Frontiera care ne doare. FOTO-REPORTAJE

Daţi mai departeTweet about this on TwitterShare on FacebookShare on Google+Email this to someoneShare on LinkedInPin on Pinterest

Frontiera care ne doare

2011. Între Crăciun şi Anul Nou. Vremea ca de noiembrie. Perfectă pentru o nouă tură cu maşina mică pe drumurile mai mult sau mai puţin ascunse ale judeţului nostru. Am plecat de la Suceava către nord-vest. De la Dărmăneşti am intrat pe drumul judeţean care face legătura cu bătrânul oraş Siret. Cunosc bine aceste meleaguri. De aici mă trag. Drumul a fost modernizat în urmă cu vreo trei ani. Se ţine încă bine. Porţiunea de după Calafindeşti a fost văzut asfaltul pentru prima dată în istoria acestui drum.

Prima oprire o facem la Şerbăuţi în dreptul capelei familiei Kapri. Odinioară, această familie avea în proprietate toate satele de la Măriţei şi până dincolo de Calafindeşti. Îşi are originea într-un armean cu ochii căprii, boier al vechii Moldove. Urmaşii lui au fost primii armeni înnobilaţi de ocupantul austriac. Au lăsat urme multe şi prin Suceava. La Şerbăuţi, singura vizibilă este acest mausoleu. Conacul şi multe alte legende se află acum doar în povestirile bătrânilor şi în tomurile cărturarilor. În Şerbăuţi, sat colonozat masiv cu ruteni de către ocupantul austriac, ne mai atrage atenţia impunătoarea biserică din centrul satului.

Frătăuții Noi, județul Suceava © Lucian SPETCU, 29 Decembrie 2011

Frătăuții Noi, județul Suceava © Lucian SPETCU, 29 Decembrie 2011

După Botoşăniţa Mare, exact înainte de urcuşul pe coama dealului care desparte Bălcăuţii de Gropeni, avem o mostră de muncă la mişto. Drumul modernizat este vălurit, iar asfaltul e crăpat pe mai multe sute de metri. Drenurile pentru evacuarea apei probabil că nu există şi consecinţele sunt cât se poate de vizibile. Observăm de aici foarte bine molcomele unduiri ale Podişului Sucevei şi satele pictate pe ele.

Frătăuții Noi, județul Suceava © Lucian SPETCU, 29 Decembrie 2011

Frătăuții Noi, județul Suceava © Lucian SPETCU, 29 Decembrie 2011

Frătăuții Noi, județul Suceava © Lucian SPETCU, 29 Decembrie 2011

Frătăuții Noi, județul Suceava © Lucian SPETCU, 29 Decembrie 2011

Până la Siret nu mai este mult. În oraşul de frontieră se văd timide dovezi ale aducerii sale către secolul XXI. În suburbia Mănăstioara, unde voievodul Ştefan Petriceicu a zidit mânăstirea Sf. Onufrie, asfaltul are vârsta Revoluţiei Române din 1989, dar nu durează mult şi se termină. Satul Muşeniţa ne întâmpină cu drum pietruit. Şi cât s-a bătut monedă în ultimele mandate pe la Consiliul Judeţean Suceava cu proiectele transfrontaliere, că o să se facă şi o să se dreagă şi cu un rahat făcut bici ne-am ales. Am impresia că tot ce înseamnă proiecte transfrontaliere se rezumă la noi bem şi crăpăm la voi, voi beţi şi crăpaţi la noi, că doar astea sunt limbaje universale şi apoi facem o hârtie, o semnăm toţi şi lume lume ce proiect transfrontalier beton am făcut noi. De ce credeţi că toate proiectele astea se fac pe chestii fără finalitate practică şi concretă, de tipul tradiţie, folclor, combaterea consumului de droguri, “ieuropienism” şamd? Pentru că dacă eşti director de proiect poţi băga în buzunarele proprii aproape toată suma primită. Personal, m-am săturat până peste cap de seminarii, discuţii, prosteli fără rost în care se adună să se admire tot felul de sifonari – ai banilor din orice sursă – plini de răşini şi de propria lor importanţă. CE FACEŢI CONCRET? De ce aceste drumuri nu sunt asfaltate după atâţia ani de proiecte transfrontaliere şi euroregiuni?

În satul Muşeniţa am întâlnit un vestigiu al CAP-urilor de altădată. Celebra Gloria CP12. Instalată într-un loc cu bună vedere de un sătean, parcă tocmai pentru a fi admirată de nostalgici, poliţişti de frontieră şi contabandişti de ţigări. Imediat la ieşire din sat traversam calea ferată încălecată, luminată şi securizată. Indiciu clar că frontiera e la o aruncătură de băţ. Dincolo e satul Bahrineşti, schimonosit de ucraineni în Bagrinovca. Pe teritoriul acestui sat se afla gara Vadu-Siret.

Frătăuții Noi, județul Suceava © Lucian SPETCU, 29 Decembrie 2011

Frătăuții Noi, județul Suceava © Lucian SPETCU, 29 Decembrie 2011

Frătăuții Noi, județul Suceava © Lucian SPETCU, 29 Decembrie 2011

Frătăuții Noi, județul Suceava © Lucian SPETCU, 29 Decembrie 2011

O zărim după câteva sute de metri. Dincolo de sârma lui Stalin un vajnic grănicer ucrainean scurs aici din cine ştie ce străfunduri de stepă ne priveşte cu arma pe umăr. Facem câteva poze apoi mergem în cimitirul satului Baineţ, care este în vecinătate. Satele Baineţ, Climăuţi şi Fântâna Albă, ultimul aflat dincolo de graniţă, sunt localităţi cu populaţie lipoveană. Ruşi fugiţi din raiul ţarist ca să-şi scape viaţa în urma unei reforme bisericeşti. La Fântâna Albă şi-au făcut un fel de mitropolie.

Frătăuții Noi, județul Suceava © Lucian SPETCU, 29 Decembrie 2011

Frătăuții Noi, județul Suceava © Lucian SPETCU, 29 Decembrie 2011

Frătăuții Noi, județul Suceava © Lucian SPETCU, 29 Decembrie 2011

Frătăuții Noi, județul Suceava © Lucian SPETCU, 29 Decembrie 2011

Ne îndepărtăm puţin de frontieră coborând în satul Baineţ, pe care-l traversăm rapid şi în maximum un minut intrăm în Climăuţi. Senzaţional! Aici avem asfalt. Climăuţii sunt aşezaţi de o parte şi de alta a unui pârâu. Acum câţiva ani exista în acest sat un punct de trecere a frontierei. Îl ţin închis de ani buni din motive de modernizare. Penibil! Ce rost are ca o familie cu membri şi de o parte şi de alta a frontierei să facă un ocol de zeci de km pe la Siret, când are posibilitatea să ajungă în satul vecin prin acest PTF? Trecem pe lângă nişte iazuri şi urmăm drumul către Frătăuţii Noi, unde, la intrare, se află o instalaţie de extragere a gazelor naturale.

Frătăuții Noi, județul Suceava © Lucian SPETCU, 29 Decembrie 2011

Frătăuții Noi, județul Suceava © Lucian SPETCU, 29 Decembrie 2011

Frătăuții Noi, județul Suceava © Lucian SPETCU, 29 Decembrie 2011

Nu intrăm bine în sat şi o luăm pe o uliţă drept la deal spre graniţă. Drumul din ce în ce mai prost, aşa că lăsăm maşina la vreo 300 de m de sârmă. Imediat suntem luaţi în primire de o patrulă a Poliţiei de Frontieră. Le dăm datele, ne spun ce avem voie să facem şi ce nu şi pleacă. Mergem până la un platou aflat în apropierea frontierei şi ne oprim la marginea fâşiei arate. Zărim stâlpii de graniţă, plasa de sârmă şi peste ea turlele bisericilor de la Fântâna Albă. Cea veche şi cea nouă.

Locul pe care stăteam noi s-a dovedit a fi un târăm de neatins pentru câteva mii de români de pe valea Siretului. Ei au plătit cu viaţa pentru delictul de a dori să trăiscă în ţara lor şi nu în raiul sovietic. La nici un km de aici au fost mitraliaţi şi apoi îngropaţi, unii încă de vii, în gropi comune în pădurea pe sub poalele căreia trece sârma lui Stalin, aceşti nefericiţi, victime colaterale ale împărţirii Europei între Stalin şi Hitler.

Frătăuții Noi, județul Suceava © Lucian SPETCU, 29 Decembrie 2011

Frătăuții Noi, județul Suceava © Lucian SPETCU, 29 Decembrie 2011

Frătăuții Noi, județul Suceava © Lucian SPETCU, 29 Decembrie 2011

Frătăuții Noi, județul Suceava © Lucian SPETCU, 29 Decembrie 2011

Ne-am întors, după încă o verificare din partea altei patrule a Poliţiei de Frontieră, la Frătăuţii Noi. Satul este răsfirat pe malul stâng al Sucevei. Casele sunt aşezate de-a lungul uliţelor şi din loc în loc se găsesc toloace mari, care pot fi şi imaşuri la nevoie. Satul e format din oameni gospodari în mare parte. Printre ei se găsesc cu vârf şi îndesat gospodăraşii “tâmplari” prin vestul Europei şi cei cărora fontiera le pompează zeci de mii de dolari la plasă de pe urma contrabandei cu ţigări. Un exemplu reuşit de gospodar bucovinean de Frătăuţii Noi e cel cu vilă cu pilon pentru antene.

Frătăuții Noi, județul Suceava © Lucian SPETCU, 29 Decembrie 2011

Ca orice sat din judeţul Suceava, şi Frătăuţii Noi suferă din cauza depopulării. Gospodăriile ţărăneşti de altădată îşi trăiesc apusul. Unele mai rezistă, altele se risipesc în tăcere. Locul lor e luat în majoritatea cazurilor de inestetice copii ale unor locuinţe de sub alte orizonturi, adaptate ca nuca în perete la specificul local.

Frătăuții Noi, județul Suceava © Lucian SPETCU, 29 Decembrie 2011

Frătăuții Noi, județul Suceava © Lucian SPETCU, 29 Decembrie 2011

Frătăuții Noi, județul Suceava © Lucian SPETCU, 29 Decembrie 2011

În centrul satului se afla ca de obicei biserica. La Frătăuţii Noi are cam un secol vechime, arhitectura e plăcută ochiului şi dimensiunile considerabile. Există aici şi un post al Poliţiei de Frontieră. Oare cam care mai e şpaga să prinzi un loc printre bravii apărători ai hotarelor ţării şi ce e cel mai important, cam în câte luni se amortizează investiţia?

Frătăuții Noi, județul Suceava © Lucian SPETCU, 29 Decembrie 2011

Frătăuții Noi, județul Suceava © Lucian SPETCU, 29 Decembrie 2011

Frătăuții Noi, județul Suceava © Lucian SPETCU, 29 Decembrie 2011

Frătăuții Noi, județul Suceava © Lucian SPETCU, 29 Decembrie 2011

Frătăuții Noi, județul Suceava © Lucian SPETCU, 29 Decembrie 2011

La Frătăuţii Noi a slujit în calitate de preot cunoscutul luptător pentru românism Iraclie Porumbescu, tatăl compozitorului Ciprian Porumbescu. Ne-am deplasat în cimitirul satului să vedem bisericuţa de lemn veche de peste două veacuri şi jumătate în care a slujit acesta. Mormântul său a fost aici, însă, după realizarea criptei Porumbeştilor de la Stupca, osemintele sale au fost strămutate acolo.

Frătăuții Noi, județul Suceava © Lucian SPETCU, 29 Decembrie 2011

Ne-am deplasat într-o altă parte a satului, unde se mai găsesc doar două cruci dintr-un cimitir al nemţilor colonizaţi la Frătăuţii Noi de către ocupantul austriac. Aceste două cruci din lemn nu vor mai rezista mult şi singurul mod de a mai şti că în acel loc a fost un cimitir va fi prin recunoaşterea formelor mormintelor invadate de iarbă.

Frătăuții Noi, județul Suceava © Lucian SPETCU, 29 Decembrie 2011

Frătăuții Noi, județul Suceava © Lucian SPETCU, 29 Decembrie 2011

Ne-am dus spre pădure. Exact unde începe pădurea, pe acolo trece sârma. Oamenii din Frătăuţii Noi şi din alte localităţi de pe valea Sucevei au depuse de zeci de ani cereri pentru a fi despăgubiţi de statul român pentru pădurile care au rămas dincolo de graniţă. Sunt amânaţi şi duşi cu zăhărelul până cei mai mulţi renunţă de scârbă şi se împacă cu gândul că nu vor mai vedea nici pădurea furată şi nici banii promişi.

Frătăuții Noi, județul Suceava © Lucian SPETCU, 29 Decembrie 2011

De la Frătăuţii Noi ne-am întors la Suceava pe alt drum. Am venit prin Rădăuţi şi abia la Dărmăneşti am regăsit calea părăsită în dimineaţa zilei.

Frătăuții Noi, județul Suceava © Lucian SPETCU, 29 Decembrie 2011

În urmă cu câţiva ani când am scris pe un blog despre Masacrul de la Fântâna Albă, pentru mulţi oameni obişnuiţi a fost o noutate absolută. Din ce am scris atunci a mai rămas doar o hartă în acest articol. Anul trecut a fost la Fântâna Albă un prieten de-al meu. Am publicat aici fotografiile făcute de el. Tot atunci, un român din ţinutul Herţa a dat un interviu pentru ziarul Adevărul. În urma acelui interviu au început persecuţiile împotriva lui şi a fost “cuminţit”. În acest an, spre bucuria mea, pe reţelele sociale şi în presă s-a vorbit mult despre ce s-a petrecut la 1 aprilie 1941. Suntem pe drumul cel bun…

Între timp, statul vecin împarte interdicţii ca la balamuc pentru cei care relatează situaţia deplorabilă a românilor care mai trăiesc în el şi care vorbesc despre crimele petrecute acolo.

După cum vedeţi, avem şi noi suficiente morminte la care să plângem, avem morţii noştri, avem dramele noastre, am suferit mult şi încă o facem. Deci, să ne plângem morţii şi să-i amintim şi să lăsăm în seama altora plânsul la morminte străine.

Integral la OrasulSuceavaRo

Despre peripetiile tinerilor care au fost anul acesta la Fantana Alba, mai jos:

Jurnal de călătorie: Comemorare cu peripeţii de 1 aprilie

Fântâna Albă

Pe 1 aprilie 2012 s-au împlinit 71 de ani de la masacrul care a avut loc la Fântâna Albă. Ororile care s-au petrecut acolo pe 1 aprilie 1941 au constat în uciderea cu sânge rece de către NKVD a mii de români ce doreau să se refugieze în România, din cauza faptul că teritoriile din care se refugiau fuseseră cedate după ultimatumul dat de către Uniunea Sovietică în 1940 României. Mai multe detalii găsiţi AICI sau dând o simplă căutare pe internet.

Cum s-a ivit ocazia să merg şi eu la comemorarea din acest an a victimelor de la Fântâna Albă, am dorit să văd locul în care s-a petrecut oroarea şi să mă închin către cei pentru care România şi românismul a însemnat un lucru mult mai important decât averea ce-o lăsau în urmă, decât pământurile ce le părăseau. Cred că puţini români din ziua de astăzi ar avea curajul să lase toată agoniseala (câştigată cu sudoare) pentru libertate.

Ne-am pornit cu autocarul în jur de ora 10:00 şi era estimat să ajungem la Fântâna Albă în jurul ore 13:00 pentru a lua parte, împreună cu oficialităţi din partea României, la o slujbă de comemorare a victimelor de la “Katynul românesc”. După ce am ajuns la vama Siret, ne-am mişcat relativ repede în partea românească, însă în partea ucraineană problemele începeau. Am fost ţinuţi peste o oră fără să ştim de ce şi fără să primim vreo explicaţie, vameşii fiind destul de reticenţi, reci şi parcă cu ciudă pe noi. Tind să cred că probabil ştiau unde mergem şi doreau să ne împiedice să ajunge la timp la destinaţie. În acelaşi timp a ajuns la vamă şi delegaţia din România din care făceau parte doamna Tatiana Popa, consulul general al României la Cernăuţi, domnul Viorel Badea, senator şi domnul Eugen Tomac, secretar de stat din cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. După nişte discuţii dintre aceştia şi vameşii ucraineni ni s-a permis să trecem vama şi să se îndreptăm spre Fântâna Albă.

Ucraina

Micile probleme au apărut când am început să cerem indicaţii de la diverse persoane care ştiau mai mult sau mai puţin de locul unde vroiam noi să ajungem. Aşa s-a făcut că am înconjurat practic două sate de două ori şi am rămas împotmoliţi cu autocarul. După ce toţi am coborât din autocar (aveam impresia că se putea răsturna în orice moment) am lăsat la o parte aspectul hainelor şi am pus mână de la mână să scoatem autocarul din mocirla în care se afundase. Un domn din satul Fântâna Albă s-a oferit să meargă să caute un tractor pentru a ne ajuta să ieşim, dar în final l-am scos noi prin clasica metodă de a împinge.

În cele din urmă am reuşit să ajungem la memorialul construit pentru a omagia victimele ce au căzut secerate de gloanţele sovieticilor. După circa 10-15 minute în care s-au depus flori, s-au aprins lumânări şi am făcut câteva poze ne-am pornit spre mănăstirea Putna pentru a lua parte la slujba organizată în memoria victimelor. SURPRIZĂ ÎNSĂ LA VAMĂ. Din nou ucrainenii au căutat să găsească motive pentru a ne reţine şi la un moment dat l-au ameninţat pe şofer că îl vor aresta dacă nu motivează nişte chestiuni cu privinţă la câteva persoane din autocar (care plecaseră cu delegaţia oficială înainte). Câţiva din autocar am coborât să ne dezmorţim, să luăm o gură de aer curat sau să mergem la toaletă, însă “ospitalitatea” vameşilor ucraineni s-a caracterizat prin strigăte care ne îndemnau să urcăm înapoi că nu avem voie să facem nimic. În cele din urmă a intervenit consulul general al României de la Cernăuţi pentru a clarifica situaţia şi a ne scoate din acest impas.

Am ajuns într-un târziu la mănăstirea Putna şi am luat parte la slujbă împreună cu oficialităţi şi alte persoane din ţară şi călugării ne-au oferit o masă caldă, extrem de binevenită. La masă am propus să se facă un mic “efort” financiar din partea României şi poate într-o zi vor apărea indicatoare rutiere care să conducă lumea la memorialul de la Fântâna Albă, din cauză că e foarte anevoios să ajungi acolo fără îndrumător sau date precise. După ce am luat masa am făcut un tur al mănăstirii, am tras câteva cadre pe fugă şi ne-am îndreptat spre casă.

Concluzia zilei de 1 aprilie e că mi s-au părut unele momente ca fiind nişte păcăleli de prost gust (prin situaţiile create), însă mi-am adus aminte şi am aflat mai multe şi despre românii care au fost ucişi mişeleşte de sovietici în 1941. Despre “ospitalitatea” ucraineană, cel puţin din partea funcţionalilor vamali ucraineni, nu voi spune prea multe lucruri pentru a nu întâmpina şi alte probleme când voi mai avea de călătorit pe teritoriul Ucrainei.

Dumnezeu să-i odihnească pe toţi martirii neamului românesc! Amin!

Vizionati aici Albumele de Fotografii Basarabia-Bucovina.Info

Dati un “Like” Paginii de Facebook Basarabia-Bucovina.Info

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Shortlink:

5 Responses to Frontiera care ne doare. FOTO-REPORTAJE

  1. Pingback: Basarabia-Bucovina.Info: Frontiera care ne doare. FOTO-REPORTAJE | Victor Roncea Blog

  2. dureros dar adevarat ms pt postare…o noapte magica…

  3. Bravo voua! Ca ati avut ideea de a fotografia aceste pamanturi romanesti si de a le posta. Este super!

  4. Mihai D. / Chisinau

    Va propun lectura unor note, spre regret, fara foto:
    http://juriscult.wordpress.com/2012/05/30/zece-negri-albisori/

  5. Doru,BUCURESTI

    Provinciile romanesti furate cu japca de satanele sovietice-rusesti-ucrainiene-bieloruse-staliniste-bolsevice,trebuie sa revina in anul 2018 in granitele si frontierele naturale politice si reale ale ROMANIEI,de la raul CEREMUS,pana la raul NISTRU,in cadrul U.E. si N.A.T.O!

Leave a Reply to Doru,BUCURESTI Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>