Castigatorul Concursului Rao Books – Basarabia-Bucovina.Info. EXCLUSIV: Cum a fost eliberat Igor Smirnov. Tradarea lui Snegur. ANEXELE volumului generalului Ion Costas. DOCUMENTE

Daţi mai departeTweet about this on TwitterShare on FacebookShare on Google+Email this to someoneShare on LinkedInPin on Pinterest

In parteneriat cu  Editura Rao, portalul Basarabia-Bucovina.Info a derulat pe parcursul a 10 zile concursul cu intrebarea “Cand a avut loc Razboiul din Transnistria?” avand ca premiu cartea generalului Ion Costas TRANSNISTRIA 1989-1992. Cronica unui razboi “nedeclarat”. Avalansa de raspunsuri corecte ne-a depasit asteptarile demonstrand cu prisosinta cati romani de pe ambele maluri ale Prutului sunt interesati de istoria reala a ultimelor doua decenii, o istorie ramasa destul de intunecata, la fel ca soarta confratilor nostri din teritoriile romanesti ocupate de fosta URSS. Suntem bucurosi sa anuntam astazi rezultatul: Aurelian Cristache, un tanar roman aflat la studii in Olanda. Felicitari!

Multumim tuturor participantilor, care au dovedit cunostinte temeinice de istorie si interes pentru cauza nationala, si ii invitam sa devina colaboratori ai portalului Basarabia-Bucovina.Info cu materiale si fotografii pe specificul site-ului. Pentru toti cei care isi doresc in continuare cartea generalului Ion Costas, cu autograf, aceasta va fi lansata in prezenta autorului joi, 22 noiembrie, la ora 16.00, la standul Editurii Rao de la Targul de Carte Gaudeamus, manifestare culturala la care Republica Moldova este invitata de onoare. Ca o minima compensatie pentru toti participanii la Concurs prezentam astazi finalul capitolului despre arestarea liderului separatist de la Tiraspol, respectiv despre cum a fost eliberat Igor Smirnov, cat si, foarte important, ANEXELE lucrarii fostului ministru al Apararii si Internelor din Republica Moldova, in format PDF, care contin 122 de pagini de documente, majoritatea in limba rusa, in baza carora generalul Ion Costas a putut prezenta intregii lumi adevarului despre Razboiul din Transnistria. Iata-le aici: ANEXE RAZBOIUL DIN TRANSNISTRIA – BASARABIA-BUCOVINA.INFO

Episoadele precedente prezentate de Basarabia-Bucovina.Info: EXCLUSIV: Haituirea lui Smirnov (I); Cum a fost rapit Igor Smirnov de la Kiev (II); Cum a fost capturat Igor Smirnov (III). Larry Watts: CIA si SUA au gresit cu Moldova si Transnistria.

Nu uitati paginile noastre de Facebook: Grupul Editorial RAO si Basarabia-Bucovina.Info

Cum a fost eliberat Igor Smirnov. Tradarea lui Snegur

“Incontestabil, aceasta  [capturarea lui Igor Smirnov in plina strada, de sub nasul KGB-ului, sectia Kiev] a fost una dintre cele mai reuşite operaţiuni ale Ministerului Afacerilor Interne din republica noastră, din întreaga existenţă a acestei instituţii. Remarc încă o dată că reţinerea a fost efectuată fără implica­rea forţelor securităţii statului. După arestarea separatistului nr. 1, agitaţia din presă în jurul arestării transnistrenilor s-a amplificat şi mai mult. Rămas în libertate, Zagreadski a atacat cabinetul lui Kravciuk şi MAI al Ucrainei. Mărăcuţă l-a sunat noaptea pe Snegur. La revendicările acestuia, preşedin­tele a răspuns demn, afirmând: „Dumneavoastră aţi dormit liniştit prea mult timp!“ Această frază ar fi putut să devină istorică, dacă Smirnov nu ar fi fost eliberat.

În Tiraspolul decapitat s-a instalat panica. Toţi cei din OSTK s-au pier­dut. S-a înregistrat un val masiv de ştiri din partea presei simpatizante moscovite şi ucrainene, care şi aşa era sub arm­e: Chişinăul a fost acuzat de „fărădelegi“ şi că ar practica „cele mai rele tradiţii ale represiunilor din anii ’30“. Doar cu un singur scop, eliberarea lui Smirnov, a venit un grup de de­putaţi ai Dumei de Stat a Rusiei, în frunte cu preşedinţii Comisiei pentru Relaţii internaţionale şi ai Comisiei pentru relaţiile cu fostele ţări ale URSS, Medvedev, şeful grupului de deputaţi Soiuz, Alksnis şi deputaţii noştri din Moldova – Blohin, B. Palagniuk şi alţii –, precum şi cunoscutul deputat na­ţionalist rus S. Baturin. Cel din urmă a primit ulterior o parte din acţiunile Hidrocentralei de la Cuciurgan, a cărei vânzare a susţinut-o. Centrala a fost înstrăinată, prin intermediul unor structuri mafoite ruse, în favoarea unei companii suedezo-finlandeze, iar organizatorul acestei tranzacţii, Baturin, a intrat şi el în acţionariat. Sunt convins că şi alţi apărători ruşi ai Transnistriei, de care aceasta nu a dus lipsă, iată, de două decenii deja, au acţionat şi ac­ţionează la fel, nici pe departe în mod dezinteresat. Moscova a înţeles că, pentru prima dată după puci, Chişinăul avea şansa de a opri volantul care începuse să se învârtă la mijlocul anului 1989, când URSS i-a susţinut pe separatiştii din Transnistria. În luna septembrie a sosit incognito la Tiraspol, într-o misiune de eliberare a lui Smirnov, preşedintele Partidului Democrat Rus nikolai Travkin, cel care a condus, în anii 1990–1991, Comitetul pen­tru Relaţia cu Sovietele şi pentru autonomie locală, din cadrul Sovietului Suprem al Federaţiei Ruse. Întemeietorul primului partid democratic din Rusia la acel moment a devenit celebru când a propus cedarea Insulelor Kurile Japoniei, după care comuniştii ruşi au introdus o propunere alterna­tivă – să li se dea japonezilor nu Insulele Kurile, ci chiar pe Travkin. O ase­menea conduită din partea liderului Partidului Democrat a deteriorat relaţiile cu colegii săi din blocul Naro­dno­e So­glasie_, din care făcea parte şi PDR, iar Travkin a decis să demonstreze că nu-i este străin patriotismul. În acest scop, s-a deplasat în Moldova, fără a anunţa despre asta şi Chişinăul. Travkin a fost invitat de către grupul de deputaţi Soiuz şi de către coman­dantul Districtului Militar Odessa, generalul I. Morozov, în speranţa elibe­rării lui Smirnov. Însă emisarul Moscovei a fost reţinut de către brigada de poliţie cu destinaţie specială pe drumul Dubăsari–Tiraspol şi adus la sediul MAI. În noaptea reţinerii a fost organizată o conferinţă de presă.

Din comunicatul biroului de presă al MAI de la Chişinău, transmis re­prezentanţei Republicii Moldova la Moscova:

La 29 septembrie a.c., în jurul orei 01.00, în apropierea oraşului Dubăsari, un detaşament de poliţie a oprit un autovehicul marca UAZ-468, cu număr de stat 51–17, aparţinând U.M. nr. 35792 a Armatei a 14-a Rusă din Tiraspol.

În autovehicul se aflau deputatul poporului din Rusia, n.I. Travkin, preşedinte al Partidului Democratic din Rusia, consilierul acestuia pentru situaţii de urgenţă, Maksimov, precum şi un detaşament militar alcătuit din 4 soldaţi, condus de sublocotenentul Bugaevski.

La 28 septembrie a.c, la programul Vremea, s-a anunţat că tov. Travkin n.I. se afla la Duşanbe, ceea ce le-a produs suspiciuni poliţiştilor, motiv pentru care a fost necesară identificarea persoanelor. În plus, cunoscând atitudinea unei părţi a populaţiei faţă de tov. Travkin n.I., din cauza decla­raţiilor sale despre evenimentele din Moldova, au existat temeri privind să­nătatea şi viaţa acestuia.

Tov. Travkin n.I. i s-a propus să meargă la MAI, sub escorta poliţiştilor. La Ministerul Afacerilor Interne, a avut o discuţie cu jurnaliştii, inclusiv cu cei de la TASS, programul Vremea, France Press, Moldpres, de la radiouri şi televiziuni. În plus, la discuţie, a participat şi deputatul poporului din Republica Moldova, V. Berlinschi. În timpul discuţiei, tov. Travkin n.I. şi tov. Maksimov nu au exprimat obiecţii cu privire la modul în care au fost trataţi. Tov. Travkin n.I. i-a fost acordată asistenţă pentru transport, ple­când la Moscova la bordul cursei 1740.

La Moscova, Travkin s-a dezlănţuit cu acuzaţii împotriva primei delegaţii ruse, conduse de deputatul rus Krasavcenko şi cu complimente la adresa Tiraspolului. Se pare că nikolai Ilici era dominat doar de calcule egoiste şi de invidie: spre deosebire de Krasavcenko, primit bine la Chişinău, acesta a co­municat pe un ton destul de dur cu conducerea brigăzii cu destinaţie specială a Poliţiei şi cu mine personal, în timpul procesului de expulzare din ţară.

1 Co­nsensul Po­pular

Diplomaţia îi era străină deputatului rus, care se exprima pe şleau:

Zvonurile despre conservatorismul Tiraspolului sunt neîntemeiate. Pen­tru mine, Transnistria este o republică. Acolo, spre deosebire de Moldova, a avut loc un referendum. Aceşti băieţi nu se dau în lături de la nimic pentru a-i înfrânge pe transnistreni. Cum să nu remarci aşa ceva, cum a făcut Krasavcenko? Acesta este şi sacrilegiul, că deputatul rus îşi trădează compa­trioţii. Revenind la Moscova, l-am sunat pe Gorbaciov şi o a doua delegaţie rusă a plecat. Pentru mine răspunsul este unul singur: dacă Moldova va pă­răsi Uniunea, Transnistria va avea şi ea dreptul la autodeterminare.

Exact ca şi Crimeea, ca şi partea rusofonă a Kazahstanului. De ce să ne prefacem: cică am trăit într-un singur stat. Odată ce sunt state noi, sunt şi graniţe noi. Moldova va obţine independenţa, dar fără Transnistria.

După cum vedem, Travkin a mers foarte departe cu patriotismul său pă­timaş, îndemnând Crimeea la autodeterminare şi alipire a ei la Rusia, precum şi la fărâmiţarea Kazahstanului…

În conducerea Transnistriei nu sunt niciun fel de conservatori de dreapta, ci oameni care pun suflet pentru compatrioţii lor, spunea Travkin. Ei erau dis­peraţi şi se agaţă de orice mână întinsă lor în ajutor, chiar şi de una murdară (ce a nimerit-o! – I.C.). Puţin probabil că ar putea fi simplificate proce­sele care au loc în Moldova şi Transnistria. Cu atât mai mult cu cât aceasta nu întruneşte susţinerea nici măcar a unei părţi a corpului deputaţilor din Rusia. A anumitor deputaţi – da.

Acest democrat nu avea instinct politic. Cu două săptămâni înaintea puciului, într-un interviu pentru ziarul Megalo­po­lis‑Express, Travkin făcea următoarea prognoză: „În ceea ce priveşte dictatura dinspre organele de conducere, nu există la noi mareşali şi generali atât de orbi care să vrea să preia printr-o lovitură de stat puterea într-o ţară cu 300 de milioane de lo­cuitori, în care totul fierbe pentru că economia este în cădere“. În timpul pu­ciului, Travkin nu s-a evidenţiat, iar, din acest motiv, cariera sa a luat-o pe o curbă descendentă. Ulterior, fondatorul primului partid rusesc necomunist amintea că el este erou al muncii socialiste şi iniţiatorul introducerii antre­prizei în construcţiile civile din sate şi a început să apară în public cu o stea de aur pe sacou, pe care a obţinut-o la începutul carierei sale democra­tice. Unul dintre colegii săi l-a numit pe nikolai Ilici „om fără convingeri, oportunist“, şi se vede că această caracteristică a fost cel mai bine confir­mată de călătoria sa din septembrie în Transnistria.

În discuţia cu Travkin, i-am prezentat situaţia în amănunt, explicându-i că este vorba despre subminarea statalităţii Moldovei, de o campanie împo­triva autorităţilor legale. Travkin, după ce m-a ascultat, a cerut eliberarea lui Smirnov, spunând că acesta „nu va mai încălca legea“. Au dat fuga să-l vadă Matei, Berlinschi, iar, împreună cu ei, o grămadă de jurnalişti… şi politi­cieni gură-cască locali. După plecarea deputatului, la 30 septembrie, m-am adresat ministrului apărării al URSS, Evgheni şapoşnikov, printr-o scri­soare în care am evidenţiat imixtiunea militarilor şi politicienilor ruşi în ac­tivitatea MAI. Iată textul documentului:

Stimate Evgheni Ivanovici,

Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova îşi exprimă încă o dată îngrijorarea provocată de continuarea imixtiunii cadrelor unităţilor mi­litare dislocate pe teritoriul republicii în activitatea organelor de apărare a legii din Republica Moldova. În intervalul 10–20 septembrie, la indicaţia conducerii Districtului Militar Odessa şi a Armatei a 14-a de la Tiraspol, a avut loc o adunare a ofiţerilor şi subofiţerilor care au afirmat fără echivoc că, în pofida ordinelor Ministerului Apărării din URSS, vor ţine partea se­paratiştilor, iar, în cazul acutizării situaţiei, îi vor apăra. În ultima perioadă, au fost tot mai dese cazurile în care au fost reţinuţi membri ai formaţiuni­lor militare ilegale de la care au fost confiscate muniţie, bunuri militare şi echipamente militare, printre care mijloace de comunicare, grenade, explo­zivi, rachete de semnalizare, pistoale ş.a.m.d.

Paza improprie a depozitelor şi obiectivelor militare favorizează furtul armamentului de luptă de către combatanţi transnistreni. Astfel, la 17 sep­tembrie a.c., între orele 11.00 şi 13.00, 8 până la 10 persoane neiden­tificate ce s-au deplasat cu un autovehicul GAZ-68 au furat de la UM 74278 douăzeci de aruncătoare de mine de 120 mm şi 59 de mine. numeroasele fapte dovedesc că luptătorilor li se pun la dispoziţie mijloace de transport, be­neficiind şi de suport sub formă de interceptări radio şi informaţii militare.

De serviciile militarilor beneficiază liderii formaţiunilor politice de di­ferite orientări, care circulă pe teritoriul Moldovei, agravând situaţia şi aşa incendiară, instigând diverse pături ale populaţiei. La 29 septembrie a.c., în jurul orei 1 noaptea, în apropierea oraşului Dubăsari, a fost reţinut, în vederea identificării, deputatul poporului din RSFSR, preşedintele Par­tidului Democrat din Rusia, Travkin n.I., care se deplasa spre Rîbniţa, fi­ind escortat de un detaşament de la UM 35792. Tov. Travkin a sosit în Moldova incognito şi a explicat că escorta militară a fost stabilită împre­ună cu ministrul apărării al RSFSR, tov. Kobeţ. Aducându-vă la cunoş­tinţă cele mai sus menţionate, vă rog, încă o dată, să luaţi toate măsurile posibile în vederea împiedicării imixtiunii Forţelor Armate Ruse în activi­tatea organelor afacerilor interne ale Republicii suverane Moldova.

Cu stimă, I. Costaş

După o perioadă de dezorientare, Tiraspolul, convingându-se de spriji­nul Moscovei, a început un atac psihologic fără precedent împotriva autori­tăţilor de la Chişinău şi MAI din Moldova. Blocada transportului feroviar a durat o lună de zile. Tiraspolul a organizat această acţiune de impact având convingerea fermă că „organizatorii represiunilor“ şi „călăii“ personificaţi de autorităţile şi MAI moldovene nu se vor atinge de apărătoarele vârstnice ale lui Smirnov. Remarc paradoxul că, pe de o parte, liderii transnistreni susţineau în permanenţă că politicienii de la Chişinău sunt imorali, iar pe de altă parte, au cedat sexului slab fără nicio şovăială locurile în prima li­nie… Executanţii planului au fost deputatele Consiliului oraşului Tiraspol, Galina Andreeva şi Svetlana Migulea. La 1 septembrie, din dispoziţia OSTK, acestea au declanşat o grevă a femeilor, iar după mitingul de la Casa Sovietelor au blocat gara. La 6 septembrie, greva politică a femeilor s-a mutat la Bender, pentru ca Transnistria să poată primi mărfuri. Trenu­rile de călători au fost lăsate să circule.

La 2 septembrie, s-a deschis al IV-lea Congres al deputaţilor poporului din Transnistria, prilejuit de prima aniversare a proclamării republicii ile­gale. La acesta, a fost adoptată constituţia aşa-numitei RSSM nistrene, au fost aprobate stema şi drapelul, a fost asumat un termen de o săptămână pentru adoptarea legii privind garda republicană, pentru transferarea în subordinea Sovietului Suprem şi a guvernului aşa-numitei RSSM nistrene a tuturor organelor de apărare a legii din Transnistria. S-a făcut propunerea de a se adresa celui de-al V-lea Congres al deputaţilor poporului din URSS, solicitând recunoaşterea independenţei şi suveranităţii RSSM nistrene şi a participării acesteia la semnarea Tratatului Unional. Organizatorii congre­sului au promis că vor întrerupe furnizarea gazelor şi energiei electrice în raioanele din dreapta nistrului. În replică, Snegur a declarat, la televizi­une, că nu există nicio republică transnistreană şi că liderii separatiştilor vor fi traşi la răspundere penală.

La 3 septembrie, Snegur a emis decrete prin care toate instituţiile va­male şi comisariatele militare au fost subordonate Republicii Moldova, sec­torul frontierei de stat a URSS de pe teritoriul Republicii Moldova a fost transferat sub jurisdicţia Chişinăului, iar detaşamentul de grăniceri de la nijnednestrovsk a fost trecut în subordinea KGB-ului republican. În aceeaşi zi a fost semnat decretul privind înfiinţarea Forţelor Armate ale Republicii Moldova şi retragerea de pe teritoriul republicii a trupelor Armatei Sovietice.

Ghimn Pologov a fost cel mai afectat de detenţia de la Chişinău. Depu­tat al Parlamentului Republicii Moldova, preşedinte al Consiliului oraşului Bender, acesta a meditat şi şi-a schimbat optica în celula izolatorului de de­tenţie nr. 13. El a început să-şi convingă colegii să înceteze cu constituirea organelor ilegale ale puterii şi să înceapă negocieri cu Chişinăul. În cele din urmă, deputaţii Consiliului oraşului Bender i-au dat vot de neîncredere lui Pologov, iar, la 6 octombrie, postul său a fost ocupat de Veaceslav Kogut.

Moldovenii din Bender şi locuitorii Varniţei au refuzat să participe la alegerile pentru primarul oraşului. După eliberarea lui Pologov, Porojan şi Milman, în izolatorul de anchetă nr. 13 au mai rămas Bodnar, Popov, Kendighelian şi Topal. În izolatorul de detenţie, ei făceau ceea ce fac de obi­cei deţinuţii de la noi, de la hoţi de locuinţe la distrugători ai fundamente­lor statului: elaborau scrisori către „toţi oamenii de bună-credinţă“ la toate adresele cunoscute, se plângeau de „fărădelegile comise de Moldova“. Din izolatorul MAI, şi Smirnov mâzgălea scrisori co­ncetăţenilo­r, de exemplu, a scris un mesaj cu un apel la încetarea „şederii pe şine“. Acest text a fost citit la radioul din Tiraspol în seara zilei de 2 septembrie: Nu pot accepta ca, din cauza mea, să sufere oameni din Moldova, Rusia şi Ucraina, din cauza blocării mărfurilor pe calea ferată (aşa scria în text – I.C.). Nu putem să-i condamnăm la suferinţă, indiferent care ar fi ţelul urmărit în acest fel.

Ulterior, transnistrenii au relatat că, se pare, ar fi fost închişi cu deţinu­ţii de drept comun, care s-au purtat foarte bine cu ei: au intrat în greva foa­mei împreună cu deţinuţii po­litici şi au transmis informaţii în exterior. Aceasta mi-a amintit de povestirile bolşevicilor despre suferinţele lor dina­inte de 1917… În ceea ce priveşte greva foamei, într-una dintre scrisorile adresate femeilor care blocaseră calea ferată, Smirnov relata:

nu am intrat în greva foamei, consider că nu trebuie să îmi distrug să­nătatea, am nevoie de ea să muncesc pentru Transnistria. Condiţiile din izo­latorul de anchetă sunt obişnuite pentru astfel de instituţii, sănătatea este în limitele normalului…

Deputaţii ruşi au încercat insistent să-i înduplece pe Snegur, Moşanu (preşedintele Parlamentului era cel mai reticent) şi Muravschi să-l elibereze pe Smirnov – şi-au dat cuvântul că acesta, în general, nu va mai face nicio­dată politică şi, în particular, nu va mai înfiinţa structuri separatiste, ci, dim­potrivă, folosindu-şi enorma influenţă, va stinge focarul de separatism. Venind în sprijinul celor spuse, deţinutul şi-a şi compus în grabă scrisorile adresate transnistrenilor. şi preşedinţii comitetelor executive ale raioanelor de pe malul stâng au scris mesaje similare, confirmând disponibilitatea lor de a renunţa la acţiuni separatiste. Iar liderii noştri au început să creadă că ar trebui să îl elibereze pe principalul deţinut.

M-am opus categoric oricăror înţelegeri într-un moment în care aveam şansa să lichidăm formaţiunea separatistă din rădăcini. Pentru mine şi pen­tru toate cadrele MAI, tratativele pe marginea eliberării celor arestaţi şi în­crederea că Smirnov se va îndrepta au fost o lovitură sub centură. După aşa ceva, cum aş mai fi putut să mă uit în ochii ofiţerilor MAI care şi-au riscat viaţa, libertatea, au fost expuşi batjocurilor monstruoase numai pentru fap­tul că şi-au făcut datoria?

Perioada în care Petru Lucinschi era preşedinte a fost una în care autoproclamata RMn a înregistrat un impuls puternic spre dezvoltare, nu fără contribuţia Chişinăului. Atunci forţele Tiraspolului au încercat, ca răz­bunare, să-i prindă pe toţi participanţii la operaţiunea de capturare a lui Smirnov. Cei implicaţi în operaţiunea de arestare a liderilor separatişti nici acum nu doresc să facă publice detaliile acelor evenimente, după ce au fost ameninţaţi de multe ori. Chiril Panteleev a făcut obiectul unei tentative de răpire, membrii familiei sale au fost supuşi presiunilor… Ulterior, acest ofiţer deştept, inteligent, cinstit a condus Serviciul Paşapoarte al MAI. Pentru operaţiunea de prindere a lui Smirnov a fost pedepsit altfel: Molojen, înfi­inţând sistemul Registru, l-a dat afară pe Panteleev.

Voronin, din interiorul Academiei MAI a URSS, era unul dintre instiga­torii constituirii zonelor separatiste în Moldova, Molojen şi Mişin ajutau şi ei, ţineau legătura în permanenţă cu Grosul şi gruparea tiraspoleană din MAI moldovean. Îi prezentam zilnic lui Snegur informaţii despre structu­rile comerciale reînfiinţate la Chişinău, care mereu îl finanţau pe Smirnov.

L-am surprins pe Molojen că le-a trimis tiraspolenilor camioane cu echipamente care se îndreptau către Chişinău, dar nu au mai ajuns la destinaţie… Însă evenimentele au continuat să evolueze după planul pus la cale de Moscova.

La 4 septembrie, după întâlnirea dintre deputaţii poporului de la Tiraspol cu prim-ministrul Valeriu Muravschi, autorităţile de la Chişinău au promis că îl vor elibera pe Smirnov în termen de 24 de ore, dacă va înceta blocada feroviară. Totuşi, femeile şi-au impus condiţiile cerând în mod isteric ca mai întâi să le fie eliberat idolul. După negocieri îndelungate, la 1 octombrie, Smirnov, la fel ca şi ceilalţi lideri ai separatiştilor, a fost eliberat la indicatiile procuraturii Republicii Moldova (D. Postovan) cu obligaţia scrisă de a nu părăsi localitatea şi, sub cuvânt de onoare, că nu va mai face politică.

Eu nici măcar nu am fost informat, deşi eram membru al Consiliului de Securitate al Republicii Moldova. De altfel, condamnarea lui Smirnov ar fi fost o lecţie şi pentru ceilalţi. Doritori de „separatizm“ ar fi fost nevoiţi repede să „ascundă coada între picioare“. Sunt ferm convins că foarte mulţi s-ar fi răzgândit să se joace „de-a separatizmul“ dacă ar fi realizat că Repu­blica Moldova era capabilă să îşi apere statalitatea şi integritatea. nu este exclus ca acest conflict să fi luat o cu totul altă întorsătură. Dar, vai, politi­cienii noştri au cedat în faţa Moscovei, ca nişte copii speriaţi!

După mulţi ani, în 2010, la întâlnirea deputaţilor Parlamentului ’90, deputatul n. Slabu i-a pus o întrebare rezonabilă lui Snegur: De ce a fost eliberat Smirnov, de ce nu a fost tras la răspundere conform legii, pentru dez­membrarea ţării, de ce nu a fost deferit justiţiei? Răspunsul lui Snegur a fost următorul: „nu am luat de unul singur această decizie, ea a fost luată în co­lectiv“. Cine anume a luat decizia absurdă şi criminală, ce co­lectiv anume nu se ştie nici în ziua de azi. La şedinţa Guvernului Muravschi din toamna anului 1991, când, la insistenţa delegaţiilor Moscovei şi Transnistriei, a fost acceptat memorandumul de reglementare a situaţiei, de lichidare a separa­tismului, de eliberare a lui Smirnov şi a altor lideri separatişti, documentul a fost semnat, în numele Parlamentului Moldovei, de vicepreşedintele Par­lamentului, Ion Hadârcă, şi de preşedintele Comisiei parlamentare, Victor Berlinschi, în numele guvernului, prim-ministrul Valeriu Muravschi. Ei au intervenit cel mai mult în favoarea lui Smirnov şi au fost primii care au susţinut planul semnării unui acord de pace între Parlamentul Moldovei şi Sovietul Suprem al Federaţiei Ruse, în care se menţiona clar că Smirnov va fi lăsat în libertate, la Tiraspol. Ce era asta? naivitate? Sau un anume inte­res? Am auzit de la veteranii de război că unul dintre parlamentarii influ­enţi ar fi devenit proprietarul unui restaurant pe bulevardul negruzzi, imediat după ce a fost eliberat liderul separatiştilor.

Smirnov a aflat, cu contribuţia mea, ce înseamnă patul de scânduri, însă nu din vina mea cel care a comis cea mai gravă crimă faţă de Republica Moldova a avut o experienţă a închisorii atât de scurtă. De ce s-a întâmplat aşa, de ce Smirnov a fost eliberat atât de repede, de ce nu a compărut în faţa justiţiei? La aceste întrebări cetăţenii Republicii Moldova trebuie şi aşteaptă şi azi un răspuns clar de la M. Snegur, I. Hadârcă şi procurorul D. Postovan. Preşedintele Snegur, deşi a scris mai multe volume de memorii, la aceste în­trebări încă nu a răspuns, chiar dacă, incontestabil, cunoaşte toate detaliile.

Cu toate că Smirnov a declarat că va veni la Procuratura Republicii Moldova pentru a depune mărturie, nimeni nu l-a mai văzut pe acolo. Procuratura moldoveană, la rândul ei, nu l-a citat niciodată pe infractorul nr. 1 care, de-a lungul mai multor ani, a fost autorul unor provocări perma­nente, ce au urmărit iniţial declanşarea războiului, inclusiv la Bender, apoi compromiterea negocierilor de pace între Chişinău şi Tiraspol, derulate pe parcursul mai multor ani. Sunt absolut convins că prin organizarea unui proces demonstrativ de judecată şi prin încarcerarea unuia dintre autorii strategiei de scindare a Moldovei şi a loviturii de stat am fi trăit astăzi într-un stat unitar şi indivizibil privind cu încredere spre viitor. Pentru greşeala fa­tală a lui Snegur şi a coechipierilor săi noi toţi am plătit şi plătim în conti­nuare un preţ prea mare. În ceea ce mă priveşte, am făcut tot ce-mi stătea în putinţă, chiar mai mult de atât, pentru a-i trage la răspundere pe liderii separatişti conform legislaţiei Moldovei, şi nu este vina mea că ei sunt încă li­beri şi continuă să conducă netulburaţi, de peste 20 de ani, un popor înşe­lat, iar ei să se scalde în bani şi să n-aibă nicio grijă. Iată cum îşi aminteşte un complice la crima faţă de integritatea Republicii Moldova, Rîleakov, eli­berarea lui Smirnov:

A ieşit de acolo cu convingerea şi mai mare că tot ce am făcut noi până atunci era absolut corect. A început să lucreze energic, orientat şi ferm… Răspunsul politic dat de RMn Chişinăului a fost hotărârea Sovietului Su­prem privind organizarea concomitentă, la 1 decembrie 1991, a referendu­mului pentru independenţa Republicii Moldoveneşti nistrene şi a alegerilor pentru preşedintele RMn.

Ajuns în libertate, Smirnov a devenit primul preşedinte al aşa-numitei RMn, post în care a rămas (cu echipa sa, practic, în formaţie completă!) pe parcursul mandatelor unui preşedinte al URSS şi a trei preşedinţi ai Rusiei – Boris Elţîn, Vladimir Putin şi Dmitri Medvedev –, a reprimat de mai multe ori opoziţia internă şi nimeni de la Chişinău, Tiraspol sau Moscova, cu toate eforturile depuse, nu a putut, până în prezent, să îl dea jos din această funcţie. Originar din Petropavlovsk-Kamceatski, a venit în Moldova de la Herson, la 20 noiembrie 1987, deloc întâmplător, chiar la începutul perestroikăi lui Gorbaciov. Când în URSS frământările abia înce­peau, câţiva analişti au făcut prognoze, neexcluzând un asemenea dezno­dământ, precum slăbirea autorităţii centrale. Atunci, centrul a început să se dea bine şi să cocheteze cu mişcările populare. numai că acesta era un cuţit cu două tăişuri. CC al PCUS şi KGB al URSS şi-au trimis oa­meni în toate republicile, angajaţi în prealabil şi pentru totdeauna şi care, niciodată, în nicio împrejurare, nu au încetat colaborarea cu Moscova. În această situaţie erau numeroşi secretari ai CC ale partidelor comuniste din republicile unionale şi secretari ai Comitetelor raionale. Astfel se exercita controlul asupra regiunilor, iar pe alocuri, ca de exemplu în Moldova, acesta se solda cu succes pentru Moscova. Republica noastră a fost dez­membrată în trei părţi, după cum a fost planificat. Îmi amintesc că Snegur mi-a spus odată cuvintele lui Gorbaciov: nu veţi semna Tratatul Unional, vă veţi dezmembra!“ şantajul tacit al Kremlinului a continuat sub Elţîn, urmărindu-se prin orice mijloace menţinerea pe hartă a formaţiunii ile­gale, bastion al influenţei ruse în Moldova şi în Balcani.

După ce Muravschi, Hadârcă, Miţul, Răciula, din partea Chişinăului, Finaghin şi Leontiev, din partea separatiştilor, au semnat protocolul co­mun de retragere, începând cu 1 octombrie 1991, a formaţiunilor armate din Dubăsari şi de predare anonimă a armelor trebuia să intre în vigoare una dintre prevederile acestuia: încetarea constituirii structurilor statale ilegale şi transferarea organelor puterii şi administraţiei de stat. Tiraspolul a promis că va proceda astfel şi că va asigura funcţionarea integrală a orga­nelor de ordine ale Republicii Moldova.

Din comisia de conciliere, care trebuia să stabilească măsurile de lichi­dare a separatismului în Republica Moldova, făceau parte: prim-ministrul Republicii Moldova, Valeriu Muravschi; prim-vicepreşedintele Par­lamentului Republicii Moldova, Ion Hadârcă; preşedintele Consiliului oraşului Bender, Ghimn Pologov; preşedintele Comitetului Executiv al ora­şului Tiraspol, Stanislav Moroz; preşedintele Comitetului Executiv al oraşu­lui Dubăsari, Vladislav Finaghin; vicepreşedintele Comitetului Executiv al oraşului Rîbniţa, V. Eromko; preşedintele Comitetului Executiv al raionu­lui Dubăsari, Ivan Miţul; preşedintele Consiliului raionului Rîbniţa, Boris Palagniuk; preşedintele Comitetului Executiv al raionului Grigoriopol, S. Leontiev; preşedintele Comitetului Executiv al raionului Kamenca, L. Mateiciuc; reprezentantul Consiliului raionului Slobozia, V. Labunski.

Toţi aceştia au semnat protocolul comun privind „normalizarea situaţiei în unele localităţi de pe malul stâng din Republica Moldova“. Printre altele, acesta conţinea un punct, cel mai important pentru Smirnov, şi anume: „Susţinerea cererii de examinare de către Procurorul Republicii Moldova a înlocuirii măsurii de interdicţie la adresa urmăriţilor Smirnov, Topal, Popov şi Botnar“.

Tiraspolului i se cerea excluderea tentativelor de soluţionare a proble­melor în litigiu, prin recurgerea la forţă, greve economice, blocade, şantaj, presiuni psihologice, dezinformare; deblocarea căilor feroviare şi rutiere, li­chidarea barajelor din localităţi, încetarea demersurilor de înfiinţare a struc­turilor ilegale, asigurarea funcţionării normale a organelor de ordine pe întreg teritoriul Moldovei, asigurarea dezarmării indivizilor şi formaţiuni­lor civile cu predarea armelor către organele de ordine din Moldova. Acesta era preţul libertăţii lui Smirnov. Totuşi, nicio promisiune nu a fost înde­plinită nici atunci şi nici ulterior. Totul a rămas doar pe hârtie. Tiraspolul schimba un mijloc de şantajare a Chişinăului cu altul. A încetat blocada căii ferate, a început războiul financiar. La 7 octombrie, Banca naţională a Moldovei a îngheţat contul Tiraspolului, în valoare de 300 de milioane de ruble şi a dispus interzicerea plăţilor în Transnistria pentru producţia livrată în Republica Moldova. La 25 octombrie, Muravschi a sosit la Tiraspol, unde a cerut înregistrarea băncilor din Transnistria la Banca naţională a Moldovei. nici aceasta nu s-a concretizat: Smirnov a reuşit să deschidă conturi corespondente la bănci comerciale din afara republicii şi nu a mai efectuat vărsăminte la bugetul Moldovei.

Am analizat de multe ori situaţia creată şi, repet, de fiecare dată am ajuns la concluzia că, dacă Smirnov nu era eliberat, acest lucru i-ar fi deter­minat pe foarte, foarte mulţi susţinători de la Moscova ai autoproclamatei RMn, ca să nu mai vorbesc de Chişinău şi Transnistria, să mediteze şi să caute un compromis. Era posibilă identificarea unei alte soluţii? Sunt con­vins că da. Desigur, situaţia era foarte, foarte dificilă: la acel moment, rămă­seseră pe drum peste 5 000 de vagoane, pierderile directe produse de blocada transporturilor feroviare erau, la 18 septembrie, de circa 35 de milioane de ruble, nu au mai fost recepţionate 400 de tone de mărfuri, a apărut perico­lul opririi hidrocentralei de la Cuciurgan, din cauza întreruperii livrării păcurii. Totuşi, mărfurile puteau fi redirecţionate pe magistralele rutiere, putea fi deschisă o linie de aprovizionare cu mărfuri din România, care ar fi fost de acord să ajute; de altfel, atunci nu depindeam în totalitate de im­porturile de alimente. Putea fi conectată ramura feroviară nordică, o altă variantă fiind construcţia, într-o jumătate de an, a unei linii de ocolire a Transnistriei. Puteam lua energie electrică din România, fapt care a şi fost probat după câţiva ani, precum şi gaze. Ar fi fost greu, însă teritoriile noas­tre legitime meritau să luptăm pentru ele! Astfel, pierderile noastre au fost cu mult mai mari decât ne temeam.

Dar, vai, aceste probleme nici măcar nu au fost dezbătute, nu au fost analizate variante posibile de evoluţie a situaţiei, nu au fost făcute niciun fel de planuri şi prognoze. Autorităţile noastre, pur şi simplu, nu au ştiut să gândească din perspectiva statului. Întotdeauna, la şedinţele de comisii, în special, la şedinţele plenare, deputaţii se revoltau, strigau, se încăierau, cău­tau vinovaţi şi cereau sângele acestora. Pe de altă parte, principalul necaz era acela că Parlamentul nu avea o strategie de combatere a separatismului.

Organul nostru legislativ semăna cu moara stricată din poveşti, care nu se mai putea opri: măcina încontinuu rezoluţii şi hotărâri cu măsuri care trebuiau adoptate, dar toate acestea au rămas pe hârtie, o voce care striga în deşert. Le-am spus de mai multe ori lui Snegur şi Muravschi că depre­ciem conceptul de autoritate statală emiţând hotărâri fictive, hârtii goale, de care să se facă haz pe malul stâng şi în Găgăuzia. Parlamentul a instituit de două ori starea de urgenţă în zonele separatiste şi niciodată, nimeni nu şi-a pus întrebarea simplă: dacă teritoriile despre care era vorba nu erau controlate de noi, atunci, la ce bun? Care era modalitatea de impunere a deciziilor pri­mite de parlament şi de guvern?? Cu ce forţe, prin ce pârghii??

În anii războiului şi mult timp după aceea, nu o dată mi-am pus întreba­rea: dar ce fel de preşedinte a fost Snegur? Da, el întruchipa imaginea ţăranu­lui, apropiată sufletului alegătorilor: lent, greoi, solid, înrădăcinat puternic în pământul natal. Era însă Snegur un om înţelept, drept şi vizionar? În me­moriile sale, fostul preşedinte scria că a fost şi a rămas „un om mediu“ şi aşa era, inteligenţa şi abilităţile sale în administrarea statului nu puteau fi consi­derate altfel decât modeste. Din păcate, în acel moment, nu ne trebuia un ţăran modest, ci un om cu o judecată flexibilă, solidă, care să scoată ţara din criză, aşa cum au făcut-o preşedinţii ţărilor baltice sau cum a procedat Franklin Roosevelt în SUA, în anii Marii Depresiuni.

Sunt convins că primul nostru preşedinte a fost un patriot, suferea în mod sincer şi, în sinea lui, cunoştea dimensiunea răspunderii sale, însă nicio­dată nu a recunoscut-o şi nu şi-a analizat pe deplin erorile. Acest om, aflat timp de 5 ani în funcţii de conducere în aparatul CC al PCM, trebuia să adopte pentru sine şi să impună aparatului de stat un nou stil de muncă. În schimb, Snegur, ca un preşedinte de colhoz, un bun agronom, le-a arătat tu­turor exemplul mult lăudatului „cumetrism“. El s-a înconjurat, invariabil, de persoane al căror nivel intelectual nu îl punea în inferioritate, după care se supăra că proştii, trădătorii, laşii şi meschinii l-au dat la o parte pentru a lua tot ce doreau. Când se supăra pe cineva, Snegur purta ranchiună şi îşi ex-prima neîncrederea, ceea ce făcea dificilă comunicarea profesională. Se su­păra uşor şi din nimic, însă nu clarifica lucrurile, ci, pur şi simplu, cum se spune, îl sco­tea de pe listă. Lipsa de recunoştinţă a lui Snegur faţă de cei cu care a lucrat a generat dispreţ faţă de el. Eu am plecat de la Ministerul Apără­rii ca general-locotenent, nu ca locotenent-colonel, am suferit un accident rutier şi o operaţie grea, iar Snegur niciodată nu şi-a amintit meritele mele, faptul că mi-am asumat cele mai grave pericole la momentul instaurării statalităţii Republicii Moldova. Totuşi, ulterior, în 1996, când Mircea Ivanovici a fost reales preşedinte, m-a găsit foarte repede, pentru că avea nevoie să lu­crez cu el, să fiu persoana de încredere în viitoarea campanie electorală. Dis­cuţia a fost foarte scurtă – am refuzat, spunând că nu va avea şansa să fie încă o dată preşedinte. În cartea sa, Snegur s-a plâns că toţi l-au abandonat, când, în realitate, el a fost cel care, atunci când era la putere, ne-a abandonat pe toţi cei care îi erau devotaţi Domniei Sale, devotaţi cauzei naţionale.”

“Transnistria 1989–1992. Cronica unui război “nedeclarat”, Ion Costas. Editura Rao, Bucuresti, Noiembrie 2012 – Extras oferit in parteneriat portalului Basarabia-Bucovina.Info

Vizionati aici Albumele de Fotografii Basarabia-Bucovina.Info

Dati un “Like” Paginii de Facebook Basarabia-Bucovina.Info

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Shortlink:

2 Responses to Castigatorul Concursului Rao Books – Basarabia-Bucovina.Info. EXCLUSIV: Cum a fost eliberat Igor Smirnov. Tradarea lui Snegur. ANEXELE volumului generalului Ion Costas. DOCUMENTE

  1. Pingback: EXCLUSIV: Cum a fost eliberat Igor Smirnov. Tradarea lui Snegur. Castigatorul Concursului Rao Books – Basarabia-Bucovina.Info despre Razboiul din Transnistria si ANEXELE volumului generalului Ion Costas. DOCUMENTE | VA RUGAM SA NE SCUZATI, NU PRODUCEM C

  2. Pingback: 21 de ani de la războiul de pe Nistru. Istoria unei fotografii memorabile a maestrului de front Tudor Iovu | Victor Roncea Blog

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>