul Dimitrie Livovschi a decedat în 1924 şi este înmormântat în cimitirul ortodox din Yokohama. Doamna preoteasă Maria Junko Matsushima mi-a pus la dispoziţie mai multe fotografii de epocă ale misionarilor noştri români din Japonia secolului XIX, dar şi partiturile muzicale ortodoxe semnate de compozitorii Tihai şi Livovschi. Tot la Nagoya am putut avea un schimb de păreri despre situaţia comunităţii româneşti din regiune cu doamna Marinela Ioana Anderca, directoare a unei şcoli de limbi străine care a găzduit o vreme parohia ortodoxă română condusă de părintele Cristian Gheorghiu, preot misionar al Patriarhiei Române.

– Sperăm că, odată valorificat, acest material să poată apărea pe paginile ziarului FLUX…

– Cu siguranţă, voi pune tot materialul cu plăcere la dispoziţia săptămânalului, pentru că prezintă interes pentru toţi iubitorii de istorie naţională şi bisericească. O altă întâlnire a fost cea cu părintele Ioan Ono, la arhiva Catedralei ortodoxe Nikorai-do din Tokio. Acolo am găsit poate cele mai valoroase mărturii despre misiunea ortodoxă desfăşurată în Japonia de către cei trei compatrioţi ai noştri. Pe lângă mai multe fotografii originale ale conaţionalilor noştri, am putut obţine copii după mai multe articole din presa timpului, majoritatea despre Cuviosul Anatolie Tihai. Toate sunt pătrunse de dragostea imensă pe care credincioşii japonezi i-o purtau acestui călugăr român îmbunătăţit. M-a impresionat că japonezii au lansat la începutul anului 1894 o colectă publică pentru ridicarea unui cenotaf, adică a unui monument funerar, al părintelui Anatolie Tihai la Tokio. Suma necesară a fost colectată, iar cenotaful – construit. Acesta reprezenta o răstignire metalică, cu icoana Mântuitorului pictată în faţă, sprijinită pe un soclu din piatră pe care era gravată biografia pe scurt a Cuviosului. Din păcate, acest cenotaf a fost complet distrus în timpul marelui cutremur din 1 septembrie 1923, dar ar fi o idee mai mult decât frumoasă să ne gândim la posibilitatea restabilirii acestuia, întrucât s-au păstrat fotografii şi descrieri amănunţite ale monumentului.

– Aţi avut întâlniri şi în alte oraşe?

– Da. Am avut întâlniri în două oraşe din insula Hokkaido: Sapporo şi Hakodate. La Sapporo am avut plăcerea să discut cu unul dintre cei mai cunoscuţi niponişti ruşi, doamna Tatiana Sila-Noviţkaia Saplina. Dumneaei mi-a pus la dispoziţie o vastă bibliografie asupra temei de cercetare, bibliografie cuprinzând surse japoneze, ruseşti şi americane. La Hakodate am vizitat parohia ortodoxă „Învierea Domnului”, condusă de părintele Nikolai Dmitriev. Biserica acestei parohii este importantă, întrucât este nu doar prima biserică ortodoxă ridicată în Japonia, ci şi locul unde Cuviosul român Anatolie Tihai a slujit mai bine de un deceniu, începând cu 1872. Atât părintele Nikolai Dmitriev, cât şi doamna preoteasă Svetlana Yamazaki Hitomi, mi-au furnizat informaţii preţioase despre cei trei mari misionari basarabeni, materiale care vor apărea, de altfel, anul acesta într-o amplă monografie a parohiei ortodoxe din Hakodate. Am promisiunea că această monografie va ajunge şi la Chişinău, astfel încât să poată fi accesibilă cercetătorilor.

– Ce alte puncte a prevăzut itinerarul dumneavoastră în arhipelagul nipon?

– În afara întâlnirilor legate direct de tema cercetării mele, am mai avut alte patru întâlniri importante. Prima a avut loc la Ambasada României, unde, într-o atmosferă deosebit de călduroasă, am putut discuta pe marginea subiectului cercetării, dar şi pe marginea situaţiei comunităţii româneşti din Japonia, cu domnul Petre Stoian, însărcinat cu afaceri ad interim al României la Tokio.

A doua a fost cu studenţii şi profesorii de la Facultatea de Relaţii Internaţionale a Universităţii Shizuoka, condusă de românistul Shigheo Mutsushika. Mi s-a acordat onoarea şi privilegiul de a ţine în faţa studenţilor o prelegere de o oră despre Republica Moldova, folosind încă o oră pentru partea interactivă a întâlnirii, adică răspunzând la numeroasele întrebări ale studenţilor. Am constatat cu plăcere că studenţii de la această facultate, în pofida distanţei de 11 mii de kilometri care despart Japonia de Republica Moldova, sunt buni cunoscători ai realităţilor şi evoluţiilor geopolitice din regiunea noastră. Subiectele pe care ne-am axat în discuţie au fost: Republica Moldova în contextul european, Ocupaţia militară rusă din Moldova transnistreană, Orientarea externă a ţării, Criza politică actuală şi Raporturile moldo-nipone.

– Raporturile dintre Republica Moldova şi Japonia sunt intense?

– Deocamdată, sunt destul de slabe. Aproape de fiecare dată Japonia este cea care se implică determinant, acordându-ne dezinteresat sprijin pentru dezvoltarea mai multor domenii. Referindu-mă la relaţiile bilaterale, am ţinut, bunăoară, să spun, între altele, câteva cuvinte de recunoştinţă în adresa Japoniei şi guvernului nipon pentru solidaritatea exemplară şi susţinerea substanţială acordată consecvent Republicii Moldova. Am adus în atenţie un exemplu puţin cunoscut opiniei publice din ţara noastră. Japonia este lider mondial în susţinerea sectorului agrar din Republica Moldova. Ajutorul acordat de Japonia ţării noastre în cadrul proiectului 2KR în ultimii ani s-a concretizat în procurarea a 4970 de combine şi tractoare de diferite modele. Volumul achiziţiilor de tehnică agricolă nouă în cadrul acestui proiect japonez constituie aproximativ 60% din toată tehnica agricolă procurată în ultimii 8 ani, şi 40% din tehnica procurată în ultimii 19 ani. Pentru o ţară mică şi preponderent agrară cum este Republica Moldova un asemenea ajutor este enorm.

– Să revenim însă la celelalte întâlniri…

– A treia întâlnire a fost cea cu domnul Tetsuo Moshizuki, directorul Centrului de Studii Slave din cadrul Universităţii Hokkaido. La întâlnire au mai participat şi doi dintre cercetătorii specializaţi pe Ucraina şi Republica Moldova, domnii Kimitaka Matsuzato şi Shinkichi Fujimori. Centrul de Studii Slave este o instituţie naţională înfiinţată după moartea lui Stalin pentru studierea situaţiei politice, economice şi sociale din toate statele fostului lagăr comunist. Am avut un schimb util de păreri asupra situaţiei din Republica Moldova şi asupra perspectivelor ei de dezvoltare.

Cea de a patra întâlnire a fost cu profesorul Teruyuki Hara, istoric specializat în relaţiile ruso-nipone, cu care am discutat un subiect de mare sensibilitate pentru japonezi. Aflând că sunt din Republica Moldova, domnul Teruyuki Hara a arătat un viu interes pentru cazul conaţionalului nostru Serghei Lazo (Sergiu Lazu), unul dintre conducătorii Republicii Orientului Îndepărtat, care a existat între 6 aprilie 1920 şi 15 noiembrie 1922. Profesorul Teruyuki Hara susţine că Serghei Lazo nu a fost ars de viu de către japonezi în cuptorul unei locomotive, ci asasinat prin împuşcare de o bandă de cazaci ruşi în frunte cu Bocikariov, fapt consemnat nu doar de presa japoneză, cum ar fi cazul ziarului „Japan Advertizer” din mai 1920, dar şi de rapoartele militare japoneze ale timpului. Asasinarea lui Lazo de către japonezi a fost şi rămâne o legendă a propagandei sovietice şi pentru faptul că locomotiva în care se pretinde că ar fi fost ars de viu compatriotul nostru reprezintă un model care a început să fie produs în SUA abia în 1941. Am convenit să rămânem în legătură cu profesorul Teruyuki Hara, pentru a descâlci această poveste tragică speculată intens de propaganda sovietică şi cea rusească. Oricum, abordarea absolut nouă a profesorului Teruyuki Hara, bazată pe surse sigure şi credibile japoneze, răstoarnă legenda vehiculată de sovietici despre moartea lui Serghei Lazo şi impune o reinterpretare a subiectului.

Interviu realizat de Nicolae Federiuc

Sursa si Foto: Vlad Cubreacov Blog

Vizionati aici Albumele de Fotografii Basarabia-Bucovina.Info

Dati un “Like” Paginii de Facebook Basarabia-Bucovina.Info

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Shortlink:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *