Luptatorii pentru Unire. Azi: Vasile Plăvan, un Slavici al Bucovinei, vazut de Aspazia Otel Petrescu si Mariana Gurza. CARTE PDF

De 1 Decembrie, Ziua Marii Uniri, Basarabia-Bucovina.Info incepe prezentarea sistematica a luptatorilor pentru Unire, unii dintre ei deveniti martiri pentru neam si credinta, patrioti pe viata si pe moarte, multi ramasi necunoscuti generatiilor de azi. Astazi, publicam doua marturisiri de suflet despre Vasile Plavan, jurnalist timp de 13 ani la “Glasul Bucovinei” din Cernauti si militant fervent pentru Unirea Bucovinei cu Tara, evocari facute de distinsa Doamna Aspazia Otel Petrescu, fosta detinut politic si calauza spirituala a multor generatii de romani, pana acum si inca mult inainte, si de Doamna Georgeta Plăvan Ştefănescu, fiica ziaristului bucovinean. Cele doua prezentari au fost scoase la lumina de sensibila scriitoare Mariana Gurza, autoarea lucrarii “Vasile Plăvan, un Slavici al Bucovinei”, Eurostampa si Editura Fundaţiei pentru Cultură și învățământ “Ioan Slavici”, Timișoara, 2013, carte pe care o preluam integral mai jos pentru cititorii portalului Basarabia-Bucovina.Info, multumindu-i autoarei si felicitand-o pentru munca ei deosebita dusa pentru istoria adevarata a neamului.

O scrisoare de la Doamna Aspazia Otel Petrescu:

Stimată doamnă Mariana Gurza,

Acum, când m-am hotărât să vă scriu este sfârșit de toamnă și în grădinița mea „doamna melopeelor” își desfășoară nostalgica sa romanță. Își așterne covorul galben-auriu de frunze moarte printre florile înfiorate de suflul rece al acestei dimineți sticloase, cu un cer încă senin, dar cu geană de nori plumburii spre asfințit. Copacii aproape goliți de frunze se leagănă trist în vântul sprințar; par stindarde zdrențuite ce se pleacă în calea soarelui, care se mai îndură să salute cu sulițe lungi de lumină trandafirii și daliile ce se străduiesc cu elan să mai dea „farmec regretelor”.

Părea o zi obișnuită, nu lipsită de farmec, dar o tristețe surdă punea stăpânire pe sufletul meu; îmi lipsea ceva. Un dor nesfârșit îmi încleștă inima, ziua aceasta semăna cu ceva ce pierdusem definitiv și iremediabil și totuși ceva ce era dorit cu intensitate.

Îmi era dor de o zi de toamnă din grădina publică a orașului Cernăuți, orașul drag al copilăriei și adolescenței mele, oraș ce nu l-am putut uita în pofida anilor ce s-au scurs cu nemiluita din acel moment fatidic (anul 1944) când l-am părăsit cu jale de prohod în suflet, pentru totdeauna. Deși atunci era un început sfios de primăvară, toamna este anotimpul care îmi aduce an de an nostalgia după acest colț de țară, rai pierdut fără voie, pierdere niciodată acceptată. Probabil melancolia acestui anotimp induce în sufletul pribeagului chemarea gliei strămoșești.

Acesta este motivul pentru care m-am hotărât să vă scriu această scrisoare deschisă. Căutam un leac de dor și l-am aflat în cartea dvs., în restituirea pe care i-ați făcut-o publicistului și scriitorului Vasile Plăvan, această bijuterie de restituire a unei întregi epoci, înecată atât de drept în uitare.

Desigur, am citit această carte a Dvs. „Vasile Plăvan un Slavici al Bucovinei” cu toată atenția și cu toată considerația atunci când mi-a fost oferită de doamna Emilia Țuțuianu. O restituire perfectă, realizată după toate regulile genului și care demonstrează pe deplin că este vorba de un scriitor „Aufklärer” (luminator) care a reușit să nu fie doar un gazetar exemplu de virtute și talent, nu numai un român adevărat de o mare noblețe, ci și creatorul unei opere complexe, care cuprinde complet și cu mult har o întreagă epocă.

Nu este în intenția mea să rememorez toate argumentele care s-au adus cu prisosință pentru a demonstra că Vasile Plăvan a fost un om cât o epocă și nu voi reveni la toate apropierile care s-au făcut în paralel cu Ion Slavici și alții, juste și pertinente, atât de corect exprimat în lucrarea Dvs. Ați făcut, cu adevărat, o prestigioasă și completă operă de restituire. Vă felicit din toată inima. Opera lui Vasile Plăvan este atât de complexă încât poate oferi și alte apropieri. De exemplu folosirea limbii vorbite de bucovineni o putem găsi și la Eusebiu Camilar și la Anuța Naudriș-Cudla. Caracterizarea succintă și precisă a cântecului slav ne-a dus cu gândul la Lucian Blaga, care în „Orizont și stil” dezvoltă mai pe larg, în aceeași termeni, caracterul de stepă, infinit al „matricii stilistice” a creației popoarelor slave, față de spațiul mioritic al doinelor noastre.

Ceea ce vreau să spun este faptul că lucrarea Dvs., doamnă Mariana Gurza, a însemnat pentru mine o regăsire aevea a unei epoci cu care am fost contemporană. Anul 1936, când a apărut prima ediție a volumului „Boabe de lacrimi” coincide cu primul meu an de liceu. Amintirile m-au impresionat cu tumultul vieții de atunci în orașul de atunci în Bucovina de atunci de îndată ce am reluat lectura cărții, de data aceasta cu inima mea de bucovineancă, nu cu mintea care doar se informează. Cartea a fost de data aceasta o fereastră larg deschisă spre acea Bucovină prinsă în efervescența idealurilor unirii și independenței.

M-am pomenit pe străzile Cernăuților în acele dimineți de început de an școlar, când pașii mă purtau spre liceu și mă intersectam cu stolul băieților care împânzeau toate cartierele strigând cât îi țineau gura: „Glasul Bucovinei”… Ritmau aceste două cuvinte într-o tonalitate cu totul deosebită, am regăsit-o în amintire și sunt capabilă să o reproduc. Părea să sublinieze importanța acestei gazete care cuprindea în filele ei toată lupta unor gazetari de talia lui Vasile Plăvan și pe care trecătorii grăbiți spre locurile de muncă o cumpărau știind că vor găsi acolo nu numai informații cotidiene, ci și spiritul creștin și ortodox al provinciei. Ziarul favorit le vorbea despre luptele de idei pentru unitatea românilor, liberi, în sfârșit, să-și împlinească destinul istoric, plămădit cu atâta jertfe, de înaintașii legați între ei de aceleași doruri, de aceleași aspirații, de aceleași suferințe.

Am retrăit cu emoția de atunci acea atmosferă încărcată de patriotism, incendiată de idealuri înalte, răstimp de regăsire într-o patrie mare și unită.

Am regăsit numele unor oameni de seamă care mi-au marcat viața de școlăriță cum ar fi cel al profesorului de limbă și literatură română, Constantin Loghin, după a cărui istorie a literaturii române mi-am completat cunoștințele despre scriitorii români; sau cel al profesorului Emanoil Ilinț, directorul liceului Aron Pumnul, unde a învățat fratele meu, sau numele unor rude cum ar fi cel al uncheșului Ion Axani, văr primar al mamei mele.

Mi-am amintit povești rostite la ceas de sfat de uncheșii mei după mamă: povești despre voluntari eroi, soldați viteji animați de dragostea de glie sau despre participanți la lupte străine de interesul neamului cum a fost lupta de pomină de la „Câine-Creț” (Koniggrätz 1866). Mi l-am amintit pe fratele meu căzuindu-se în van să le corecteze pronunția localității cu pricina.

Rătăcesc și acum, când scriu, pe străzile Cernăuților și-mi astâmpăr dorul de locurile natale, de frumoasa mea Bucovină, mirifica „Țară a fagilor” și ascult cu nesaț doinele și datinele străbune din foșnetul lor nemuritor.

Pentru toată această alinare de dor, „de profundis” vă mulțumesc doamnă Mariana Gurza. Pe viitor știu unde o să-mi găsesc leacul de dor. Va fi suficient să citesc câteva regionalisme, plimbându-mă printre „heiurile” bătrânului burg.

Aspazia Oțel Petrescu

Vasile Plăvan, gazetar şi publicist bucovinean

O evocare de Georgeta Plăvan Ştefănescu, fiica jurnalistului Vasile Plăvan, luptator pentru Unire

Vasile Plăvan s-a născut la 24 noiembrie 1889 în comuna Cupca, judeţul Storojineţ înt-o familie de ţărani. Învaţă primele 4 clase primare la şcoala din satul natal. Rămâne de timpuriu orfan de mamă; nu va cunoaşte niciodată dragostea maternă, va creşte şi va trăi numai printre străini. Urmeză cursul secundar la Liceul Nr. 3 de stat din Cernăuţi şi trece bacalaureatul în anul 1910, după care se înscrie la Facultatea de drept. O adolescenţă tristă, austeră, evoluând sub imperativul datoriei, al devoţiunii şi al sobrietăţii îşi va spune cuvântul toată viaţa. Rodul educaţiei primite în şcoli, precum şi acela al lecturii care-l pasiona, au contribuit la plămădirea celui mai puur ideal care îi anima pe românii de pretutindeni în prejma primului război mondial. Evenimentele ce se profilau la orizont îl determină să treacă în anul 1914 graniţa în Vechiul Regat. Fiind nevoit să se întreţină singur, devine slujbaş la căile ferate.

Anul 1916 îl surprinde ca elev al Şcolii Militare de Infanterie din Botoşani. Ca sublocotenent de rezervă, făcând parte din regimentele 10 Vânători, apoi 2 Alba Iulia, participă la războiul pentru întregirea Neamului, fiind decorat cu ,,Medalia Ferdinand I”, ordinul ,,Coroana României“, ,,Crucea Comemorativă de război“, etc.

A făcut parte până la moarte din ,,Asociaţia voluntarilor bucovineni”.

La 1 dec. 1921 demisionează din calea ferată şi intră în gazetărie.Îşi ia licenţa în drept la Cernăuţi în anul 1923, iar în 1924 se căsătoreşte cu Vanda născută Scholz, având naş pe profesorul Ion Nistor.Vreme de 13 ani, din 1926 şi până în 1939, Vasile Plăvan este redactor şi redactor şef la cotidianul ,,Glasul Bucovinei” din Cernăuţi. Anii de muncă prestată zi şi noapte la acest ziar sunt cea mai frumoasă moştenire pe care el a lăsat-o presei româneşti din Bucovina. Munca aceasta asiduă însă i-a şubrezit sănătatea, având o constituţie fizică firavă şi, în cele din urmă, îi provoacă o gravă boală şi un sfârşit prematur.

 

 Vasile Plavan intr-un grup de gazetari la Cernauti 1930

În această perioadă interbelică, Vasile Plăvan a mai fost: avocat la Casa de asigurări sociale şi la sucursala Băncii Naţionale din Cernăuţi, membru al Baroului avocaţilor din Bucovina (din 1928), profesor de Legislaţie la Cursul profesional pentru ucenici (1935-1936), redactor la ziarul ,,Voluntarul bucovinean”.

 

 Vasile Plavan impreuna cu , camarazii voluntari la Putna, in 1934

În 1934 participă la manifestările şi marea aniversare a Manăstirii Putna, iar în 1935 ia parte la aniversarea de 25 de ani de la bacalaureat, cu care mai ţin cuvântări o serie de personalităţi bucovinene.

Vasile Plăvan a fost fondator al breslei şi sindicatului ziariştilor din Bucovina. Ca publicist, a scris numeroase articole de-a lungul anilor şi în ,,Calendarul Glasul Bucovinei”, referindu-se mai ales la viaţa ţăranilor, la reforma agrară, la împropreităriri, la meserii şi comerţ. În cărticica intitulată ,,Boabe de lacrimi”, dedicată soţiei lui, întâlnim pagini autobiografice şi amintiri ale vremurilor de bejenie din primul război mondial, precum şi ale vieţii româneşti din Bucovina dinainte şi după Marea Unire. Limba frumoasă şi stilul curat al acestor scrieri dovedesc o deosebită înclinaţie şi îndemânare a condeiului său.

Vasile Plăvan a murit la vârsta de 49 de ani, în 23 ianuarie 1939, în urma unei grele suferinţe care a durat opt ani. Înmormântarea a avut loc la cimitirul oraşului Cernăuţi în 25 ianuarie. Onorurile militare au fost date de către un pluton din Regimentul 4 Pionieri, iar carul funebru a fost escortat de voluntari bucovineni. La trista ceremonie a asistat un numeros public, aducand ultimul omagiu celui dispărut. Cortegiul funebru alcătuit din membrii familiei decedatului, prieteni personali, ziarişti, magistraţi, avocaţi, personalităţi ale vieţii publice bucovinene, pornind din str. Xenopol, a străbătut străzile: Universităţii, I. G. Duca, piaţa Unirii şi Regina Maria, până la Catedrală, unde s-a oficiat slujba prohodului.

Pe ultimul drum

De la Catedrală, cortegiul s-a îndreptat spre Cimitirul orăşenesc, trecând prin faţa ,,Glasului Bucovinei”, unde întregul personal al ziarului a adus ultimul omagiu fostului colaborator. În faţa mormântului deschis, au cuvântat mai multe personalităţi, printre care: protoereu Iancovschi, director Silvestru Netea în numele ,,Asociaţiei voluntarilor de război”, Eugen Popovici în numele Sindicatulu ziariştilor bucovineni, dr. Traian Chelariu din partea ziarului ,,Glasului Bucovinei”, dr. Zeno Herbay în numele baroului, A. Sabin în numele Casei asigurărilor sociale, Ştefan Bidnei în numele colegilor de studii şi mulţi-mulţi alţii, oamagiind rarele calităţi ale regretatului defunct.

Vasile Plăvan a fost un ziarist de vocaţie, un entuziast şi un idealist de o aristocratică nobleţe sufletească, de distincţie morală, de bunătate şi necuprinsă omenie. A fost un om integru cu o judecată cumpănită, fără patimi, stăpânit de imperativul conştiinţei, al datoriei şi al onoarei. Conciliant şi blajin, sărac în bunuri materiale, el a lăsat în urmă o luminoasă pildă de virtute, un nume de o rară puritate şi un exemplu de adevărat românism.

Mormântul lui Vasile Plăvan părăsit vreme de o jumătate de veac, are din nou astăzi o cruce la căpătâi.

Sursa: Mariana Gurza si Basarabia-Bucovina.Info

Cititi si: 100 de ani de la infiintarea Glasului Basarabiei. Viata fondatorului, ziaristul-preot si preotul-ziarist Grigore Constantinescu, cu fotografii din parohia sa, satucul Napadeni

Unirea pe vecie a Bucovinei cu Regatul Romaniei. 18 Decembrie 1918 – Decretul Regelui Ferdinand si alte Documente

 Descarcati volumul “Vasile Plăvan, un Slavici al Bucovinei” in format PDF de AICI sau cititi-l mai jos:

Mariana Gurza, Vasile Plavan, un Slavici al Bucovinei by CIMEC

Shortlink: