DOCUMENTE din Arhivele KGB si CC al PCM din RSSM. Basarabia si “Relaţiile sovieto-române în prima jumătate a anilor ’60”, analizate de Elena si Gheorghe Negru

Dupa cum am mai anuntat, portalul Basarabia-Bucovina.Info este onorat sa publice, in premiera online, un studiu remarcabil, extras dintr-o lucrare care, fara nici o indoiala, va contribui definitoriu la redefinirea in spatiul public si mediile de specialitate a relatiilor strategice dintre statele membre ale Pactului de la Varsovia aflate sub tutela URSS vs Romania, prin prezentarea lor in forma sa reala si documentata, eliberata de dogme si ideologii straine de stiinta informarii si a istoriei. Este vorba de exceptionalul volum de documente elaborat cu acribie de neobositii istorici basarabeni Gheorghe Negru, membru al Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova, si sotia sa, Elena Negru, intitulat „CURSUL DEOSEBIT” AL ROMÂNIEI ȘI SUPĂRAREA MOSCOVEI – Disputa sovieto-română și campaniile propagandistice antiromânești din RSSM (1965-1989). Publicata anul acesta, sub egida Academiei de Știinţe a Republicii Moldova si cu o prefață a profesorului american Larry L. Watts, lucrarea este recomandată pentru editare de către Consiliul Știinţific al Institutului de Istorie, Stat și Drept al AȘM. Recenzentii primului volum al celor doi istorici sunt Alexandru Moșanu, doctor habilitat în istorie, profesor universitar, membru de onoare al Academiei Române,  Ion Șișcanu, doctor habilitat în istorie, profesor universitar, Nicolae Enciu, doctor habilitat în istorie, profesor universitar,  Gheorghe Nicolaev, doctor în istorie, conferențiar universitar. Traducerea documentelor a fost asigurata de Gheorghe Chiriţă, redactarea de Alex. Cosmescu, machetarea de Sergiu Vlas, coperta fiind realizata de Mihai Bacinschi. Munca neintrecutilor descoperitori ai adevarului pur concentrati in jurul revistei “Destin Romanesc” este descris de prof. dr. Larry Lee Watts, in prefata sa, publicata deja de Basarabia-Bucovina.Info. In continuare, redam din primul volum al lucrarii Nota asupra editiei si Studiul introductiv al autorilor, carora le multumim in mod deosebit.

 

Notă asupra ediţiei

 

Prezentul volum include documente, în cea mai mare parte inedite, ce vizează un aspect important, puţin cercetat, al istoriei RSSM: campaniile propagandistice antiromâneşti din RSSM, declanşate de PCUS în anul 1965. La ordinea zilei era contracararea cursului de distanţare de Moscova al conducerii de la Bucureşti, iniţiat la începutul anilor ’60 ai sec. XX, considerat drept „revizionist”, „naţionalist” şi „antisovietic”. Istoricilor şi propagandiştilor comunişti din URSS li se cerea să „aducă la cunoştinţa maselor” un alt punct de vedere, considerat „adevărat”, asupra istoriei Basarabiei şi RSSM, asupra relaţiilor ruso- şi sovieto-române.

Vecinătatea geografică şi, după cum afirmau demnitarii sovietici, o „oarecare afinitate lingvistică şi culturală” a „moldovenilor” şi românilor din RSSM şi RSR, a determinat conducerea comunistă de la Moscova să declanşeze un adevărat război propagandistic împotriva „naţionalismului român” ca sperietoare perpetuă a regimului comunist de atunci. Într-o perioadă foarte scurtă, în ochii Moscovei şi Chişinăului, „România frăţească” se transformase într-un oponent ideologic şi politic chiar mai periculos decât adversarul tradiţional al URSS şi al ţărilor comuniste – „imperialismul american” şi ţările „sistemului capitalist”.

Spre deosebire de campaniile anterioare de contracarare a „influenţei burgheze” din Apus, războiul informaţional antiromânesc din RSSM nu a fost unul formal. Demnitarii de partid au dat dovadă de un zel deosebit, de o combativitate ieşită din comun, contaminând cu ura lor de clasă nu doar „aparatul ideologic”, ci şi o parte din „oamenii muncii”. Gradul extrem de mobilizare şi starea de spirit românofobă – o adevărată obsesie – care cuprinsese regimul este confirmat de numărul impunător de hotărâri ale Biroului CC al PCM şi alte tipuri de documente, care prevedeau măsuri îndreptate împotriva conducerii României şi a „naţionalismului moldovenesc”, considerat o consecinţă a influenţei „nocive” de peste Prut.

Radierea tacită a României din lista ţărilor „socialiste-surori” şi plasarea istoricilor români în tabăra „naţionaliştilor burghezi” au dezlănţuit toată antipatia şi ura proletară, acumulată de propaganda sovietică în perioada interbelică şi în perioada războiului, aceasta revărsându-se din plin asupra populaţiei din RSSM, înfricoşată de măcelul, teroarea, foametea şi deportările din perioada stalinistă. De altfel, aceeaşi „ură bolşevică” reizbucneşte, din când în când, şi astăzi printre membrii şi simpatizanţii PCRM, ai altor partide de stânga, în mediul foştilor demnitari şi nomenclaturişti sovietici, ai altor nostalgici, pentru care limba, cultura şi identitatea românească sunt noţiuni „străine” (într-un fel, tot „burgheze”), în raport cu noţiunile „proletare” „limbă moldovenească” şi „popor moldovenesc”.

A studia războiul propagandistic antiromânesc din RSSM înseamnă, în definitiv, a scoate în evidenţă cauzele profunde ale românofobiei de ieri, dar şi de azi. A elucida sensul şi rostul războiului propagandistic antiromânesc din RSSM, consecinţele lui nefaste pentru evoluţia noastră contemporană, înseamnă a face un pas important în direcţia eliberării de prejudecăţile şi reflexele trecutului.

Culegerea include documente din perioada 1965-1975. Anul 1965 a marcat debutul războiului informaţional antiromânesc în RSSM. Anul 1975 – reperul cronologic superior al lucrării date – a fost determinat de posibilităţile editoriale de la această etapă.

Volumul însumează documente colectate în Arhiva Organizaţiilor Social Politice din Republica Moldova, fondul 51 (CC al PCM) şi în Arhiva Naţională a Republicii Moldova, fondul 2782 (Direcţia pentru Turism Străin de pe lângă Consiliul de Miniştri al RSSM), 2848 (Consiliul de Miniştri al RSSM), 3121 (Agenţia Presa unională), 3209 (Direcţia generală pentru protecţia secretelor de stat în presă de pe lângă Consiliul de Miniştri al RSSM). Documentele sunt, în majoritatea lor, inedite, doar unele seturi^[1] sau documente singulare (de exemplu, hotărârea CC al PCM din 16 noiembrie^[2] şi stenograma, măsurile și tezele consfătuirii primilor secretari ai comitetelor orășenești, raionale de partid, șefilor de secţii ale CC al PCM, conducătorilor ministerelor, comitetelor de stat din 20 noiembrie 1970^[3]) au mai fost publicate în diverse reviste sau lucrări. Un număr important de documente, publicate de către autorii prezentului volum în 2010, au fost traduse în limba engleză și publicate de către cercetătorul american Larry L. Watts^[4].

Acest corpus include in extenso documente originale emise de cele mai înalte foruri de partid şi de stat din RSSM: CC al PCM, Consiliul de Miniştri, alte instituţii centrale şi republicane ale URSS şi RSSM. Deosebit de preţioase sunt hotărârile secrete ale Biroului CC al PCM şi stenogramele, de asemenea secrete, ale şedinţelor Biroului CC al PCM, ele punând în lumină esenţa şi direcţiile de bază ale politicii naţionale şi ale activităţii propagandistice şi ideologice ale PCUS şi PCM, inclusiv evoluţia campaniilor propagandistice antiromâneşti din RSSM.

O altă categorie de documente, deosebit de importante, publicate în culegere, sunt adresele CC al PCM către CC al PCUS, care reflectă nu doar politica curentă a liderilor de partid din RSSM, ci şi intenţiile şi gândurile ascunse ale acestora, dezvăluind, pas cu pas, întregul scenariu al campaniilor propagandistice împotriva conducerii României şi a „naţionalismului” din RSSM.

Un set valoros de documente îl constituie numeroasele Note informative şi Memorii ale instituţiilor de partid şi de stat din RSSM către CC al PCM, care dezvăluie activitatea acestor instituţii şi, în final, impactul hotărârilor luate de CC al PCUS şi PCM.

Din lipsă de spaţiu, documentele se publică doar în traducere din limba rusă şi sunt structurate în ordine cronologică.

 

                                                                 Autorii

 

Studiu introductiv

1. Relaţiile sovieto-române în prima jumătate a anilor ’60

La începutul anilor şaizeci, după ce se aflaseră deja mai mult de un deceniu şi jumătate sub dominaţie sovietică, liderii politici ai României şi-au amplificat eforturile de a ieşi de sub tutela URSS.

Această tendinţă s-a intensificat în contextul disputelor sovieto-române din anii 1962-1963, pe teme economice, din cadrul Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER), organizaţie creată în 1949 la iniţiativa URSS, ca o contrapondere pentru Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi o replică la Planul Marshall. Liderul sovietic N. Hruşciov insista asupra ideii diviziunii economice între nordul industrializat şi sudul agrar al ţărilor din cadrul blocului socialist. Documentul Principiile fundamentale ale diviziunii internaţionale a muncii adoptat la Conferinţa statelor-membre ale CAER din 6-7 iunie 1962 de la Moscova a reiterat ideile lui N. Hruşciov cu privire la specializare în comunitatea ţărilor socialiste.

Comuniştii români s-au pronunţat împotriva ideii sovietice de „complexe eco­nomice interstatale” şi de specializare pe ţări pentru anumite ramuri ale economiei.

În 1963, Gh. Gheorghiu-Dej, care vedea în acest plan o încercare a conducerii de la Moscova de a atenta la suveranitatea ţărilor socialiste, a protestat: „Noi avem o «Declaraţie» a partidelor comuniste şi muncitoreşti care formulează foarte clar problema suveranităţii, a independenţei şi a neamestecului în treburile interne. Or, planificarea este însuşi atributul suveranităţii în condiţiile socialismului. Ce este suveranitatea? Fără a dispune de resursele proprii, de a hotărî, de a fi stăpân în ţara ta, nu mai înseamnă suveranitate”^[5].

Aceste planuri, prezentate sub eticheta modestă de „complexe economice”, arăta, în 1965, George Ciorănescu, „reprezentau o ameninţare pentru integritatea teritorială a ţării şi erau destinate să contracareze ideile de naţiune şi stat”^[6].

Delegaţia română, prezentă la şedinţa Comitetului Executiv al CAER din 15 februarie 1963, prin reprezentantul ei permanent Alexandru Bârlădeanu, a respins planurile sovietice de transformare a României într-un grânar al blocului sovietic, susţinând necesitatea industrializării ei^[7].

În cadrul şedinţei Biroului Politic al CC al PMR din 22 iunie 1963, care a discutat hotărârea CAER ca toate ţările socialiste să trimită specialişti în probleme agrare în Mongolia, Gh. Gheorghiu-Dej a respins categoric aceste „aberaţii” ale conducerii sovietice. „Trebuie făcută o critică plină, cuprinzătoare, fermă. Vă rog să mă înţelegeţi… După aceea, în virtutea unui precedent, va veni mâine o altă ţară care să ceară să trimitem specialişti nu în Mongolia, ci nu ştiu unde. Faţă de asemenea aberaţii trebuie luată poziţie. Cea mai apropiată este Uniunea Sovietică. Şi de ce să n-o spun, de ce să mă jenez? Să-i aducem cu picioarele pe pământ… În legătură cu asemenea probleme, aşa trebuie procedat. Trebuie să ne obişnuim să-i punem la punct ori de câte ori vin cu asemenea aberaţii. Mâine-poimâine vor veni să le dăm nu ştiu ce întreprinderi”^[8].

La începutul anului 1964, problema creării complexelor economice între ţările blocului socialist a fost abordată de către profesorul sovietic E. B. Valev în articolul Probleme ale dezvoltării economice a raioanelor dunărene din România, Bulgaria şi URSS, publicat în Vestnik Moskovskogo Gosudarstvennogo Universiteta (nr. 2, 1964)^[9]. În acest articol, E. B. Valev argumenta necesitatea creării unor zone economice între statele vecine din cadrul blocului socialist şi a specializării lor: producţie industrială sau agricolă. Se preconiza ca România să fie inclusă în zona „Dunărea de Jos”^[10] şi să se specializeze în agricultură. România, susţinută de China, a criticat acest plan, determinând Moscova să bată în retragere. În ziarul Izvestia a fost publicat un articol în care era criticat „planul Valev”^[11].

Amplificarea conflictului sovieto-chinez, în primăvara anului 1964, a creat o conjunctură favorabilă pentru politica României de ieşire de sub tutela Moscovei. Implicarea României, încă la începutul anului 1964, în medierea conflictului sovieto-chinez, care a constituit „un gest de mare abilitate politică”, a oferit conducerii PMR oportunitatea de a-şi exprima propriile puncte de vedere faţă de problemele mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale^[12].

În Declaraţia cu privire la poziţia Partidului Muncitoresc Român în problemele mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale (cunoscută în istoriografie ca Declaraţia din aprilie 1964), adoptată de către Plenara lărgită a CC al PMR din 15-22 aprilie 1964, se menţiona că la baza colaborării dintre partidele comuniste/ muncitoreşti trebuie să stea „principiile independenţei şi suveranităţii naţionale, egalităţii în drepturi şi avantajului reciproc”. De asemenea, se specifica faptul că „nu există şi nu poate exista un partid «părinte» şi un «partid-fiu», partide «superioare» şi partide «sub­ordonate», dar există marea familie a partidelor comu­niste şi muncitoreşti, egale în drepturi; niciun partid nu are şi nu poate avea un loc privilegiat, nu poate impune altor partide linia şi părerile sale… . Niciunui partid nu-i este îngăduit a trece peste capul conducerii de partid dintr-o ţară sau alta, şi cu atât mai mult nu-i este îngăduit a face apeluri la înlăturarea sau schimbarea conducerii unui partid”^[13].

Documentul a fost neglijat de către ţările din blocul statelor socialiste, cu excepţia Iugoslaviei şi Poloniei, care l-au publicat. Conducerea URSS a avut o atitudine rezervată. Nedorind să facă prea mult zgomot în public, N. Hruşciov a decis să prelucreze partidele comuniste şi muncitoreşti, orientându-le contra României, pe care a învinuit-o de „naţionalism”. La şedinţa Biroului Politic al CC al PMR din 23 iunie 1964, referindu-se la această campanie de discreditare a PMR, Gh. Gheorghiu-Dej menţiona: „Pentru că s-a prelucrat. Avem dovezi: peste hotare nu este întâmplătoare atitudinea tuturor acelor partide frăţeşti care n-au publicat, aproape că nu au amintit de Declaraţie. Singurii care au publicat au fost iugoslavii şi polonezii, puţin şi Partidul Comunist Italian… Ceilalţi toţi s-au aliniat, s-au luat după bagheta lor, de ce să publicăm? În schimb, li s-a spus să aibă o atitudine rezervată faţă de români… Într-adevăr, am văzut cum oamenii sunt rezervaţi. Cum i-am spus lui Tito şi lui Jegalin^[14]. Zic: tovarăşi, am ajuns să fim râioşi, să fugă lumea de noi, să fie îndepărtaţi de noi ca nu cumva să se umple de râia naţionalistă, să se îmbolnăvească de boala aceasta! Se afirmă despre noi că am manifesta îngustime naţională. Acolo am ajuns!”^[15].

În acelaşi context al bătăliei pentru suveranitate naţională, România a repus în discuţie şi problema teritoriilor româneşti ocupate în 1940 de către URSS. Readucerea în discuţie a acestei probleme a fost provocată de unele declaraţii ale lui N. Hruşciov, în decembrie 1963, referitoare la posibilitatea modificării pe cale paşnică a graniţei româno-maghiare^[16].

La şedinţa Biroului Politic al CC al PMR din 20 ianuarie 1964, Gh. Gheorghiu-Dej a vorbit despre ocuparea de către URSS a Basarabiei şi Bucovinei de Nord în iunie 1940, referindu-se la Pactul Ribbentrop-Molotov.

Totodată, a cerut publicarea lucrării lui Marx Însemnări despre români. Manuscrise inedite: „Ceea ce mi se pare deosebit de important, menţiona liderul de partid din RSR, sunt câteva lucrări la care noi nu le-am dat drumul şi trebuie să le dăm. Este lucrarea lui Marx. Trebuie să-i dăm drumul în masă. Avem scrisoarea de la Institutul «Marx – Engels – Lenin» (din Amsterdam – n.a.) care atestă valabilitatea textului acestei lucrări”. Gh. Gheorghiu-Dej a cerut ca scrisoarea „să se păstreze undeva într-un loc, să nu dispară, cum au dispărut şi alte documente”^[17].

Problema teritoriilor româneşti ocupate de URSS a fost abordată de Mao Zedong, în martie 1964, în timpul întâlnirii de la Beijing cu delegaţia de stat a României, condusă de Ion Gheorghe Maurer^[18]. La 12 iulie 1964, într-un interviu acordat socialiştilor japonezi, republicat în ziarul Pravda din 2 septembrie 1964, acesta s-a referit la teritoriile cucerite de către imperiul rus şi sovietic în Europa şi Asia, având în vedere şi ocuparea Basarabiei în 1812 şi 1940^[19].

În mai 1964, la editura Academiei de Ştiinţe a Republicii Populare Române, vede lumina tiparului lucrarea K. Marx. Însemnări despre români (Manuscrise inedite), în care se sublinia că anexarea Basarabiei la Imperiul Rus în 1812 a fost nelegitimă, că Basarabia era populată de români. Acest manuscris inedit a lui Marx „servea de minune intereselor româneşti”^[20], lovind puternic în mitul imperial al moldovenismului sovietic. Cartea a produs iritarea conducerii sovietice, iar difuzarea ei a fost amânată din motive necunoscute până la sfârşitul lunii noiembrie. Tirajul acestei lucrări, de 20.500 de exemplare, s-a epuizat în câteva zile, iar Ambasada sovietică de la Bucureşti, în dorinţa de a contracara difuzarea lucrării, a cumpărat un stoc important de exemplare^[21].

În vara anului 1964, în timpul vizitei la Moscova a delegaţiei României, în frunte cu Chivu Stoica, conducerea sovietică, reprezentată de A. Mikoian, preşedinte al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, N. Podgornâi şi Iu. Andropov, secretari ai CC al PCUS, şi-a exprimat nemulţumirea faţă de conţinutul Declaraţiei din aprilie şi de faptul că în cadrul adunărilor organizaţiilor de partid ale PMR „s-a pus problema Basarabiei şi a Bucovinei de Nord”. Partea sovietică era de părere că în România erau revizuite bazele relaţiilor cu URSS, ignorându-se rolul „eliberator” al armatei sovietice, întreţinându-se o „stare de spirit antisovietică”, fiind susţinute „acţiunile cu caracter naţionalist”^[22].

Deşi în anul 1965 liderii sovietici se declarau, de formă, mulţumiţi de evoluţia relaţiilor româno-sovietice, în realitate ei îşi doreau „normalizarea relaţiilor cu România”, lucru recunoscut de L. Brejnev în cadrul discuţiei cu N. Ceauşescu la recepţia de la Snagov din 25 iulie 1965, cu ocazia finalizării lucrărilor Congresului IX al PMR^[23].

Vizita delegaţiei României în URSS, la 3-11 septembrie 1965, a reprezentat un „adevărat cutremur oferit de către partea română conducerii sovietice”^[24], fiind abordate o serie de probleme tabu referitoare la colaborarea economică şi politică între România şi URSS şi la colaborarea în cadrul Tratatului de la Varşovia. Cel mai mult i-au iritat pe liderii sovietici cererile României privind restituirea tezaurului românesc, depozitat la Moscova în timpul Primului Război Mondial, a arhivei PCdR din perioada ilegalităţii, îmbunătăţirea activităţii Comitetului Politic Consultativ al Tratatului de la Varşovia^[25].

La întâlnirea de la Kremlin din 4 septembrie 1965, A. Bârlădeanu^[26], vicepre­şedinte al Consiliului de Miniştri al RSR, a „reîmprospătat câteva elemente esenţiale” ale circumstanţelor în care tezaurul Băncii Naţionale a României şi bijuteriile casei regale, totalizând 93.452 kg aur fin, s-au pomenit, la sfârşitul anului 1916 – prima jumătate a anului 1917, la Moscova şi ale sorţii lui ulterioare. A. Bârlădeanu a subliniat importanţa economică şi politică a restituirii tezaurului românesc, precizând că acest act „ar ilustra relaţiile de înaltă principialitate pe care se bazează prietenia şi colaborarea frăţească dintre popoarele noastre”^[27].

Un alt subiect din „grupul de probleme bilaterale” pus în discuţie a fost cel referitor la restituirea arhivei partidului comunist român din perioada interbelică. P. Niculescu-Mizil^[28], secretar al CC al PCR, expunând fondul problemei, menţiona că „toate materialele trimise din ţară, către secţia română a Internaţionalei Comuniste, constituie fonduri de arhivă ale partidului nostru şi ele trebuie să fie organizate şi gospodărite de partidul nostru”^[29].

În timpul discuţiilor de la Kremlin din 9 septembrie 1965, revenind la problemele puse de către delegaţia de la Bucureşti în ziua de 4 septembrie, L. Brejnev a punctat: „Din punctul nostru de vedere, socotim că problemele care, într-o anumită etapă nu pot fi rezolvate, să le lăsăm în depozit pentru 50 de ani (în glumă), poate pentru mai mult, poate pentru mai puţin, conducându-ne după faptul că lucrurile acestea ne stau la inimă. Acum mai sunt şi alte termene, încă 10.000 de ani”^[30].

Liderul sovietic a recunoscut că „punerea problemei tezaurului de tov. Bârlădeanu ne-a provocat nedumeriri”. L. Brejnev era indignat de faptul că „după 50 de ani, deodată, două state socialiste încep să-şi amintească de relaţiile dintre guvernul ţarist şi guvernul regal”, cu toate că după cel de-al Doilea Război Mondial se părea că problema fuseseră „înmormântată”. Respingând cererile delegaţiei române de restituire a tezaurului românesc, sub pretextul dispariţiei lui în timpul războiului civil din Rusia, L. Brejnev a declarat că URSS este în posesia unui document din care „reiese că România Regală are datorii faţă de Rusia ţaristă pentru livrări de armament şi alte lucruri în sumă de 300 mil. dolari, ceea ce corespunde cu 274 tone de aur”. L. Brejnev a invocat şi faptul că pagubele pricinuite de trupele române în cel de-al Doilea Război Mondial pe teritoriul URSS „depăşeau de 100 ori ceea ce discutăm noi azi”. În general, nu era cazul să se discute „de 900 kg aur sau 300 mil. dolari”, ci să se ţină cont de aspectul politic^[31].

L. Brejnev a propus ca problema tezaurului românesc să fie „închisă”, însă delegaţia română nu a fost de acord. Expunând punctul de vedere al delegaţiei române, I. Gh. Maurer^[32] a declarat următoarele: „Am ascultat cu foarte multă atenţie expunerea de ieri a tovarăşului Brejnev… Am analizat cu atenţie argumentele prezentate, faptele citate, le-am cântărit pe toate cu foarte multă grijă, am analizat soluţia pe care dvs. aţi propus-o, de a închide această problemă. Trebuie să vă declarăm că punctul nostru de vedere nu este acesta. Am deschis problema, problema rămâne deschisă. Sigur, nu o putem rezolva astăzi; noi spunem daţi înapoi, dvs. spuneţi nu trebuie dat. Dar nu suntem de acord cu închiderea problemei; problema trebuie să rămână deschisă; nu ne-am înţeles astăzi, vom discuta mâine. Şi va trebui să ne înţelegem asupra acestui capitol, în conformitate cu angajamentele asumate, în conformitate cu dreptul şi interesele ambelor părţi”^[33].

Încercările liderilor sovietici „de a lega problema tezaurului de problemele celui de-al Doilea Război Mondial” l-au determinat pe N. Ceauşescu să riposteze: „Tov. Kosâghin^[34] pune problema decontărilor între guvernul ţarist şi guvernul român de atunci. Noi nu problema aceasta o ridicăm, pentru că asemenea socoteli s-ar putea ridica multe. Noi am ridicat un lucru simplu: între două guverne a intervenit un acord semnat de miniştrii de finanţe de atunci; aceste valori au fost date spre păstrare, nu au fost date drept gaj, în contul unei datorii. După toate normele internaţionale şi interne dacă îi dai cuiva să păstreze ceva, el este obligat să ţi-l înapoieze…”.^[35]

În timpul discuţiilor de la Kremlin din 9 septembrie 1965, L. Brejnev a lansat ideea unirii eforturilor sovieto-române pentru „a înlătura la timp, îndeosebi în domeniul ideologiei, tot ceea ce împiedică întărirea prieteniei sau întunecă relaţiile dintre noi”.

Chiar dacă problema privind tratarea relaţiilor ruso-române în istoriografia românească nu a figurat în mod expres pe agenda de lucru a întâlnirii, L. Brejnev nu a ezitat să-i amintească lui N. Ceauşescu despre „o serie de lucrări cu caracter istoric” din România în care erau „prezentate în mod tendenţios unele probleme ale istoriei”.

„În ultimul timp, menţiona L. Brejnev, într-o serie de lucrări care au apărut în România, îndeosebi în lucrări cu caracter istoric, au început să fie interpretate în mod tendenţios unele probleme ale istoriei, se scot în evidenţă unele aspecte negative ale relaţiilor ruso-române”. Comentând cartea lui K. Marx Însemnări despre români, editată de Academia Română, L. Brejnev a reproşat autorilor studiului introductiv că au „criticat aspru politica externă a ţarismului rus”, uitând însă să spună că popoarele balcanice „datoresc existenţa lor Rusiei”. Liderul sovietic s-a arătat deranjat de faptul că lucrarea a avut un larg ecou în Occident şi că a fost editată de trei ori. Apariţia „pe scară largă în multe reviste” a extraselor din această lucrare a fost calificată de către conducerea sovietică drept „acţiuni cu caracter tendenţios”, care „determina îngrijorare în rândul opiniei publice sovietice”^[36].

Discuţiile cu delegaţia română de la Kremlin din septembrie 1965 au impulsionat reconsiderarea politicii URSS faţă de România. Or, către această dată, conducerea de la Moscova fusese deja informată de către liderii din RSSM despre pericolul literaturii, presei, radioului şi televiziunii din RSR pentru populaţia din RSSM, a contactelor umane dintre RSR şi RSSM. La sfârşitul anului 1965, au fost adoptate primele decizii ale CC al PCM pentru contracararea noului curs politic „antisovietic” şi „naţionalist” al conducerii de la Bucureşti şi pentru cultivarea sistematică printre românii din RSSM a sentimentului de patriotism sovietic şi antipatie proletară faţă de „naţionalismul burghez” din RSR.

2. Campaniile propagandistice împotriva „cursului deosebit”
al României şi a „naţionalismului” din RSSM

Încă la începutul anilor ’60 ai sec. XX, RSR iniţiase o politică de distanţare de poziţia Moscovei. Ca răspuns, în 1965, conducerea PCUS şi PCM a declanşat un adevărat război propagandistic împotriva României „naţionaliste” şi a „naţionalismului” românesc din RSSM^[37]. Acest război, deşi a cunoscut perioade de maximă intensitate şi de acalmie aparentă, a durat, fără întrerupere, aproximativ până în anul 1989, atunci când, sub presiunea copleşitoare a mişcării de eliberare naţională, regimul sovietic de ocupaţie din RSSM a început, treptat, să se erodeze.

Începând cu anul 1965, pentru prima dată în perioada postbelică, guvernul comunist din RSR a devenit ţinta directă a unor campanii propagandistice iniţiate de „partidul-frate” din URSS. Desigur, şi până la 1965, mai ales în perioada stalinistă, în RSSM fusese promovată o politică antiromânească, dar în acei ani nu au fost atacate valorile „confratelui de lagăr socialist” (se spunea că, dată fiind comunitatea formelor de proprietate, relaţiile dintre ţările socialiste nu puteau fi decât „prieteneşti”), ci „moştenirea” şi „naţionalismul burghez” din România regală. Odată cu schimbarea de paradigmă în politica şi istoriografia din RSR, care contravenea abordărilor proruseşti şi prosovietice, PCUS şi PCM au început să privească România „frăţească” drept una „revizionistă” şi „naţionalistă”. În viziunea conducerii de la Moscova şi Chişinău, schimbarea de macaz în politica şi istoriografia românească, asociată cu vecinătatea geografică şi identitatea etnoculturală a românilor de pe ambele maluri ale Prutului (chiar dacă, oficial, autorităţile sovietice nu recunoşteau această identitate, în fapt, ele ţineau cont de existenţa ei), transformase România într-un duşman ideologic mai periculos decât ţările capitaliste dezvoltate, care, din punctul de vedere al amplasării geografice şi al diferenţelor culturale, nu prezentau un pericol prea mare.

După cum putem constata în baza documentelor de arhivă recent desecretizate, aceste campanii propagandistice perpetue îi vizau atât pe românii din RSR, cât şi pe cei RSSM şi urmăreau dezavuarea cursului politic al conducerii PCR, a interpretărilor date de către savanţii din România evenimentelor istorice din 1812 şi 1940, istoriei relaţiilor ruso- şi sovieto-române în general, interzicerea importului şi abonării la literatura şi presa din RSR de către populaţia din RSSM, contracararea recepţionării şi vizionării posturilor de radio şi televiziune din RSR şi din ţările occidentale în RSSM, restrângerea contactelor umane dintre românii din RSSM şi RSR (au fost suprimate contactele care, în opinia demnitarilor din RSSM, nu puteau fi controlate şi nu aduceau beneficii propagandistice: vizitele individuale şi colective de scurtă durată; în schimb, au fost încurajate călătoriile de lungă durată ale grupurilor alcătuite, mai ales, din muncitori, ţărani, elevi, neomogene din punct de vedere etnic, ce preconizau să viziteze şi alte regiuni ale URSS, oferind astfel posibilitatea unei prelucrări ideologice mai eficiente), anihilarea manifestărilor „naţionaliste” ale românilor din RSSM. Analiza modului de realizare a acestor obiective pune în lumină mecanismele de cultivare a românofobiei în RSSM, resorturile politicii antiromâneşti a PCM şi PCUS, a cărei miză era impunerea miturilor „internaţionaliste” ale Imperiului Rus şi al celui sovietic, şi, în definitiv, sovietizarea românilor din RSSM şi RSR. Şi unii, şi alţii trebuiau convinşi, cu orice preţ, că populaţia românească din RSSM devenise în timpul ocupaţiei ţariste şi sovietice din 1812 şi 1940 o naţiune separată şi că susţinerea ideii unei identităţi etnice şi lingvistice a acestor români, însemna a da dovadă de „naţionalism” şi a formula pretenţii teritoriale faţă de URSS.

Măsurile decisive au fost totuşi luate cu o oarecare „întârziere”. Chişinăul începuse, din primele luni ale anului 1965, să „bombardeze” conducerea de la Moscova cu rapoarte referitoare la pericolul presei, literaturii, radioului şi televiziunii din România şi Occident pentru populaţia din RSSM; declanşarea războiului propagandistic antiromânesc din RSSM s-a produs totuşi după Congresul Scriitorilor din 14-15 octombrie 1965, unde mai mulţi intelectuali protestaseră vehement împotriva politicii de rusificare promovate de PCM, ceruseră adoptarea grafiei latine în RSSM şi chemaseră conducerea republicii să nu se grăbească „să înalţe de-a lungul Prutului un zid chinezesc”. Pentru prima dată în istoria postbelică, cererile scriitorilor şi savanţilor din RSSM au coincis, cel puţin parţial, cu abordările şi aprecierile istoriografiei „burgheze” din Occident şi cu cele ale savanţilor şi politicienilor din RSR. Conducerea PCM şi URSS au văzut o dependenţă clară între „cursul deosebit” şi interpretările istorice din RSR şi cererile „naţionaliste” ale scriitorilor din 1965, intensificarea, în general, a naţionalismului în RSSM. În posibila sincronizare şi conjugare a eforturilor „naţionalismului intern” din RSSM cu cel „extern” din RSR, conducerea comunistă din RSSM a întrezărit un pericol pentru integritatea teritorială a URSS. De aceea, după Congresul III al Scriitorilor, din octombrie 1965, conducerea de la Chişinău a declanşat o adevărată ofensivă pe plan ideologic atât împotriva cursului „naţionalist” al României, cât şi împotriva „naţionalismului proromân” din RSSM^[38].

În rândurile ce urmează, vom schiţa cadrul general şi momentele de vârf ale acestor campanii din RSSM, bazându-ne pe hotărârile organului superior de conducere al CC al PCM – Prezidiul CC al PCM, iar din 1966 Biroul CC al PCM. Vom insista asupra hotărârilor de anvergură, care au impulsionat campaniile propagandistice ale PCM împotriva „cursului deosebit” al RSR şi a „naţionalismului” din RSSM într-o anumită perioadă, reflectând direcţiile de bază ale activităţii propagandistice ale PCM.

Documentul care a dat start ostilităţilor împotriva României şi a „naţionalismului” din RSSM din a doua jumătate a anilor ’60, dacă ne referim doar la rezoluţiile CC al PCM, a fost hotărârea „strict secretă” a Prezidiului CC al PCM Cu privire la pregătirea măsurilor de intensificare a educaţiei internaţionaliste a oamenilor muncii din republică din 13 decembrie 1965.

Prima prevedere a acestui document se referă la stoparea intrării literaturii din RSR în RSSM. „În legătură cu faptul, se sublinia în hotărâre, că literatura română care ajunge în Moldova conţine o largă informaţie cu privire la acţiunile antisovietice duşmănoase ale conducătorilor chinezi, precum şi alte materiale de propagandă burgheză, şi ţinând cont de creşterea considerabilă în republică a abonării la acest gen de literatură, reducerea la minimum a abonării în România la publicaţiile moldoveneşti, a veni cu propunerea de a reglementa intrarea în RSS Moldovenească a literaturii din străinătate. Referitor la această chestiune să fie pregătită o hotărâre a Prezidiului CC al Partidului Comunist al Moldovei”.

Pentru a contracara ideile şi aprecierile emise de politicienii şi savanţii români, hotărârea preconiza o „îmbunătăţire considerabilă” a „lucrului politic” în rândul intelectualilor şi studenţilor din RSSM, a predării ştiinţelor sociale în ciclul preuniversitar şi universitar, a instruirii „marxist-leniniste” a „oamenilor muncii”, a calităţii manualelor de limbă rusă şi „moldovenească” pentru şcoala medie, a protecţiei monumentelor de istorie şi cultură, a performanţelor industriei poligrafice, a lucrului privind construirea în oraşul Chişinău a unui centru de radio şi televiziune.

De asemenea, se prevedeau măsuri privind „întărirea organizatorică şi economică a colhozurilor şi sovhozurilor limitrofe, construirea de drumuri, şcoli, spitale şi alte aşezăminte social-culturale; acordarea de ajutor colhoznicilor în construirea şi reparaţia caselor; dezvoltarea oraşului Ungheni (construirea unui hotel, a unor cantine, magazine, amenajarea şi plantarea de pomi pe străzi)”.

Deoarece mulţi „oameni ai muncii” „nu cunoşteau trecutul istoric al republicii”, operau cu „informaţii greşite despre trecutul Basarabiei”, Prezidiul CC al PCM a dispus ca, un grup compus din membrii acestui for „să studieze datele, evenimentele şi alte documente referitoare la relaţiile istorice ale poporului moldovenesc cu popoarele rus şi ucrainean, la alipirea, în trecutul îndepărtat, a Basarabiei la Rusia şi să pregătească propunerile corespunzătoare pentru informarea opiniei publice în chestiunea dată”. În plus, membrii Prezidiului trebuiau să prezinte CC al PCM „propuneri cu privire la îmbunătăţirea predării istoriei Moldovei în şcolile, colegiile şi instituţiile de învăţământ superior din republică”.

Ultimul punct al hotărârii din 13 decembrie 1965 viza „munca de propagandă”. Comitetele raionale şi orăşeneşti de partid erau obligate „să desfăşoare activitatea de studiere a trecutului istoric al poporului moldovenesc, a mişcării revoluţionare în ţinutul nostru; să demonstreze pe larg succesele şi realizările obţinute de poporul moldovenesc sub conducerea partidului leninist în anii de construire a socialismului”. Aceleaşi comitete trebuiau să aplice pe larg în activitatea propagandistică materiale ce reflectau „legăturile trainice de nezdruncinat de prietenie între popoarele din Uniunea Sovietică, importanţa colosală a ajutorului oferit RSS Moldoveneşti în procesul dezvoltării sale de către popoarele frăţeşti” etc. Scopul acestor eforturi era, desigur, „educarea oamenilor muncii în spiritul internaţionalismului, prieteniei între popoare, patriotismului sovietic şi devotamentului faţă de Patrie”^[39].

La 1 februarie 1966, aşa cum s-a decis în şedinţa Prezidiul CC al PCM din 13 decembrie 1965, Prezidiul CC al PCM a adoptat hotărârea „strict secretă” Despre literatura care vine în republică din străinătate prin care se intenţiona suprimarea literaturii şi presei din RSR şi din ţările occidentale^[40].

La 1 februarie 1966, în baza aceleiaşi decizii din 13 decembrie 1965, Prezidiul CC al PCM a adoptat hotărârea „strict secretă” Despre măsurile CC al PC al Moldovei cu privire la propaganda şi sărbătorirea datelor şi evenimentelor marcante din istoria poporului moldovenesc. CC al PCM constatase că în republică erau „subapreciate” şi nu erau propagate un şir de evenimente şi fapte istorice care „au jucat un rol semnificativ în consolidarea prieteniei cu marele popor rus, ucrainean şi alte popoare ale ţării noastre, în mişcarea revoluţionară pentru instaurarea Puterii Sovietice”. Această atitudine, în opinia conducerii de partid din RSSM, „faţă de cele mai importante evenimente, care au avut un rol excepţional în destinul poporului moldovenesc, constituia o lacună gravă în crearea unei autentice istoriografii a poporului moldovenesc, a culturii lui, a gândirii sociale şi dăuna educaţiei oamenilor muncii în spiritul prieteniei popoarelor din URSS, al patriotismului sovietic şi al internaţionalismului proletar”.

Conform hotărârii, comitetele orăşeneşti şi raionale de partid, instituţiile ideologice, ministerele culturii şi învăţământului, Academia de Ştiinţe a RSSM, Institutul de Istorie al CC al PCM erau obligate să ia măsuri pentru „îmbunătăţirea considerabilă a propagandei şi sărbătoririi datelor şi evenimentelor marcante din istoria Moldovei în scopul creşterii sentimentului de mândrie naţio­nală, al îmbunătăţirii procesului de educaţie a oamenilor muncii în spiritul internaţionalismului proletar, al patriotismului sovietic şi al prieteniei de nezdruncinat între popoarele URSS”^[41].

Prin hotărârea Prezidiului CC al PCM din 1 februarie 1966 au fost adoptate Măsurile CC al Partidului Comunist al Moldovei privind propagarea şi sărbătorirea datelor şi evenimentelor marcante din istoria poporului moldovenesc. Documentul conţine un calendar al „sărbătorilor poporului moldovenesc” şi un panteon al eroilor „mişcării revoluţionare” din Basarabia, obligând Prezidiul Sovietului Suprem al RSSM să emită un decret prin care ziua de 28 iunie să fie marcată „anual, pe larg, în republica întreagă ca o mare sărbătoare naţională a poporului”.

Măsurile… prevedeau sărbătorirea, „pe larg”, în 1967, a anexării, în 1812, a Basarabiei la Rusia ţaristă. „În legătură cu faptul că alipirea Basarabiei la Rusia în anul 1812 a pus capăt asupririi turceşti de trei secole, a jucat un rol progresist în dezvoltarea economiei şi culturii Basarabiei şi are o mare importanţă pentru consolidarea prieteniei poporului moldovenesc cu marele popor rus şi cu alte popoare ale ţării noastre, a marca pe larg, în anul 1967, ca pe o mare sărbătoare a întregului popor, împlinirea a 155 de ani de la alipirea Basarabiei la Rusia”.

În şirul evenimentelor ce urmau a fi celebrate în 1966 în RSSM, se număra şi ziua de 9 octombrie, care coincidea cu „jubileul de 500 de ani de existenţă a oraşului Chişinău”.

Trebuiau comemorate, de asemenea, la 27 mai 1966, „310 ani de la semnarea acordului între ţarul Aleksei Mihailovici şi domnitorul moldovean Gheorghe Ştefan şi de la primirea Moldovei în supuşenia rusă, care a pus începutul unei noi etape în relaţiile ruso-moldoveneşti”. La 13 aprilie 1966, se planifica sărbătorirea a „255 de ani din ziua intrării, pentru întâia oară, pe pământul Moldovei, a trupelor ruseşti comandate de împăratul Petru I, fapt ce a contribuit la impulsionarea mişcării de eliberare în Balcani, la eliberarea Moldovei şi a Valahiei, a Bulgariei şi Serbiei de sub jugul turcesc”.

În şirul „evenimentelor revoluţionare”, care urmau să fie comemorate în anul 1966, se mai numărau: aniversarea a „65-a din ziua organizării la Chişinău a tipografiei leniniste Iskra” şi a „45-a de la omorârea revoluţionarei din Moldova, Tamara Kruciok”.

În 1967, se preconiza sărbătorirea a 70 de ani de la stabilirea legăturilor între social-democraţii revoluţionari ruşi, ucraineni şi moldoveni, 60 de ani de la organizarea primului cerc social-democrat din Chişinău, 65 de ani de la naşterea „remarcabilului conducător al mişcării revoluţionare ilegale, Pavel Tkacenko”^[42].

Următorul document care a lărgit considerabil diapazonul războiului propagandistic iniţiat de URSS împotriva României a fost hotărârea Biroului CC al PCM din 18 martie 1967 Cu privire la măsurile CC al PCM pentru studierea şi interpretarea pe viitor a problemelor referitoare la istoria RSS Moldoveneşti şi a relaţiilor româno-sovietice (o versiune chişinăuiană a hotărârii Biroului CC al PCUS din 15 septembrie 1966 Despre studierea şi interpretarea pe viitor a problemelor referitoare la istoria relaţiilor româno-sovietice) care a mobilizat instituţiile ştiinţifice şi savanţii de la Moscova şi Chişinău să pună la punct lucrări marxiste, proruse şi prosovietice cu privire la istoria Basarabiei şi la relaţiile româno-sovietice, ripostându-le astfel istoricilor români „naţionalişti”.

În hotărârea Biroului CC al PCM din 18 martie 1967 au mai fost prevăzute, în afară de scrierea şi publicarea lucrărilor istorice, acţiuni menite să „îmbunătăţească” predarea Istoriei URSS şi a Istoriei RSSM în şcoli şi în instituţiile superioare de învăţământ, să contribuie la educarea elevilor şi a studenţilor în „spiritul patriotismului sovietic şi a prieteniei popoarelor”, la ridicarea nivelului „ideologico-istoric” al emisiunilor radiofonice, televizate, al filmelor, al ziarelor şi revistelor, al propagandei în rândurile turiştilor străini, la soluţionarea problemelor ce ţineau de amenajarea satelor şi oraşelor de la frontiera RSSM cu România. Nu a fost trecut cu vederea nici lucrul de propagandă pe teritoriul României. În judeţele din RSR, cu care erau stabilite „legături de prietenie”, se preconiza să fie transmise sistematic „materiale privind realizările poporului moldovenesc în industrie, gospodăria sătească, ştiinţă şi cultură în anii puterii sovietice”. Totodată, s-a dat dispoziţie ca pe lângă Prezidiul AŞ a RSSM să fie organizat un grup special de referenţi care să „studieze literatura străină despre Moldova” şi să prezinte periodic informaţii la CC al PCM cu privire la această literatură^[43].

Ca reacţie la hotărârea Biroului CC al PCUS nr. 205 gs din 16 august 1967, Cu privire la îmbunătăţirea activităţii de informare a organizaţiilor sovietice pentru România, la 22 august 1967, Biroul CC al PCM a adoptat rezoluţia Despre difuzarea materialelor radioului unional destinate României care obliga Comitetul de Stat pentru Radiodifuziune şi Televiziune al Consiliului de Miniştri din RSSM „să acorde 30-40 minute din contul emisiunilor radioului moldovenesc pentru difuzarea informaţiilor speciale ale radioului unional destinate României”^[44].

În aceeaşi zi a fost adoptată şi decizia Biroului CC al PCM Cu privire la măsurile de intensificare a propagandei şi studierea pe viitor a chestiunilor ce ţin de istoria Moldovei, naţiunea şi organizarea de stat moldovenească, relaţiile seculare de prietenie ale poporului moldovenesc cu poporul rus şi cu alte popoare ale URSS, internaţionalismul proletar şi patriotismul sovietic. Spre deosebire de hotărârea Biroului CC al PCM din 18 martie 1967, care sublinia necesitatea studierii şi interpretării „marxiste” a istoriei RSSM şi RSR, acest document propunea măsuri de intensificare a propagandei „istoriei Moldovei” nu doar în RSSM, ci şi în „ţările străine”.

Hotărârea prevedea ca în satele şi oraşele republicii să fie trimise grupe de propagandişti, formate din reprezentanţi ai partidului, oameni de ştiinţa şi cultură. În fruntea acestora au fost numiţi savanţi şi cadre didactice din cadrul Academiei de Ştiinţe, Universităţii de Stat, Institutului de Istorie a Partidului, precum Ia.S Grosul, E.M. Russev, S.I. Afteniuk, A.M. Lazarev, N.A. Mohov, I. Gh. Budac, D.E. Şemeakov etc.

S-a mai cerut ca în cadrul organizaţiilor Societăţii republicane Ştiinţa, comitetelor orăşeneşti şi raionale de partid, să fie create secţii de propagandă a istoriei „poporului moldovenesc”. În acest context, urmau să se organizeze conferinţe pedagogice: o conferinţă-seminar republicană cu participarea profesorilor de istorie din şcolile de cultură generală şi instituţiile de învăţământ mediu special, o conferinţă teoretico-ştiinţifică la Chișinău în cadrul căreia să se discute despre formarea naţiunii moldoveneşti şi educarea internaţionalistă a oamenilor muncii ş.a., diverse festivaluri, întâlniri cu colectivele de creaţie, reprezentanţii culturii şi artei, cu savanţi din „republicile surori”; să se difuzeze emisiuni radio şi tv şi să se publice în presă materiale tematice; să fie ţinute discursuri ale conducătorilot republicii, savanţilor, oamenilor de cultură (I. Bodiul, K. Iliaşenko, A. Diordiţa, D. Cornovan, Ia. Grosul, S. Afteniuk, A. Lupan, A. Lazarev etc.).

S-a dat comandă de materiale ce să condamne „calomniile din presa străină la adresa poporului moldovenesc”, planificându-se ca ele să fie publicate „în ediţiile periodice ale ţărilor respective”. De asemenea, trebuia „îmbunătăţită radical munca cu turiştii străini şi cu alţi locuitori ai ţărilor străine care vizitează republica”. În acest scop, urmau să fie elaborate variante în engleză, germană şi franceză ale unei culegeri statistice, unui film televizat, unui film cinematografic, ale unor pliante, albume, ale unei serii de broşuri despre „progresul economiei şi culturii republicii în anii puterii sovietice”.

Instituţiile de cercetare urmau să acorde o atenţie deosebită studierii şi reflectării următoarelor probleme: „a) importanţa războaielor ruso-turce pentru eliberarea popoarelor balcanice de sub jugul turcesc feudal în sec. XVIII-XIX;
b) alipirea Basarabiei la Rusia în 1812 şi importanţa ei pentru destinul poporului moldovenesc; c) relaţiile sovieto-române în primii ani de după biruinţa Marii revoluţii socialiste din Octombrie; d) stabilirea relaţiilor diplomatice între URSS şi România în anul 1934”^[45].

Cursul politic de distanţare faţă de Moscova, şi, prin urmare, şi abandonarea de către politicienii şi savanţii români a abordărilor şi concepţiilor istorice proruseşti şi prosovietice, în esenţă antiromâneşti, a culminat, în 1968, cu susţinerea de către N. Ceauşescu a „Primăverii de la Praga”. Odată cu declanşarea crizei cehoslovace din 1968 şi respingerea de către România a unor decizii ale Moscovei referitoare la colaborarea în cadrul Tratatului de la Varşovia, relaţiile politice sovieto-române se deterioraseră continuu, atingând cote maxime de tensiune în primăvara-toamnă anului 1968. Faptul că România nu fusese invitată la reuniunea de la Drezda a şefilor de state ale blocului socialist din 23 martie 1968 a fost un semnal al deteriorării relaţiilor cu Moscova, dar şi al izolării ei de către ţările comuniste „surori”^[46] .

Îngrijorată de evoluţiile politice din Cehoslovacia, care puneau în pericol „unitatea sistemului socialist”, dar şi de impactul „cursului deosebit” al conducerii din RSR, de eventuala răspândire a ideilor „naţionaliste” şi antisovietice în RSS Moldovenească – avanpostul URSS de la hotarul de vest, conducerea sovietică a decis să adopte măsuri drastice faţă de România, intensificând războiul propagandistic împotriva acesteia. A fost vorba, dacă ne referim la întreaga perioadă postbelică, de unul din momentele de vârf ale acestui război declanşat în 1965, de cea mai amplă ripostă a URSS faţă de continuarea şi afirmarea „cursului deosebit” al României din a doua jumătate a anilor ’60 ai sec. XX.

La 3 iunie 1968, Biroul CC al PCM a adoptat hotărârea „strict secretă” Despre măsurile privind îndeplinirea hotărârii CC al PCUS „Cu privire la măsurile de ajutorare a RSS Moldoveneşti în ameliorarea muncii ideologice”. Hotărârea respectivă a CC al PCM constituie o reactualizare a hotărârii CC al PCUS din 6 mai 1968, conţinând aceleaşi acţiuni de „ameliorare a lucrului ideologic în RSS Moldovenească”^[47].

Deoarece România nu era interesată să achiziţioneze ziare şi cărţi sovietice în limba rusă, care conţineau falsuri promovate de propaganda URSS, hotărârea CC al PCUS din 6 mai 1968 solicita Asociaţiei Unionale Cartea Internaţională să ignore interesele culturale ale populaţiei româneşti din RSSM şi să „reglementeze” schimbul de cărţi şi ediţii periodice cu RSR „strict pe bază de paritate”. De asemenea, deoarece mulţi locuitori din RSSM se abonau la ziare şi reviste româneşti în „regiunile vecine ale RSS Ucrainene”, hotărârea „recomanda” CC al PC al Ucrainei să „reglementeze abonarea la publicaţiile româneşti în republică”, ceea ce, în limbajul duplicitar din epocă, însemna, de fapt, să interzică această abonare.

În scopul îndoctrinării ideologice a populaţiei din România, hotărârea CC al PCUS solicita Direcţiei pentru Turism Străin de pe lângă Consiliul de Miniştri al URSS „să folosească mai pe larg legăturile turistice dintre RSR şi URSS, precum şi călătoriile cetăţenilor români cu vize individuale în RSS Moldovenească şi în alte republici ale ţării pentru a informa opinia publică română despre politica internă şi externă a PCUS şi a Guvernului sovietic, precum şi pentru a o familiariza cu realizările poporului moldovenesc în construcţia comunistă”.

Şi Comitetului de Stat pentru Radiodifuziune şi Televiziune de pe lângă Consiliul de Miniştri al URSS i s-a propus, în scopul „sporirii eficacităţii radioemisiunilor pentru România”, „să intensifice informarea radioascultătorilor români în chestiuni despre care nu există în general informaţii sau cele prezente în presa română sunt unilaterale şi insuficiente”. Era vorba, în special, de chestiuni referitoare la „marea prietenie dintre popoarele moldovenesc, rus şi alte popoare ale URSS”, „istoria luptei oamenilor muncii pentru instaurarea puterii sovietice şi reunirea ei cu Uniunea Sovietică”^[48] etc.

La rândul lui, Biroul CC al PCM dispunea, prin hotărârea din 3 iunie 1968, intensificarea „luptei împotriva ideologiei ostile” şi a „educaţiei” populaţiei din RSSM „în spiritul patriotismului moldovenesc, internaţionalismului proletar şi a prieteniei dintre popoare”. Conducătorilor unor departamente şi ministere, inclusiv al KGB-ului din RSSM, li se cerea „să verifice realizarea hotărârii CC al PCM privind reducerea în republică a literaturii şi a publicaţiilor periodice străine şi să propună măsuri suplimentare de reglementare a acestei chestiuni”. Ministerul Ocrotirii Ordinii Publice era obligat să „reglementeze evidenţa cetăţenilor străini care fac vizite private în RSS Moldovenească şi să amelioreze perfectarea documentelor pentru cetăţenii care pleacă din republică în bază de vize individuale”. Termenii „reglementare”, „ameliorare” nu trebuie să inducă nici ei în eroare, intenţia era să se camufleze acţiunile represive împotriva presei şi literaturii din România sau împotriva „elementelor naţionaliste” din RSSM care doreau să viziteze România.

De asemenea, Direcţiei pentru Turism Străin de pe lângă Consiliul de Miniştri al RSS Moldoveneşti, Societăţii Moldoveneşti de Prietenie şi Relaţii Culturale cu Ţările Străine, Comitetului de Stat pentru Presă din RSS Moldovenească li se cerea să „intensifice propaganda în rândul cetăţenilor care sosesc din străinătate, precum şi al turiştilor care pleacă în străinătate”, să intensifice „editarea în limbi străine a broşurilor, pliantelor despre dezvoltarea economiei, ştiinţei şi culturii RSS Moldoveneşti pentru difuzarea lor în ţările străine”.

Pentru a oferi „informaţie obiectivă despre situaţia din mişcarea comunistă şi muncitorească internaţională în ţările socialismului”, adică în România, Comitetului de Stat pentru Radiodifuziune şi Televiziune al Consiliului de Miniştri al RSS Moldoveneşti i s-a ordonat să „creeze o redacţie specială pentru pregătirea materialelor şi ameliorarea transmisiunilor destinate radioascultătorilor şi telespectatorilor din străinătate; să elaboreze măsuri privind pregătirea şi perfecţionarea numărului necesar de ziarişti, lucrători de creaţie, alţi specialişti, în scopul îmbunătăţirii radicale a conţinutului materialelor pe teme politice difuzate în limba moldovenească”.

Prezidiul Academiei de Ştiinţe a RSS Moldoveneşti trebuia să elaboreze şi să înainteze Prezidiului Academiei de Ştiinţe a URSS propuneri privind „pregătirea unor cadre ştiinţifice de înaltă calificare, doctori şi candidaţi în ştiinţe; tratarea, în comun cu savanţii moldoveni, a problemelor actuale legate de istoria RSS Moldoveneşti, lingvistică şi ştiinţa literaturii moldoveneşti; editarea de lucrări, literatură ştiinţifică şi de popularizare a ştiinţei referitoare la istoria şi cultura poporului moldovenesc la editura „Nauka” din Moscova”^[49].

Aşadar, după cum reiese din conţinutul hotărârii CC al PCUS din 6 mai 1968 şi a CC al PCM din 3 iunie 1968, documentele respective aveau ca intenţie interconectarea şi unificarea tuturor eforturilor departamentelor şi ministerelor centrale şi republicane pentru a neutraliza cursul politic deosebit al României şi efectele legăturilor culturale şi umane dintre RSSM şi RSR, pentru a continua fără probleme opera de deznaţionalizare a populaţiei din RSSM şi de creare aici a unui nou tip de om – „homo sovieticus”. După cum se poate observa, acest front comun al Moscovei şi Chişinăului în opera de spălare de creier şi de deznaţionalizare nu se limita doar la RSSM, ci includea şi România.

Hotărârile menţionate mai sus relevă şi unele deosebiri de „stil”, determinate de îndepărtarea sau apropierea geografică a Moscovei şi Chişinăului în raport cu Bucureştiul. Astfel, spre deosebire de hotărârea PCUS din 6 mai 1968, care viza direct „literatura română”, „publicaţiile periodice româneşti”, „radioemisiunile pentru România”, „cetăţenii români cu vize individuale”, „reevaluarea tendenţioasă” de către România a relaţiilor româno-sovietice etc., propunerile CC al PCM din 3 iunie 1968 sunt formulate la modul general şi se referă la „cetăţenii străini”, „literatura străină”, emisiuni destinate „radioascultătorilor şi telespectatorilor din străinătate” etc., evitând să nominalizeze România. După cum se poate constata din stenograma discuţiilor de la şedinţa Biroului CC al PCM din 3 iunie 1968, acest lucru s-a făcut la propunerea lui I. Bodiul, pentru a nu scoate în evidenţă orientarea clar antiromânească a hotărârii. În timpul dezbaterilor, I. Bodiul a recunoscut că CC al PCM nu face altceva decât să „copie hotărârea CC al PCUS”, dar, totodată, referindu-se la starea de confuzie în care se afla, a mărturisit că nu ştie dacă trebuie sau nu copiate şi indicaţiile CC al PCUS referitoare la România. Precizarea făcută de membrii Biroului CC al PCM că hotărârea va fi secretă sau va putea fi păstrată în „mapa specială” nu a risipit îndoielile lui I. Bodiul. În cele din urmă, liderul de partid din RSSM a acceptat ideea, dar cu condiţia ca din exemplarul hotărârii expediate în raioane să fie totuşi excluse referirile directe la România ale CC al PCUS^[50]. Este evidentă grija primului-secretar al CC al PCM pentru menţinerea unor relaţii aparent „prieteneşti” dintre URSS şi RSR, pentru ca războiul propagandistic al URSS împotriva României să nu fie cunoscut de „opinia publică” internă şi internaţională. Hotărârile din 6 mai şi 3 iunie 1968 sunt primele care analizează atât de detaliat întregul spectru de relaţii culturale şi umane dintre RSSM şi RSR şi constituie o ripostă evidentă împotriva afirmării „noului curs” al României.

Sfârşitul anului 1970 a constituit un alt moment de vârf al campaniei propagandistice antiromâneşti din RSSM. Acesta a survenit în mod logic după ce, în anii 1968-1970, tensiunea din relaţiile sovieto-române nu se diminuase deloc.

Polemica dintre L. Brejnev şi N. Ceauşescu în problema chineză şi cea cehoslovacă, ce a avut loc în timpul întâlnirii de la Moscova din 16 mai 1969, nu au contribuit, desigur, la normalizarea relaţiilor dintre cele două ţări^[51].

Vizita preşedintelui american Richard Nixon la Bucureşti, la 2-4 august 1969, a constituit încă un motiv de supărare pentru liderul de la Kremlin, care a iniţiat un şir de acţiuni de discreditare a României pe plan internaţional, prezentând-o ca un „obstacol în calea păcii mondiale (şi, eventual, chiar o ameninţare la securitatea globală)”^[52].

În timpul vizitei lui N. Ceauşescu la Moscova, la 18-19 mai 1970, L. Brejnev l-a acuzat că „cochetează cu imperialismul”, reproşându-i că nu s-a consultat cu URSS înainte de a discuta cu R. Nixon. Liderul sovietic atribuia vizitei preşedintelui american la Bucureşti cele mai sumbre conotaţii („o lovitură primită drept în faţă de mişcarea progresistă”, „prăbuşire a prestigiului României” etc.)^[53].

La aceeaşi întâlnire, L. Brejnev a readus în discuţie interpretarea istoriei de către istoriografia din RSR, reproşându-i lui N. Ceauşescu că istoricii români „reaşezau relaţiile dintre Rusia şi România, subapreciind rolul Rusiei în Balcani”, „redeschizând discuţia despre evenimentele anterioare celui de-al Doilea Război Mondial” şi subestimând „rolul Armatei Roşii în război şi pentru eliberare”^[54].

N. Ceauşescu a respins aceste acuzaţii, aducând argumente ce dovedeau că şi armata română a avut un rol important în Balcani. Astfel, liderul de la Bucureşti a afirmat că „intrase demult în practica sovietică să respingă contribuţia României în Balcani, iar istoricii mai degrabă corectează acest neajuns”. De asemenea, a citat un document care confirma solicitarea, cu disperare, de către comandantul forţelor ţariste de la Plevna, a ajutorului militar românesc în timpul războiului ruso-turc din 1877-1878, „lucru pe care istoriografia sovietică îl ignora cu totul”. În aceeaşi ordine de idei, N. Ceauşescu a adăugat: „Noi nu negăm rolul armatei ruseşti în Balcani, dar nu este posibil să negăm nici rolul armatei române. Avem cimitire de soldaţi români care au căzut acolo, precum şi scrisoarea prin care ni se cerea ajutorul. Desigur, oricine este liber să interpreteze aceste lucruri în propriul mod. Dar mi se pare surprinzător că există discuţii asupra rolului progresist al ţarismului, şi nu aş vrea să încep să-l citez pe Lenin, referitor la acest rol”^[55].

Referitor la acuzaţia liderului sovietic că istoriografia română subestimează rolul armatei sovietice în eliberarea României, N. Ceauşescu a răspuns că „istoricii sovietici continuă să subestimeze contribuţia României la lupta împotriva nazismului – cel de-al patrulea contingent ca mărime al Aliaţilor”, subliniind: „Apreciem participarea armatei sovietice, a Uniunii Sovietice. Din nefericire, nu se poate spune că faptele sunt prezentate cu respectarea în întregime a adevărului în privinţa României, cu toate că rolul ei este cunoscut, iar regele României a fost printre puţinii şefi de stat decoraţi cu „Steaua Victoriei” pentru contribuţia sa”^[56].

Supărat, L. Brejnev şi-a anulat vizita pe care urma s-o efectueze la începutul lunii iulie 1970 la Bucureşti pentru a semna tratatul româno-sovietic, invocând motive de sănătate, documentul fiind semnat, în cele din urmă, în pofida uzanţelor internaţionale, de şefii de guverne ale URSS şi RSR^[57].

Supărarea conducerii de la Moscova în raport cu acest „curs deosebit” al RSR şi-a lăsat amprenta nu doar asupra relaţiilor sovieto-române, ci şi asupra amplorii şi intensităţii războiului propagandistic antiromânesc din RSSM. La 16 noiembrie 1970, ca urmare a hotărârii „strict secrete” a Biroului CC al PCUS Despre măsurile privind intensificarea continuă a muncii ideologice în rândul populaţiei RSS Moldoveneşti şi a regiunii Cernăuţi a RSSU din 5 noiembrie, Biroul CC al PCM a adoptat hotărârea, şi ea „strict secretă”, Despre măsurile privind intensificarea continuă a muncii ideologice în rândul populaţiei RSSM.

Hotărârea din 16 noiembrie 1970, ca şi cea din 3 iunie 1968, viza întregul spectru de relaţii politice, culturale şi umane dintre RSSM şi RSR. Totuşi, spre deosebire de rezoluţia din 1968, cea din 1970 a fost mult mai amplă şi detaliată. În plus, despre conţinutul documentului din 1968 au ştiut doar un cerc restrâns de persoane, el fiind difuzat conform unei evidenţe speciale, iar din exemplarele expediate în raioane au fost excluse indicaţiile CC al PCUS referitoare la România. În 1970, dimpotrivă, despre conţinutul hotărârii au fost informaţi toţi membrii activului de partid, toţi conducătorii şi responsabilii pentru activitatea propagandistică şi ideologică, atât de la centru, cât şi din raioane. Şi, mult mai important, de această dată membrii Biroului CC al PCM nu numai că nu au evitat să formuleze deschis învinuiri la adresa României, dar, de fapt, au dat startul politicii de cultivare sistematică a românofobiei în rândurile populaţiei din RSSM. Dacă, până în 1970, activiştii de partid erau informaţi de hotărârile secrete ale Biroului CC al PCM doar pentru a ţine cont de ele în activităţile şi deciziile lor, pentru a intensifica politica de sovietizare şi rusificare, fără a informa „oamenii muncii” despre conţinutul acestora, atunci, din data de 16 noiembrie 1970, armata propagandistică enormă a partidului era mobilizată să „explice” populaţiei din RSSM scopul şi orientarea „antimarxistă”, „antisovietică” şi „antimoldovenească” a politicii promovate de conducerea RSR. A fost vorba, în realitate, de o campanie propagandistică naţională de spălare de creier şi de incitare la ură faţă de România „revizionistă”, care nu recunoştea existenţa limbii şi a poporului „moldovenesc”, asemănătoare cu cea împotriva „imperialismului american” sau a statelor capitaliste occidentale, dar mult mai pătimaşă şi mai acerbă. Trucul la care a apelat I. Bodiul şi alţi conducători sovietici, făcând distincţie între „conducerea antipopulară” a RSR şi „poporul român”, care „nutrea sentimente sincere de simpatie faţă de URSS”, avea, bineînţeles, scopul de a salva aparenţele şi de a masca dictatul URSS.

În preambulul hotărârii se afirma că România „foloseşte tot mai activ literatura, radioul, televiziunea, vizitarea de către cetăţenii români a Moldovei şi plecarea cetăţenilor noştri în RSR pentru a propaga în rândul oamenilor noştri cursul său politic «deosebit», se admit afirmaţii ostile la adresa URSS”. Se atrăgea atenţia asupra agenţiilor române de turism care „tindeau să trimită turiştii mai cu seamă în Moldova, reducând numărul de călătorii în alte regiuni ale URSS”. Folosind filiera turismului, „unii cetăţeni români se pronunţau deschis în legătură cu pretenţiile teritoriale ale României asupra Basarabiei şi Bucovinei”. De asemenea, România se făcea vinovată de răspândirea în RSSM a „literaturii nedorite, ostile, inclusiv chineză şi albaneză antisovietică”^[58].

Hotărârea cerea Ministerului Învăţământului al RSSM, Comitetului de Stat pentru Radiodifuziune şi Televiziune al Consiliului de Miniştri, Comitetului de Stat pentru Presă al Consiliului de Miniştri al RSSM, Comitetului de Stat pentru Învăţământul Profesional-Tehnic al Consiliului de Miniştri al RSSM, Prezidiului Academiei de Ştiinţe a RSSM, redacţiilor ziarelor şi revistelor republicane „să amelioreze în mod radical munca ideologică în rândul populaţiei republicii, să intensifice în mod hotărât educaţia oamenilor muncii, în primul rând a tineretului şi intelectualităţii, în spiritul internaţionalismului proletar, al prieteniei dintre popoarele URSS, patriotismului sovietic, înaltei vigilenţe politice”.

Măsurile preconizate urmăreau să „pună capăt pătrunderii ideologiei ostile burgheze în mediul oamenilor sovietici”, urmând ca exponenţii acestei ideologii să fie „supuşi oprobriului public şi traşi la răspundere”.

Comitetului de Stat pentru Televiziune şi Radiodifuziune al Consiliului de Miniştri al RSSM i se „solicita să elaboreze măsuri privind ameliorarea calităţii radiodifuziunii republicane şi a emisiunilor televizate”, dar şi să facă propuneri „privitor la sporirea volumului de emisiuni în limba moldovenească pentru radio­ascultătorii din RSR”.

Prezidiului Academiei de Ştiinţe a RSSM i se cerea „să prezinte la CC al Partidului Comunist al Moldovei propuneri privind desfăşurarea unor conferinţe şi sesiuni consacrate unor probleme legate de istoria Moldovei, formarea naţiunii moldoveneşti, istoria relaţiilor ruso-române şi sovieto-române”.

Pentru a evita „propagarea ideilor naţionaliste” de către cetăţenii din RSR aflaţi în vizită la rudele lor din RSSM, Ministerului Afacerilor Interne al RSSM i se cerea să adopte măsuri privind „reglementarea invitării cetăţenilor români în Moldova şi plecării cetăţenilor noştri în România”, în vederea reducerii „semnificative a vizitelor reciproce cu vize individuale”. De asemenea, se solicita „stabilirea unui control strict al comportamentului cetăţenilor români în timpul aflării lor în republică, asupra respectării de către aceştia a legilor sovietice şi a normelor în vigoare de şedere a străinilor în Uniunea Sovietică”.

Hotărârea solicita Ministerului Telecomunicaţiilor al RSSM, Comitetului de Stat pentru Presă al Consiliului de Miniştri al RSSM, comitetelor orăşeneşti şi raionale de partid „să întreprindă măsuri în vederea limitării exportului şi difuzării în republică a literaturii şi publicaţiilor periodice româneşti”.

Pentru intensificarea lucrului de propagandă şi contrapropagandă, Ministerul Telecomunicaţiilor al RSSM trebuia „să finalizeze construcţia şi să dea în exploatare, în termenele stabilite, linia de radioreleu Bălţi-Edineţ, staţia de televiziune de retranslare din Edineţ şi radioemiţătorul pe unde medii de 150 de kilowaţi”. Totodată, în conformitate cu dispoziţiile CC al PCUS, Consiliul de Miniştri al RSSM trebuia să adreseze Consiliului de Miniştri al URSS propuneri privind „dezvoltarea continuă a reţelei de televiziune în RSS Moldovenească din contul bugetului republican pentru a asigura receptarea calitativă a două programe de televiziune pe întreg teritoriul republicii”, „înlocuirea retranslatoarelor de televiziune, care funcţionează în prezent în raioanele Moldovei limitrofe cu România, cu unele mai puternice”.

Hotărârea cerea organelor abilitate din RSSM „să ia act” de conţinutul hotărârii Biroului CC al PCUS Despre măsurile privind intensificarea continuă a muncii ideologice în rândul populaţiei RSS Moldoveneşti şi a regiunii Cernăuţi a RSSU din 5 noiembrie 1970, care solicita „organelor locale ale «Soiuzpeceati» (presa unională – n. a.) să efectueze abonarea la publicaţiile periodice din RSR numai pentru locuitorii oraşului, regiunii, ţinutului respectiv, excluzând posibilitatea de readresare a acestei abonări din alte regiuni ale ţării către locuitorii Moldovei”, iar Comitetului pentru Presă de pe lângă Consiliul de Miniştri al URSS – „să primească cereri de cărţi din RSR pentru difuzarea pe teritoriul RSS Moldoveneşti numai de la Comitetul pentru Presă al republicii”.

Conform aceleiaşi dispoziţii a CC al PCUS, Academia de Ştiinţe a URSS, Institutul de Marxism-Leninism de pe lângă CC al PCUS, revistele Probleme de istorie, Istoria modernă şi contemporană, Probleme de istorie a PCUS şi Viaţa Internaţională erau obligate „să extindă publicarea de articole şi materiale ce aruncă lumină asupra rolului Cominternului în istoria mişcării comuniste şi muncitoreşti, chestiunile legate de istoria relaţiilor ruso-române şi sovieto-române, politica cercurilor conducătoare ale României în perioada antebelică şi alte chestiuni care sunt supuse unei reevaluări tendenţioase în istoriografia română”^[59].

În cadrul aceleiaşi şedinţe a Biroului CC al PCM din 16 noiembrie 1970 au fost aprobate Măsurile CC al Partidului Comunist al Moldovei privind intensificarea continuă a muncii ideologice şi educaţia oamenilor muncii în spiritul patriotismului sovietic şi internaţionalismului proletar.

Documentul conţinea 53 de directive cuprinzătoare, adresate instituţiilor politice şi ideologice, de cultură, educative, care se axau pe necesitatea „intensificării continue a muncii ideologice”, însă, de fapt, urmăreau anihilarea influenţei „cursului deosebit” al României şi a „manifestărilor naţionaliste” din RSSM.

În acest scop, în luna noiembrie 1970 se proiecta organizarea unei „consfătuiri a primilor secretari ai comitetelor raionale, orăşeneşti de partid, a conducătorilor de ministere şi departamente, a redactorilor ziarelor şi revistelor republicane care să examineze sarcinile organizaţiilor de partid din republică privind îndeplinirea Hotărârii CC al PCUS din 5 noiembrie 1970 «Despre măsurile privind intensificarea continuă a muncii ideologice în rândul populaţiei RSS Moldoveneşti şi din regiunea Cernăuţi a RSSU»”.

Acelaşi subiect se preconiza a fi discutat în lunile ianuarie-februarie 1971, în cadrul unei adunări a „activului lucrătorilor ideologici din republică, precum şi a unei adunări a secretarilor comitetelor orăşeneşti, raionale de partid, a secretarilor organizaţiilor primare de partid, a adjuncţilor preşedinţilor de comitete executive ale consiliilor orăşeneşti şi raionale de deputaţi ai oamenilor muncii”.

Conducătorii „instituţiilor ideologice” trebuiau să fie convocaţi trimestrial, pe parcursul anului 1971, la reuniuni de instruire privitor la „situaţia şi măsurile de intensificare a luptei împotriva propagandei antisovietice străine”.

Se mai prevedea organizarea, „în oraşe şi raioane a unor seminare-consfătuiri ale secretarilor organizaţiilor primare de partid pentru examinarea sarcinilor organizaţiilor de partid în contextul îmbunătăţirii educaţiei patriotice şi internaţionaliste a oamenilor muncii”.

Un rol aparte în cadrul acestor acţiuni era atribuit „consfătuirii secretarilor organizaţiilor primare de partid ale colhozurilor şi sovhozurilor din satele de frontieră ale republicii” unde urma să fie discutată chestiunea privind „situaţia şi măsurile de îmbunătăţire a educaţiei politice a oamenilor muncii”.

Pentru perioada noiembrie 1971 – februarie 1971, în toate oraşele şi raioanele republicii, erau planificate „adunări ale activului intelectualităţii care trebuiau să examineze sarcinile intelectualităţii privind creşterea nivelului educaţiei comuniste a oamenilor muncii”. De asemenea, în luna noiembrie 1970, se proiecta să aibă loc un seminar republican al activului de partid de la instituţiile de învăţământ superior (membri ai comitetelor de partid şi ai birourilor de partid ale facultăţilor), de două zile, privind „îmbunătăţirea continuă a muncii de educaţie în instituţiile de învăţământ superior din republică”. Profesorii de la catedrele de discipline sociale ale instituţiilor de învăţământ superior din republică urmau să se întrunească, în luna februarie 1971, în cadrul unui seminar privind „sporirea rolului ştiinţelor sociale în educaţia studenţilor în spiritul patriotismului sovietic şi internaţionalismului proletar”.

Directivele CC al PCM din 16 noiembrie 1970 prevedeau organizarea diferitor acţiuni ce aveau drept scop, pe de o parte, „educarea patriotismului sovietic şi a internaţionalismului”, a „prieteniei poporului moldovenesc” cu popoarele URSS, iar pe de altă parte, a urii faţă de „propaganda burgheză”. Grupele de lectori ai secţiei propagandă şi agitaţie a CC al Partidului Comunist al Moldovei, Uniunii Scriitorilor din Moldova şi Societăţii Ştiinţa aveau misiunea de a organiza în colectivele de muncă şi de studenţi prelegeri cu o asemenea tematică. Aceloraşi scopuri trebuiau să servească şi conferinţele ştiinţifico-teoretice privind „prietenia şi frăţia popoarelor sovietice” care trebuiau să fie organizate în oraşele şi raioanele republicii, în instituţiile de învăţământ preuniversitar.

Se prevedea şi desfăşurarea propagării în mijloacele mass-media a „celor mai importante evenimente istorice din istoria poporului moldovenesc, a datelor comemorative, jubiliare, care să contribuie la educaţia oamenilor muncii în spiritul prieteniei dintre popoarele URSS, internaţionalismului proletar şi să demaşte născocirile propagandei burgheze”.

Revistele Komunist Moldavii (Comunistul Moldovei), Limba şi literatura moldovenească, Nistru, Învăţătorul sovietic, ziarele Moldova Socialistă, Sovetskaia Moldavia (Moldova sovietică), revistele şi ziarele unionale erau obligate să publice, pe parcursul anilor 1971-1972, o serie de „articole şi materiale care să demaşte activitatea antipopulară a oamenilor politici burghezi din trecutul Moldovei şi României, cărora propaganda străină le face pe larg reclamă”, precum şi despre „atrocităţile şi alte acţiuni ale ocupanţilor în Basarabia în anii 1918-1940 şi pe teritoriul RSS Moldoveneşti şi în alte regiuni ale ţării în anii 1941-1944”.

Secţia propagandă şi agitaţie a CC al PCM, comitetele orăşeneşti şi raionale de partid erau obligate să „ia sub control permanent stilul şi cultura limbii ziarelor, revistelor, emisiunilor de radio şi televiziune care apar şi se difuzează în limba moldovenească”, să analizeze lunar lucrul efectuat în acest domeniu.

Secţiilor ştiinţă şi instituţii de învăţământ, cultură ale CC al PCM, Ministerului Învăţământului Public şi Ministerului Culturii al RSS Moldoveneşti li se cerea să studieze situaţia predării limbii moldoveneşti, literaturii şi istoriei RSS Moldoveneşti la facultăţile şi secţiile de filologie ale instituţiilor de învăţământ superior din republică. Aceloraşi instituţii li se cerea să verifice „nivelul cunoştinţelor şi atitudinea faţă de studierea limbii şi literaturii ruse a elevilor din şcolile moldoveneşti şi a grupelor moldoveneşti din instituţiile de învăţământ mediu de specialitate din republică”^[60].

În urma directivelor Biroului CC al PCM din 16 noiembrie 1970, la 20 noiembrie, la Chişinău a fost convocată o consfătuire a primilor-secretari ai comitetelor orăşeneşti şi raionale de partid, şefilor de ministere şi departamente, unde I. Bodiul a prezentat raportul Cu privire la măsurile de intensificare a muncii ideologice în rândurile oamenilor muncii din republică.

În documentul Tezele expuse la consfătuirea din 20 noiembrie 1970, care, de fapt, reprezintă o sinteza a raportului primului-secretar al PCM, I. Bodiul a criticat politica „imperialismului american”. Acesta, considera I. Bodiul, făcând aluzie la vizita preşedintelui american, R. Nixon la Bucureşti, în august 1969, şi la cea a secretarului general al PCR, Nicolae Ceauşescu, la Washington, în octombrie 1970, prin „diferite pomeni, încerca să destabilizeze interconexiunea economică dintre ţările socialiste”. De aceea, I. Bodiul a criticat elogierea de către americani a „cursului de politică externă care s-a conturat în activitatea conducătorilor români, curs deosebit de cel al ţărilor socialiste”^[61].

România a fost învinuită că „seamănă discordie în comunitatea ţărilor socialiste, că se îndepărtează tot mai mult şi mai mult de acţiunile coordonate în politica internaţională, uită principiile de clasă în relaţiile de reciprocitate cu ţările capitaliste”.

I. Bodiul i-a criticat nu doar pe americani ci, în genere „propaganda burgheză”, pentru că susţinea „orientarea oportunistă, făţiş-naţionalistă, a politicii române, slăbiciunile conducătorilor ei în scopurile sale infame antisovietice, anticomuniste şi contrarevoluţionare”; elogia „îndrăzneala şi fermitatea” conducerii din RSR; promova „o politică independentă faţă de Moscova”.

În opinia lui I. Bodiul, ţările occidentale se făceau vinovate şi de „susţinerea tendinţelor şovine ale românilor referitoare la RSS Moldovenească şi Bucovina”. Mai mult, ele susţineau „stările de spirit existente în România şi exagerau „chestiunea basarabeană”, inventată de ei, cu scopul de a o îndepărta definitiv de URSS^[62].

Au fost criticate şi publicaţiile periodice din RSR, care, potrivit lui I. Bodiul, „imitau presa burgheză, reluând, fără niciun fel de comentarii, materiale din ziare chineze, albaneze, iugoslave”. În paginile literaturii ştiinţifice şi publicistice din RSR rareori puteai întâlni „critici la adresa oportunismului de dreapta şi de stânga, a revizionismului, erau elogiate ideile «socialismului naţionalist», denaturându-se principiul marxist-leninist al internaţionalismului proletar”^[63].

Schimbul de turişti cu România, vizitele private ale cetăţenilor din RSR la rudele din RSSM, care luaseră amploare la sfârşitul anilor ´60, erau considerate de liderul PCM drept surse de „contaminare” a locuitorilor din RSSM cu idei „naţionaliste”, şi „antisovietice”.

Atitudinea favorabilă a turiştilor din RSR, sosiţi în RSSM, faţă de conducerea ţării lor constituia un motiv serios de îngrijorare pentru conducerea de la Chişinău. I. Bodiul sublinia că „în discuţiile cu cetăţenii români se simte că mulţi dintre ei susţin şi împărtăşesc cursul antisovietic, cultivat în ţara lor, nu-şi ascund atitudinea negativă faţă de ţara noastră, sprijină făţiş tendinţele de apropiere de America şi China ale conducerii române”. Primul secretar al PCM deţinea informaţii cu privire la afirmaţiile făcute de mai mulţi cetăţeni ai RSR, aflaţi în vizită în RSSM. Astfel, Vladimir Gheorghiu, directorul unei şcoli din Bucureşti, Ştefan Nedzelschi, agronom într-o gospodărie de stat, Sandu Cosmescu, locuitor din Oltenia, învăţătorul Mircea Nemţan, „un oarecare Constantin Boşnescu” şi alţii „afirmau fiecare în felul său unul şi acelaşi lucru, că URSS, chipurile, timp de mulţi ani a distrus ţara lor, storcând din ea tot ce avea mai bun: aur, petrol, lemn, nave maritime, vite, a frânat în mod intenţionat procesul de industrializare şi că toate acestea aveau scopul de a aservi România economiei sovietice, care, de fapt, este inferioară ţărilor occidentale sub aspectul organizării şi eficienţei”^[64].

I. Bodiul a citat afirmaţiile lui Mircea Truşcă, membru al comitetului judeţean de partid [Piatra-Neamţ], care în discuţiile „cu oamenii de la noi”, spunea că „România trebuie să revadă tot ceea ce a preluat de la ruşi, să renunţe la sistemul lor greoi şi prost în toate domeniile economiei naţionale şi nu doar să colaboreze tot mai mult cu ţările occidentale, ci şi să împrumute experienţa lor, îndeosebi cea de organizare a economiei naţionale”. De asemenea, s-a referit la declaraţiile lui Liviu Anet, şeful unui grup turistic din România, care „îl cita pe Ceauşescu” şi susţinea că „românii mai bine vor pieri cu toţii până la unul, decât să admită amestecul ruşilor în treburile ţării lor”^[65], la comportamentul lui Ion Slusari, cetăţean al RSR, aflat în vizită la rudele sale din satul Cotiujeni, raionul Floreşti, care „umbla prin brigăzi şi, în discuţiile sale cu colhoznicii, afirma că Moldova este un teritoriu românesc ocupat de Uniunea Sovietică, că URSS e o ţară cotropitoare şi că în Cehoslovacia ea a săvârşit o agresiune directă”^[66].

Contestarea de către cercurile conducătoare ale RSR a „legitimităţii naţiunii moldoveneşti” şi a RSSM era apreciată de I. Bodiul ca „atentat la suveranitatea poporului moldovenesc”, ca factor al „înrăutăţirii relaţiilor dintre ţările noastre”. Activiştii de partid şi de stat din România erau acuzaţi că denaturează „faptele istorice şi propagă aspiraţii şovine, abuzând de răbdarea noastră”^[67].

Considerând că România evolua într-o direcţie ce nu mai putea fi acceptată, I. Bodiul a punctat în faţa activului de partid „unele momente din politica României care se aflau în contradicţie cu principiile internaţionalismului proletar şi ale prieteniei între poporul român şi poporul sovietic”^[68].

I. Bodiul a criticat faptul că oficialităţile din RSR şi-au „revizuit atitudinea din trecut” faţă de o serie de evenimente, că au început să „exagereze rolul Partidului Comunist Român, al clasei muncitoare, al intelectualităţii în eliberarea ţării de fascism, în transformările revoluţionare, să ignore şi să diminueze contribuţia Uniunii Sovietice în lupta contra fascismului, rolul Armatei Sovietice în eliberarea României”^[69].

Dezavuarea de către liderii PCR a amestecului sovietic în politica internă şi externă a României urmărea, potrivit opiniei lui I. Bodiul, dezlănţuirea stărilor de spirit antisovietice în mijlocul poporului şi glorificarea «politicii naţionale»^[70].

Primul-secretar a mai criticat savanţii şi oficialităţile române pentru „îndepărtarea de poziţiile de clasă în evaluarea activităţii multor lideri, scriitori şi savanţi din trecut”.

Clasa politică şi elita intelectuală din RSR „au început să ignore esenţa reacţionară a moştenirii lor, menţiona I. Bodiul, şi să glorifice în mod intenţionat poziţiile lor şovine. În acest scop, este propagată pe larg activitatea politică şi de creaţie a lui Kogălniceanu, Maiorescu, Iorga, a fascistului Goga şi a altor lachei şi mari entuziaşti ai regimului burghez şi fascist. În operele lor literare, în cercetările istorice şi în articolele din presă, este propagată ideea României Mari şi acest lucru se face cu o duşmănie înverşunată faţă de Rusia din trecut şi faţă de Uniunea Sovietică, este denigrată politica externă a statului nostru în Balcani, sunt calomniaţi în mod josnic bolşevicii”^[71].

Relaxarea ideologică, începută în România încă în anul 1964, odată cu eliberarea din închisori a deţinuţilor politici, le-a permis acestora, inclusiv foştilor membri ai Sfatului Ţării, altor intelectuali basarabeni din perioada interbelică, să-şi scrie memoriile sau să adune material documentar referitor la trecutul Basarabiei, crezând în posibilitatea rezolvării problemei Basarabiei. Tonul acestor activităţi era dat de Pantelimon Halippa şi Ion Văleanu^[72], care grupau în jurul lor intelectualitatea basarabeană interbelică, nu numai din Bucureşti, ci şi din alte oraşe ale României.

Aceste acţiuni ale refugiaţilor basarabeni au fost criticate vehement de primul-secretar al PCM: „În acelaşi scop şovin faţă de Moldova, se revolta I. Bodiul, în România a fost permisă activitatea antisovietică liberă a liderilor unor organizaţii contrarevoluţionare şi naţionaliste, a membrilor partidelor fasciste şi profasciste, a chiaburilor şi a altor duşmani ai Puterii Sovietice, care au fugit din Basarabia în timpul eliberării ei în anul 1940, precum şi după izgonirea trupelor române în anul 1944. Acum, aceste elemente reacţionare scriu şi editează memorii, caută să se întâlnească cu cetăţenii noştri care vizitează România, încearcă să recruteze părtaşi de idei şi să-i înveţe cum să acţioneze ca să semene nemulţumire faţă de politica naţională promovată în Moldova, îi îndeamnă să susţină, după cum se exprimă ei, «spiritul naţiunii române în Basarabia» şi să creeze în mijlocul poporului stări de spirit proromâne.

În scopuri provocatoare, ei declară că România a pus în faţa ONU problema restituirii Basarabiei şi, chipurile, această abordare a beneficiat de o susţinere activă din partea opiniei publice internaţionale. Pentru ca în timpul plebiscitului «poporul basarabean» să nu se pomenească în minoritate, spun ei, el trebuie să se împotrivească «rusificării Moldovei»”^[73].

I. Bodiul a atras atenţia activului de partid, şefilor de ministere şi departamente, responsabililor de frontul ideologic asupra pericolului „propagandei şovine făţişe faţă de RSS Moldovenească, dezlănţuită în România”, care „pătrunde, uneori, pe furiş şi pe neaşteptate, la noi, îi instigă pe unii la discuţii cu caracter antirus şi proromân şi la stări de spirit naţionaliste dăunătoare”, lansând îndemnul la „sporirea vigilenţei”, „ascuţirea intuiţiei de clasă, pentru a vedea cine se lasă influenţat de propaganda occidentală”, mobilizării „conştiinţei naţionale şi a sentimentului de patriotism al poporului sovietic”^[74].

Liderul PCM a remarcat specificul RSSM, unde, considera el, mai existau „rămăşiţe” ale „claselor avute”, care nu s-au „debarasat total de dorul de trecut”, iar faptul că mulţi dintre aceştia aveau rude în România agrava şi mai mult situaţia, generând „manifestări nesănătoase”:

„Probabil, prea repede am început să credem că, după ce au fost expropriaţi în urma reformelor revoluţionare, toţi cei proveniţi din clase avute s-au debarasat total de dorul de trecut. Noi trebuie să fim conştienţi şi de faptul că nu toţi foştii membri ai partidelor fasciste şi profasciste, precum şi a altor organizaţii contrarevoluţionare care au rămas în teritoriul republicii au renunţat la trecut. Există şi oameni, pur şi simplu nemulţumiţi de soarta lor, care nu se vor da la o parte să susţină proasta dispoziţie a altora, pentru ca prin aceasta să atingă nişte scopuri personale avide. Persoanele menţionate mai sus şi cele care cad sub influenţa lor manifestă interes faţă de propaganda occidentală, faţă de politica română, şi deseori rămân entuziasmate de aceasta.

Mulţi locuitori din Moldova au rude în România, se întâlnesc cu ele şi, într-un fel sau altul, acest fapt îi influenţează din punct de vedere psihologic. Particularităţile enumerate, vastele contacte ale Moldovei cu România, în condiţiile unei propagande burgheze tot mai intense, creează în rândurile poporului nostru unele disensiuni, interpretări greşite şi manifestări nesănătoase”^[75].

În acelaşi timp, I. Bodiul a făcut o analiză sumară situaţiei din RSSM, influenţate de „manifestările nesănătoase”, constatând că „numărul acţiunilor cu caracter naţionalist în Moldova, atestate şi mai înainte, nu a crescut, în schimb, esenţa lor a căpătat un caracter vădit antirus şi, totodată, proromân”. Referindu-se la formele de protest „naţionaliste”, I. Bodiul sublinia: „Dacă anterior acestea se materializau, de regulă, prin scrisori anonime şi prin unele inscripţii, în fond fiind săvârşite de adolescenţi şi de unii reprezentanţi ai tineretului, acum au început să fie difuzate foi volante întocmite la maşini speciale, iar pe străzile oraşelor, pe pereţii multor case tot mai des apar diferite inscripţii. Printre autorii acestor acţiuni ilegale sunt muncitori, colhoznici, reprezentanţi ai intelectualităţii, ba chiar şi unii comunişti.

În cele zece luni ale anului curent, au fost înregistrate 42 de cazuri de răspândire a foilor volante şi a inscripţiilor cu caracter antirus, antisovietic şi proromân. În mai multe din acestea, situaţia în domeniul dezvoltării economiei şi culturii în Moldova este prezentată în mod denaturat, politica naţională a partidului nostru este calomniată, se cere ca ruşii să plece din Moldova, se insistă asupra legăturilor de rudenie dintre moldoveni şi români, este lăudată orientarea prooccidentală a lui Ceauşescu şi se formulează cereri de «retrocedare a Basarabiei României»”^[76].

În acest, context, primul-secretar al PCM, aprecia că pe lângă „metodele clandestine de manifestare a naţionalismului, în ultimul timp, aflăm despre tot mai multe şi mai multe cazuri de afirmaţii naţionaliste făţişe, care provin de la unii învăţători, savanţi, jurnalişti şi lucrători din domeniul cinematografiei. Nu-i numesc pe reprezentanţii tineretului, deoarece naţionalismul manifestat de aceştia, de regulă, este rezultatul influenţei dăunătoare asupra lor a celor maturi, în primul rând a părinţilor, învăţătorilor şi profesorilor cu orientare greşită. Când o situaţie sau alta este potrivită pentru asta, propaganda burgheză trezeşte în rândurile tineretului dispoziţii negative. De exemplu, unii învăţători din şcolile moldoveneşti îi montează pe elevi împotriva limbii ruse, unii profesori de la colegii şi şcoli specializate îi provoacă pe tineri să boicoteze limba rusă, insistând ca predarea să fie făcută numai în limba moldovenească. Din aceleaşi porniri naţionaliste, mulţi învăţători şi profesori idealizează şi exagerează creaţia multor scriitori din trecut, făcând acest lucru în dezavantajul literaturii sovietice”^[77].

Asemenea moduri de gândire şi manifestare, după cum aprecia liderul PCM, intensificau sentimentul naţional al unei părţi a tineretului, declanşând „patriotismul local, accentuarea şi exagerarea particularităţilor şi tradiţiilor naţionale şi atitudinea incorectă faţă de modul internaţionalist de viaţă, faţă de unitatea şi prietenia popoarelor din URSS”^[78].

I. Bodiul îi viza în raportul său pe profesorii instituţiilor universitare şi preuniversitare, care utilizau manualele româneşti, „iar prin aceasta scădeau nivelul de predare şi nu foloseau realizările ştiinţei sovietice în pregătirea cadrelor”^[79]. Îi critica pe colaboratorii Academiei de Ştiinţe pentru faptul că nu utilizau în mod critic „cercetările româneşti în domeniul istoriei şi etnografiei, a politicii internaţionale”, se lăsau influenţaţi de „orientarea greşită în ceea ce priveşte reflectarea relaţiilor ruso-române şi sovieto-române”. În acest sens, primul-secretar a evocat cazul lui A. Moşanu, secretar ştiinţific al Institutului de Istorie al Academiei de Ştiinţe a RSSM^[80], care publicase în nr. din 23 august 1970 al ziarului Sovetskaia Moldavia articolul Pe calea socialismului. După ce colegii de la Institutul de Istorie au stabilit lipsa lui „de principialitate în examinarea şi aprecierea acestui caz”, articolul a fost discutat şi condamnat la şedinţa Biroului CC al PCM.

I. Bodiul s-a referit şi la alte aspecte ale „manifestărilor negative”, inclusiv tradiţia de a depune flori la monumentul domnitorului Ştefan cel Mare şi la bustul poetului Mihai Eminescu, menţionând că: „trebuie să dăm o apreciere şi acelei sfidări cu care, timp de mai mulţi ani, unii pedagogi şi studenţi din Chişinău depun flori la monumentele lui Ştefan cel Mare şi Mihail Eminescu, chiar dacă nu este o zi sau un eveniment de importanţă istorică. Gestul se face nu atât din dragoste şi recunoştinţă faţă de aceste două personalităţi din trecut, cât din porniri naţionaliste”^[81].

Raportorul a pomenit şi de „nivelul ideologic redus al montărilor teatrelor moldoveneşti, mai cu seamă la teatrul moldovenesc «Luceafărul»”. Cineaştii erau criticaţi pentru „lipsurile şi deficienţele serioase” din activitatea lor, deoarece „nu se debarasaseră totalmente de pasiunea pentru teme înguste din viaţa de toate zilele a ţăranilor din trecut, cheltuind timp şi mijloace pentru renaşterea şi prezentarea tradiţiilor naţionale arhaice, la care poporul a renunţat demult”^[82].

Combaterea „influenţei româneşti” comporta acţiuni îndreptate împotriva radioului şi televiziunii din RSR, cât şi a ascultătorilor şi telespectatorilor acestor posturi din rândul locuitorilor RSSM. I. Bodiul îndemna activul de partid, şefii de ministere, lucrătorii „frontului ideologic” să nu fie indiferenţi „faţă de comportamentul unor cetăţeni, care în goană după muzică uşoară sau senzaţii, îşi potrivesc aparatele de radio la posturi de radiodifuziune occidentale, orientează antenele astfel încât să poată privi televiziunea de la Bucureşti, citesc în mod regulat ziare şi reviste din România şi din alte ţări străine, însă nu găsesc timp şi nici nu au interes să asculte emisiunile radioului de la noi şi să citească presa noastră”.

Chiar dacă accepta că „pasiunile sunt o chestie personală a fiecăruia”, I. Bo­diul considera totuşi că atunci când „acestea pricinuiau daune conştiinţei şi moralităţii oamenilor, îi dezorientau în perceperea lumii înconjurătoare şi provocau porniri urâte”, PCM, activul de partid şi opinia publică, sunt obligate să „intervină în aceste interese personale şi să le recomande oamenilor să se ocupe de lucruri mai folositoare”.

Liderul PCM făcea apel la comunişti, comsomolişti, alţi activişti „să condamne interesul faţă de informaţia din România, să zeflemisească servilismul ruşinos faţă de tot ceea ce e românesc”^[83].

Un rol importat în cadrul acestei campanii se atribuia sovietelor săteşti şi lucrătorilor Ministerului Deservirii Sociale, care trebuiau să „zădărnicească instalarea antenelor pentru recepţionarea programelor româneşti”.

Condamnarea „servilismului ruşinos faţă de tot ceea ce era românesc” trebuia efectuată printr-o „influenţare activă”, altoindu-le oamenilor, pe de o parte, dispreţ faţă de cei care atentează la independenţa naţională şi la suveranitatea de stat, la marea prietenie dintre popoarele Uniunii Sovietice, iar, pe de altă parte, insuflându-le fermitate în lupta cu orice influenţă din afară şi cu orice manifestare de naţionalism în interiorul republicii. Manifestările de „naţionalism” trebuiau supuse oprobriului public, „îndrumând şi tineretul să lupte cu acestea”^[84].

Campania propagandistică din 1970 împotriva cursului politic din RSR şi a „naţionalismului” din RSSM avea drept scop diminuarea contactelor dintre românii de pe ambele maluri ale Prutului. I. Bodiul a reiterat ideea „limitării considerabile” a numărului cetăţenilor din RSR care soseau în RSSM şi a cetăţenilor RSSM care plecau în RSR „cu vize particulare”. Se cerea „sporirea răspunderii persoanelor [din RSSM] care invitau rudele şi le creau condiţii pentru circulaţia nestingherită şi răspândirea stărilor de spirit ostile”, supravegherea strictă a cetăţenilor din RSR care soseau în RSSM în vizite individuale la rude, pedepsirea „provocatorilor antisovietici” prin expulzare. Cetăţenii din RSSM care plecau în vizită în RSR erau „instruiţi şi informaţi despre ceea ce pot întâlni acolo, și orientaţi spre faptul că, în cazul în care vor fi antrenaţi în discuţii cu caracter antisovietic, să protesteze în mod energic, să riposteze cu îndrăzneală”^[85].

I. Bodiul a cerut instituţiilor responsabile de primirea turiştilor din RSR ca „grupele de turişti români să fie însoţite de cei mai bine pregătiţi, cei mai maturi din punct de vedere politic şi cei mai principiali lucrători de la «Inturist». Aceştia să fie instruiţi în spiritul intransigenţei faţă de tot felul de discuţii nesănătoase. Dacă oaspeţii străini nu le vor lua în seamă observaţiile, să ceară ca ei să părăsească republica noastră”^[86].

Instituţiilor ştiinţifice şi culturale (Academia de Ştiinţe, Ministerul Culturii, Ministerul Învăţământului Public) li se recomanda să efectueze schimbul cultural cu instituţiile similare din RSR „pe bază de paritate”. Astfel, dacă cei din RSR „ignorau şi treceau sub tăcere viaţa poporului moldovenesc” şi cei din RSSM „trebuiau să facă acelaşi lucru”, cu alte cuvinte să li se „răspundă cu aceeaşi monedă”^[87]. Acest principiu urma să fie aplicat şi faţă de alte domenii de colaborare ştiinţifică şi culturală cu România.

Prezentând auditoriului chintesenţa muncii ideologice „destinată preîntâmpinării influenţei nefaste a politicii proocidentale a României”, I. Bodiul avertiza că aceasta trebuia desfăşurată „în mod cumpătat, fără a admite vâlvă tendenţioasă, senzaţii, exagerări”, precizând, totodată, că „am comite o greşeală dacă am reduce munca noastră ideologică în mase la opunerea unei rezistenţe faţă de politica română specială. Dacă e să vorbim despre contramăsuri, e necesar să ne concentrăm eforturile doar asupra aspectelor ce lezează suveranitatea de stat şi sentimentele naţionale ale poporului moldovenesc. În aceste cazuri să ducem o luptă îndrăzneaţă şi fermă” ^[88].

Pe de altă parte a precizat, că în ceea ce ţine de „alte tendinţe în politica externă a României, nu noi suntem cei care ar trebui să le apreciem”. Organele de partid nu trebuie să confunde conducătorii RSR cu poporul român care „este nevoit să tacă şi să nu-şi exprime în mod deschis simpatia faţă de Uniunea Sovietică”. „Trebuie să ţinem cont de faptul, menţiona I. Bodiul, că poporul truditor al României, care a căpătat libertatea în urma distrugerii fascismului de către Armata Sovietică şi posibilitatea de a construi o viaţă nouă datorită sprijinului economic şi politic al URSS, nutreşte faţă de poporul sovietic sentimente de profundă recunoştinţă şi respect şi tinde să ia exemplu şi să urmeze experienţa noastră în soluţionarea problemelor economice şi sociale. Dacă el, din cauza liniei separate de politică internă şi externă pe care o promovează liderii români, acum este nevoit să tacă şi să nu-şi exprime în mod deschis simpatia faţă de Uniunea Sovietică, dacă el nu primeşte suficientă informaţie despre ţara noastră şi nu se pronunţă activ în calitate de susţinător al prieteniei cu URSS, aceasta nu e vina lui. Anume de aceea nu avem niciun temei să ne întărâtăm împotriva poporului român, el este prietenul nostru şi potenţialul aliat. Trebuie să facem deosebire între poporul cu adevăratele lui năzuinţe şi unii conducători care, în afară de scopurile naţionaliste şi şovine, manifestă şi tendinţe de dominare”^[89].

Totodată, a explicat că în „activitatea practică” de combatere a „cursului deosebit” al României şi al „naţionalismului” din RSSM, instituţiile ideologice, organele de partid trebuiau să se „conducă de obiectivele principiale ale PCUS, expuse în directivele congreselor, plenarelor, precum şi în unele hotărâri ale CC al PCUS referitoare la Moldova”. I. Bodiul a subliniat că există trei asemenea hotărâri, dintre care ultima era intitulată Cu privire la intensificarea în continuare a muncii ideologice în rândurile populaţiei din Moldova şi din regiunea Cernăuţi a RSSU şi fusese adoptată la 5 noiembrie 1970. În conformitate cu această hotărâre a CC al PCUS, Biroul CC al PCM a elaborat „măsuri privind educaţia ideologică şi internaţionalistă a oamenilor muncii”, iar „în zilele apropiate” toate instituţiile ideologice şi comitetele orăşeneşti şi raionale de partid trebuiau să „primească lista lor”^[90].

În finalul raportului, I. Bodiul a expus linia de conduită a tuturor instituţiilor antrenate în realizarea hotărârilor CC al PCUS şi a CC al PCM din 5 şi 16 noiembrie 1970, menţionând că „în atmosfera amplificării propagandei şi a politicii şovine române şi în legătură cu apariţia în republică a anumitor stări de spirit proromâne, noi trebuie să studiem mult mai profund şi multilateral fenomenele care se produc în România şi în viaţa internaţională în general, să sporim vigilenţa noastră faţă de uneltirile imperialismului şi să dăm la timp o apreciere justă diferitor tendinţe şi să prevedem în mod corect consecinţele influenţei lor negative asupra poporului nostru. Cu alte cuvinte, trebuie să ne organizăm activitatea ideologică ţinând cont nu doar de lupta împotriva propagandei burgheze contrarevoluţionare, revizioniste, sioniste, altei propagande ostile, ci şi să elaborăm contramăsuri calificate împotriva influenţelor negative româneşti asupra poporului moldovenesc”. Atitudinea noastră „faţă de politica şovină activă a României referitoare la Moldova, faţă de orientarea ei naţionalistă antisovietică în politică”, trebuia să „fie expusă în discursuri politice, în propaganda prin conferinţe, în discuţiile cu oamenii muncii, în alte forme de muncă politică în mase”, astfel încât „aceste chestiuni să fie considerate o problemă internă şi să fie transpuse în viaţă prin metodele corespunzătoare”^[91].

Relatând despre „manifestările negative” din RSSM, I. Bodiul remarca că „ar fi o greşeală de neiertat” dacă toate acestea „le-am pune doar pe seama influenţei din afară”, adăugând că o parte din vină revenea şi „lucrătorilor de partid şi persoanelor responsabile, îndeosebi cadrelor ideologice”. Aceştia se făceau vinovaţi pentru că „nu au evaluat la timp şi în mod corespunzător tendinţele naţionaliste proromâne” şi nu au mobilizat opinia publică la condamnarea lor.

„Dar din cauza că în unele sectoare ideologice, sublinia I. Bodiul, la funcţii de partid şi administrative s-au infiltrat oameni nu suficient de bine pregătiţi pentru o orientare politică corectă şi lipsiţi de fermitate în lupta cu manifestările naţionaliste, persoanelor care dădeau dovadă de tendinţe nesănătoase nu li s-a dat riposta cuvenită, trăncăneala iresponsabilă şi acţiunile lor criminale nu au fost curmate şi, ca urmare, ele şi-au lărgit influenţa dăunătoare asupra unui cerc tot mai mare de oameni, au ajuns la răspândirea operelor «Samizdat»-ului, la calomnieri, la crearea unor stări de spirit proromâne”.

Cazul celor „două comsomoliste (L. Neagu şi A. Andruh – n.a.), care au scris pe străzile Chişinăului 32 de lozinci cu caracter duşmănos”, era un exemplu ce „demonstra că aceste acţiuni au devenit posibile în urma unei cârdăşii, a unei inadmisibile nepăsări a organelor de miliţie, a lucrătorilor Comitetul Securităţii de Stat şi a unor persoane responsabile, care, de fapt, au văzut că în timpul nopţii aceste două tinere săvârşeau un lucru interzis, însă nu au găsit de cuviinţă să intervină şi să le oprească”.

I. Bodiul s-a referit şi la alte cazuri de „naţionalism” în rândul pedagogilor şi oamenilor de cultură, cerându-i ministrului învăţământului public E. S. Postovoi „să-i lipsească de dreptul de a instrui copiii pe învăţătorii care manifestă tendinţe atât naţionaliste, cât şi şovine”, iar ministrului culturii, L. F. Culiuc, „să nu permită persoanelor cu asemenea dispoziţii să plece peste hotare şi nici să vorbească în faţa spectatorilor sovietici”^[92].

Liderul PCM a amintit şi despre cazul lui A. Corobceanu, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri al RSS Moldoveneşti, remarcând că deşi acesta era la curent cu „manifestările naţionaliste din partea unui şir de persoane, nu le-a dat o apreciere principială, a avut faţă de ele o atitudine împăciuitoristă şi, în mai multe cazuri, n-a împărtăşit măsurile întreprinse faţă de cadrele care au dat dovadă de naţionalism”, fapt pentru care a fost eliberat din funcţie.

În încheiere, I. Bodiul a cerut celor prezenţi „să fie mai exigenţi faţă de cadre, faţă de responsabilitatea pentru starea politică în colectivele pe care le conduc”, subliniind că „sarcinile care rezultă din hotărârea CC al PCUS din 5 noiembrie anul curent sunt mari şi responsabile”^[93].

Hotărârea din 16 noiembrie 1970 a determinat sensul şi caracterul războiului propagandistic antiromânesc din RSSM până la sfârşitul anului 1975. În intervalul respectiv, hotărâri similare nu au mai fost adoptate.

În final, după analiza primilor zece ani ai războiului propagandistic împotriva „cursului deosebit” al conducerii RSR şi a impactului acestuia asupra populaţiei din RSSM (1965-1975), semnalăm prezenţa a două etape distincte în evoluţia acestuia. Prima etapă a constituit-o anii 1965 – noiembrie 1970, caracterizată prin adoptarea mai multor hotărâri care au definit direcţiile şi conţinutul lucrului propagandistic antiromânesc. La baza ostilităţilor împotriva conducerii României şi a „naţionalismului” din RSSM în a doua jumătate a anilor ’60 a stat hotărârea „strict secretă” a Prezidiului CC al PCM Cu privire la pregătirea măsurilor de intensificare a educaţiei internaţionaliste a oamenilor muncii din republică din 13 decembrie 1965. Au urmat hotărârile „strict secrete” ale Prezidiului CC al PCM din 1 februarie 1966 Despre literatura care vine în republică din străinătate şi Despre măsurile CC al PC al Moldovei cu privire la propaganda şi sărbătorirea datelor şi evenimentelor marcante din istoria poporului moldovenesc. La 15 septembrie 1966 a fost adoptată hotărârea Biroului CC al PCUS Despre studierea şi interpretarea pe viitor a problemelor referitoare la istoria relaţiilor româno-sovietice, iar la 18 martie 1967 hotărârea Biroului CC al PCM Cu privire la măsurile CC al PCM pentru studierea şi interpretarea pe viitor a problemelor referitoare la istoria RSS Moldoveneşti şi a relaţiilor româno-sovietice. La 22 august 1967 au fost adoptate încă două rezoluţii similare ale Biroului CC al PCM: Despre difuzarea materialelor Radioului unional destinate României (ca urmare a hotărârii CC al PCUS Cu privire la îmbunătăţirea activităţii de informare a organizaţiilor sovietice pentru România din 16 august 1967) şi Cu privire la măsurile de intensificare a propagandei şi studierea pe viitor a chestiunilor ce ţin de istoria Moldovei, naţiunea şi organizarea de stat moldovenească, relaţiile seculare de prietenie ale poporului moldovenesc cu poporul rus şi cu alte popoare ale URSS, internaţionalismul proletar şi patriotismul sovietic. Aceste hotărâri îi vizau atât pe românii din RSR, cât şi pe cei din RSSM şi urmăreau să stopeze familiarizarea populaţiei din RSSM cu literatura şi presa din RSR, dezvoltarea contactelor umane dintre RSR şi RSSM. De asemenea, preconizau elaborarea unor versiuni proruseşti şi prosovietice a istoriei Basarabiei şi a relaţiilor sovieto-române şi astfel să riposteze istoricilor „naţionalişti” din RSR. Savanţilor de la Universitatea de Stat şi de la Academia de Ştiinţe din RSSM li s-a cerut să scrie şi să publice, în 1968 şi 1969, peste 30 de lucrări consacrate „eliberării Basarabiei” în 1812 şi 1940, „biruinţei puterii sovietice”, „ocupaţiei” şi „asupririi” româneşti din Basarabia în 1918-1940 etc., inclusiv monografia Formarea şi înflorirea naţiunii socialiste moldoveneşti şi culegerea de studii Formarea şi dezvoltarea naţiunii burgheze moldoveneşti. Concepţiile şi aprecierile din aceste lucrări trebuiau să devină parte organică a culturii şi „noii” identităţi naţionale a „moldovenilor” din RSSM, deosebite de cea a românilor din RSR, şi trebuiau impuse şi populaţiei din România. Momentul de vârf al războiului propagandistic din această perioadă a fost atins în vara anului 1968, în contextul pregătirii invaziei URSS şi ale altor cinci ţări din blocul socialist în Cehoslovacia, după adoptarea hotărârii Biroului CC al PCUS din 6 mai 1968 Cu privire la măsurile de ajutorare a RSS Moldoveneşti în ameliorarea muncii ideologice şi a hotărârii Biroului CC al PCM din 3 iunie 1968 Despre măsurile privind îndeplinirea hotărârii CC al PCUS «Cu privire la măsurile de ajutorare a RSS Moldoveneşti în ameliorarea muncii ideologice». Aceste documente urmăreau scopul de a mobiliza aparatul de partid şi ministerele şi departamentele centrale şi republicane pentru a forma un front comun împotriva consecinţelor „cursului deosebit” al conducerii RSR. În perioada respectivă, despre nemulţumirile conducerii de la Moscova faţă de politica liderilor de la Bucureşti nu s-a vorbit deschis, iar războiul propagandistic antiromânesc din RSSM a fost ţinut în secret, pentru a menţine aparenţele unei prietenii care, chipurile, a existat şi exista între toate ţările socialiste surori.

A doua etapă a războiului propagandistic antiromânesc din RSSM a început după adoptarea hotărârii Biroului CC al PCUS Despre măsurile privind intensificarea continuă a muncii ideologice în rândul populaţiei RSS Moldoveneşti şi a regiunii Cernăuţi a RSSU din 5 noiembrie 1970 şi a hotărârii Biroului CC al PCM Despre măsurile privind intensificarea continuă a muncii ideologice în rândul populaţiei RSSM din 16 noiembrie 1970 şi a durat până la sfârşitul anului 1975 – începutul anului 1976, odată cu adoptarea altei hotărâri a Biroului CC al PCUS şi, respectiv, a Biroului CC al PCM. După cum se poate deduce, anul 1970 a constituit un alt moment de vârf al războiului propagandistic din anii 1970-1975, iar hotărârea din 16 noiembrie a dominat viaţa politică din RSSM în tot acest interval de timp. Trăsătura definitorie a războiului propagandistic din această perioadă a fost, după cum s-a menţionat mai sus, familiarizarea deschisă a „oamenilor muncii” din RSSM cu motivele furiei „fratelui mai mare” de la Moscova faţă de conducerea de la Bucureşti, ceea ce a însemnat, de fapt, ca întreaga ură acumulată de administraţia sovietică în perioada interbelică şi în anii ’40 faţă de România „burgheză” şi „imperialistă”, ambalate desigur în straiele unei abordări de clasă şi a unui internaţionalism fals, să se reverse fără limite asupra populaţiei semianalfabete din RSSM.

Elena Negru

Gheorghe Negru

via Basarabia-Bucovina.Info

Lista documentelor

 

1. 2 februarie 1965; [Chişinău]; nr. 23s; secretarul CC al PCM, I. Bodiul, către Comitetul Central al PCUS.

2. 10 iulie 1965; [Chişinău]; nr. 87s; secretarul CC al PCM, I. Bodiul, şi preşedintele adjunct al Consiliului de Miniştri al RSSM, N. şciolokov, către CC al PCUS şi către Consiliul de Miniştri al URSS.

3. 16 septembrie 1965; [Chişinău]; nr. 114s; secretarul CC al PCM, I. Bodiul, către CC al PCUS.

4. 29 noiembrie 1965; [Chişinău]; nr. 154s; secretarul CC al PCM, I. Bodiul, către CC al PCUS.

5. 13 decembrie 1965; [Chişinău]; Procesul-verbal nr. 41 al şedinţei Prezidiului CC al PCM, Cu privire la măsurile de intensificare a educaţiei internaţio­naliste a oamenilor muncii din republică, semnat de către secretarul CC al PC al Moldovei, I. Bodiul.

6. 13 decembrie 1965; [Chişinău]; Procesul-verbal nr. 41 al şedinţei Prezidiului CC al PCM, Despre lacunele grave admise în pregătirea şi desfăşurarea Congresului III al Scriitorilor din Moldova, semnat de către secretarul CC al PCM,
I. Bodiul.

7. 19 decembrie 1965; [Chişinău]; nr. 165s; Notă informativă, semnată de preşedintele interimar al Comitetului Securităţii de Stat de pe lângă Consiliul de Miniştri al RSSM, V. Karasiov.

8. 28 decembrie 1965; [Chişinău]; nr. 171s; secretarul CC al PCM, D. Cornovan, către CC al PCUS.

9. 17 ianuarie 1966; [Chişinău]; Stenograma şedinţei Prezidiului CC al PCM Despre nivelul de predare a ştiinţelor sociale la Universitatea de Stat din Chişinău.

10. 1 februarie 1966; [Chişinău]; Stenograma şedinţei Prezidiului CC al PCM Cu privire la intensificarea controlului asupra intrării în republică a literaturii străine.

11. 1 februarie 1966; [Chişinău]; Stenograma şedinţei Prezidiului CC al PCM Despre măsurile CC al Partidului Comunist al Moldovei privind propaganda
şi sărbătorirea datelor şi evenimentelor marcante din istoria poporului moldovenesc.

12. 1 februarie 1966; [Chişinău]; Procesul-verbal nr. 45 al şedinţei Prezidiului CC al PCM Despre măsurile CC al PC al Moldovei cu privire la propaganda şi sărbătorirea datelor şi evenimentelor marcante din istoria poporului moldovenesc, semnat de către secretarul CC al PCM, I. Bodiul.

13. Anexă. Procesul-verbal nr. 45, § 3. Măsurile CC al Partidului Comunist al Moldovei privind propagarea şi sărbătorirea datelor şi evenimentelor marcante din istoria poporului moldovenesc.

14. 1 februarie 1966; [Chişinău]; Procesul-verbal nr. 45 al şedinţei Prezidiului CC al PCM Despre literatura care vine în republică din străinătate, semnat de către secretarul CC al PCM, I. Bodiul.

15. 18 martie 1966; [Chişinău]; nr. 35s; secretarul CC al PCM, I. Bodiul, către CC al PCUS.

16. 2 aprilie 1966; [Chişinău]; nr. 0011; ministrul culturii al RSSM, P. Darienco, către CC al PCM.

17. 13 aprilie 1966; [Chişinău]; nr. 36s; ministrul învăţământului public al RSSM, E. Postovoi,către CC al PCM.

18. Anexă: Lista publicaţiilor periodice străine propuse pentru reducere în cadrul abonării din 1967 de către instituţiile de învăţământ ale Ministerului Învăţământului Public.

19. 28 aprilie 1966; [Chişinău]; nr. 49; secretarul CC al PCM, I. Bodiul, către CC al PCUS.

20. 5 iunie 1966; [Chişinău]; nr. 845s; secretarul CC al PCM, I. Bodiul, către CC al PCUS.

21. 1 iulie 1966; [Chişinău]; nr. 101s; secretarul CC al PCM, I. Bodiul, către CC al PCUS.

22. 2 iulie 1966; [Chişinău]; nr. 102; secretarul CC al PCM, I. Bodiul, către CC al PCUS Notă informativă cu privire la sărbătorirea a 26 de ani de la restabilirea puterii sovietice în Basarabia şi reunificarea poporului moldovenesc într-un stat socialist unitar.

23. 9 august 1966; [Chişinău]; preşedintele interimar al Comitetul Securităţii de Stat de pe lângă Consiliul de Miniștri al RSSM, V. Karasiov, către [CC al PCM]. Notă informativă.

24. 10 septembrie 1966; [Chişinău]; locţiitorul şefului secţiei organe administrative a CC al PCM, V. Tverdenko, către CC al PCM.

25. 24 septembrie 1966; [Chişinău]; nr. 058; ministrul telecomunicaţiilor al RSSM, V. Rusu, către primul-secretar al CC al PC M, I. Bodiul. Notă informativă despre activitatea Serviciului radio al Ministerului Telecomunicaţiilor al RSSM privind bruierea şi controlul staţiilor radio ce difuzează emisiuni cu tematică antisovietică.

26. 10 decembrie 1966; [Chişinău]; nr. 170; secretarul CC al PCM, I. Bodiul, către CC al PCUS.

27. 7 februarie 1967; [Chişinău]; secretarul CC al PCM, I. Bodiul, către CC
al PCUS.

28. 21 februarie 1967; [Chişinău]; nr. 20s; secretarul CC al PCM, D. Cornovan, către CC al PCUS.

29. 24 februarie 1967; [Chişinău]; nr. 24s; secretarul CC al PCM, D. Cornovan, către CC al PCUS: Notă informativă cu privire la îndeplinirea Hotărârii CC al PCUS „Despre studierea şi interpretarea pe viitor a problemelor referitoare la istoria relaţiilor româno-sovietice”.

30. 18 martie 1967; [Chişinău]; Procesul-verbal nr. 25 al şedinţei Biroului CC al PCM din 21 martie 1967 Cu privire la măsurile CC al PCM despre studierea şi interpretarea pe viitor a problemelor referitoare la istoria RSS Moldoveneşti şi a relaţiilor româno-sovietice, semnat de către secretarul CC al PCM, I. Bodiul.

31. 18 martie 1967; Anexă. Procesul-verbal nr. 25 § II. Măsurile CC al Partidului Comunist al Moldovei privind studierea şi interpretarea pe viitor a problemelor referitoare la istoria RSS Moldoveneşti şi la relaţiile româno-sovietice.

32. 6 aprilie 1967; [Chişinău]; nr. 50s; secretarul CC al PCM, I. Bodiul, către CC al PCUS.

33. 28 aprilie 1967; [Chişinău]; nr. 66 s; secretarul CC al PCM, D. Cornovan, către CC al PCUS. Cu privire la reluarea publicării revistei de literatură artistică în limba rusă în RSS Moldovenească.

34. 18 august 1967; [Chişinău]; Hotărârea Biroului CC al PCM Cu privire la acţiunile consacrate sărbătoririi celor 23 de ani de la eliberarea României.

35. 22 august 1967; [Chişinău]; Hotărârea Biroului CC al PCM Despre difuzarea materialelor Radioului unional destinate României, semnată de I. Bodiul.

36. 22 august 1967; [Chişinău]; Hotărârea Biroului CC al PCM Cu privire la măsurile de intensificare a propagandei şi studierea pe viitor a problemelor ce ţin de istoria Moldovei, naţiunea şi organizarea de stat moldovenească, relaţiile seculare de prietenie ale poporului moldovenesc cu poporul rus şi cu alte popoare ale URSS, internaţionalismul proletar şi patriotismul sovietic, semnată de I. Bodiu.

37. [22 august 1967]; [Chişinău]; Măsurile CC al Partidului Comunist al Moldovei cu privire la intensificarea propagandei şi studierea pe viitor a problemelor ce ţin de istoria Moldovei, naţiunea şi organizarea de stat moldovenească, relaţiile seculare de prietenie ale poporului moldovenesc cu poporul rus şi cu alte popoare ale URSS, internaţionalismul proletar şi patriotismul sovietic.

38. 30 noiembrie 1967; [Chişinău]; secretarul CC al PCM, Iu. Melkov, către CC al PCUS.

39. 12 decembrie 1967; nr. 36s; secretarul CC al PCM, I. Bodiul, către CC al PCUS.

40. 29 decembrie 1967; [Chişinău]; nr. 29s; secretarul general al MAI al RSSM, T. Ipatenko, către secretarul CC al PCM, Iu. Melkov.

41. Anexă la adresa nr. 29s din 29 decembrie 1967.

42. Anexă la adresa nr. 29s din 29 decembrie 1967. Scrisoarea lui C. Rizescu, către Ambasada URSS din Bucureşti.

43. 19 martie 1968; [Chişinău]; Stenograma şedinţei Biroului CC al PCM Cu privire la lucrul cu cadrele la Ministerul Sănătăţii al RSS Moldoveneşti.

44. 19 martie 1968; [Chişinău]; Hotărârea Biroului CC al PCM Cu privire la lucrul cu cadrele la Ministerul Ocrotirii Sănătăţii al RSS Moldoveneşti, semnată de I. Bodiul.

45. 29 martie 1968; [Chişinău]; nr. 81s; secretarul CC al PCM, I. Bodiul, către Preşedintele Consiliului de Miniştri al URSS, A.N. Kosâghin.

46. 17 mai 1968; [Chişinău]; nr. 5/1-2422; preşedintele Comitetului Securităţii de Stat al RSSM, P. Civertko, către primul-secretar al CC al PCM, I. Bodiul.

47. [mai 1968]; [Chişinău]; şeful adjunct al Secţiei ştiinţă şi cultură a CC al PCM, S. Antoniuk, către primul-secretar al CC al PCM, I. Bo­diul: Memoriu.

48. 3 iunie 1968; [Chişinău]; Procesul-verbal nr. 53 al şedinţei Biroului CC al PCM Despre măsurile privind îndeplinirea hotărârii CC al PCUS „Cu privire la măsurile de ajutorare al RSS Moldoveneşti în ameliorarea muncii ideologice”, semnat de către secretarul CC al PCM, I. Bodiul.

49. 3 iunie 1968; [Chişinău]; Stenograma şedinţei Biroului CC al PCM Despre modalitatea de îndeplinire a hotărârii CC al PCUS „Cu privire la măsurile de ajutorare a RSS Moldoveneşti în ameliorarea muncii ideologice”.

50. 3 iunie 1968; [Chişinău]; Stenograma şedinţei Biroului CC al PCM Cu privire la conţinutul materialelor publicate în săptămânalul „Cultura”.

51. 3 iunie 1968; [Chişinău]; Hotărârea Biroului CC al PCM Cu privire la conţinutul materialelor publicate în ziarul „Cultura”.

52. 5 iunie 1968; [Chişinău]; nr. 01-1232; preşedintele Comitetului de Stat pentru Presă al Consiliului de Miniştri al RSSM, E. Jmereneţkaia, către CC al PCM.

53. [iulie 1968]; [Chişinău]; ministrul telecomunicaţiilor al RSSM, V. Russu, către CC al PCM: Memoriu privind difuzarea presei străine în RSSM în anul 1968.

54. [Anexa 1 la Memoriul privind difuzarea presei străine în RSSM, în anul 1968]; Notă informativă cu privire la abonarea la ziare şi reviste din străinătate în anul 1967 şi 1968.

55. [Anexa 2 la Memoriul privind difuzarea presei străine în RSSM, în anul 1968]; Notă informativă privind abonarea la unele reviste din România în anul 1968, raportată la abonarea în anul 1967.

56. [Anexa 3 la Memoriul privind difuzarea presei străine în RSSM, în anul 1968]; Notă informativă privind comanda şi punerea în vânzare a ziarelor şi revistelor româneşti, în anul 1968.

57. [Anexa 4 la Memoriul privind difuzarea presei străine în RSSM, în anul 1968]; Notă informativă cu privire la abonarea în anul 1967 şi 1968, în străinătate, la ziare și reviste [editate în RSS Moldovenească].

58. 23 iulie 1968; [Chişinău]; Proces-verbal nr. 56 al ședinţei Biroului CC al PCM Despre importul şi difuzarea în Moldova a unor tipărituri din străinătate, semnat de către secretarul CC al PCM, I. Bodiul.

59. 25 iulie 1968; [Chişinău]; nr. 05-1500; preşedintele Comitetului de Stat pentru Presă al Consiliului de Miniştri al RSSM, E. Jmereneţkaia, către CC al PCM.

60. 23 august 1968; [Chişinău]; nr. 218s; secretarul CC al PCM, I. Bodiul, către CC al PCUS.

61. 11 septembrie 1968; [Chişinău]; vicepreşedintele Comitetului de Stat pentru Presă al Consiliului de Miniştri al RSSM, Gh. Marin, către secţia ideologică a CC al PCM: Notă informativă cu privire la transpunerea în fapt a hotărârii Biroului CC al Partidului Comunist al Moldovei din 3 iunie 1968 Despre modul de îndeplinire a hotărârii CC al PCUS „Cu privire la măsurile de ajutorare a RSS Moldoveneşti în ameliorarea muncii ideologice”.

62. 18 septembrie 1968; [Chişinău]; nr. 241s; secretarul CC al PCM, Iu. Mel­kov, către CC al PCUS: Despre modul de îndeplinire a hotărârii Comitetului Central al PCUS din 6 mai 1968 „Cu privire la măsurile de ajutorare a RSS Moldoveneşti în ameliorarea muncii ideologice”.

63. 23 septembrie 1968; [Chişinău]; secretarul Comitetului Raional Cău­şeni al PCM, M. Constantinov, către redactorul săptămânalului Cultura, V. Teleucă.

64. 4 octombrie 1968; [Chişinău]; şeful secţiei propagandă şi agitaţie a CC al PCM, A. Constantinov, către primul-secretar CC al PCM, I. Bodiul.

65. 8 octombrie 1968; [Căușeni]; redactorul săptămânalului Cultura către secretarul Comitetului raional Căuşeni al Partidului Comunist al Moldovei,
M. Constantinov.

66. 11 octombrie 1968; [Chişinău]; Stenograma şedinţei Biroului CC al PCM Cu privire la încălcarea disciplinei de partid de către tov. V. P. Russu, ministru al telecomunicaţiilor al RSS Moldoveneşti.

67. 11 octombrie 1968; [Chişinău]; Hotărârea Biroului CC Cu privire la încălcarea disciplinei de partid de către tov. V.P. Russu, ministru al telecomunicaţiilor al RSS Moldoveneşti.

68. 15 octombrie 1968; [Chişinău]; nr. 060; comisarul militar al Comisariatului militar raional Floreşti, colonelul Barâşnikov, către comisarul militar al RSS Moldoveneşti.

69. 16 octombrie 1968; [Chişinău]; Ordinul ministrului telecomunicaţiilor al RSS Moldoveneşti nr. 03/507, semnat de V. Russu.

70. 25 octombrie 1968; [Chişinău]; nr. 1/0681; comisarul militar al RSS Moldoveneşti, general-maiorul Stepanenko, către şeful secţiei organelor administrative ale CC al PCM, tov. V. M. Volosiuk

71. 27 noiembrie 1968; [Chişinău]; nr. 299s; şeful secţiei generale a CC al PCM, A. Pasikovski, către CC al PCUS.

72. Anexă la adresa din 27 noiembrie 1968 a şefului secţiei generale a CC al PCM, A. Pasikovski, către CC al PCUS: Conţinutul scrisorii adresate lui L.I. Brejnev.

73. 8 decembrie 1968; [Chişinău]; nr. 01-2229; preşedintele Comitetului de Stat pentru Presă al Consiliului de Miniştri al RSSM, E. Jmereneţkaia, către CC al PCM.

74. 8 decembrie 1968; [Chişinău]; preşedintele Comitetului de Stat pentru Presă al Consiliului de Miniştri al RSSM, E. Jmereneţkaia, către CC al PCM. Notă informativă despre modul de îndeplinire a Hotărârii Biroului CC al PC al Moldovei din 23 iulie 1968 „Cu privire la importul şi difuzarea în Moldova a tipăriturilor din străinătate”.

75. [1968]; [Chişinău]; vicepreşedintele al Comitetului de Stat pentru Presă al Consiliului de Miniştri al RSSM, Gh. Marin, către CC al PCM. Notă informativă privind observaţiile critice în adresa Comitetului de Stat pentru Presă al Consiliului de Miniştri al RSS Moldoveneşti şi organizaţiilor subordonate acestuia în 1968.

76. 10 aprilie 1969; [Bender]; secretarul Comitetul orăşenesc Bender al PCM, A. Maţnev, către CC al PCM.

77. 15 aprilie 1969; [Chişinău]; Procesul-verbal nr. 74 al şedinţei Biroului CC al PCM Cu privire la starea muncii de cercetare ştiinţifică în cadrul Institutului de Limbă şi Literatură al Academiei de Ştiinţe a RSS Moldoveneşti.

78. 15 aprilie 1969; [Chişinău]; nr. 5/2-2031; preşedintele Comitetului Securităţii de Stat, P. Civertko, către CC al PCM. Raport cu privire la declaraţiile politice periculoase ale cetăţeanului I.P. Nicolaev.

79. ianuarie-februarie 1970; [Chişinău]; Notă informativă cu privire la lacunele serioase în activitatea directorului studioului cinematografic „Moldova-film”, tov.
L. G. Mursa, către CC al PCM, semnată de Stahi, Pleşko, Hudeakov.

80. 24 februarie 1970; [Chişinău]; Notă informativă cu privire la primirea, în bază de abonament, a presei periodice din Republica Socialistă România

81. 10 martie 1970; [Chişinău]; Stenograma şedinţei Biroului CC al PCM Cu privire la lacunele grave atestate în activitatea directorul studioului cinematografic „Moldova-film”, tov. L.G. Mursa.

82. 27 martie 1970; [Chişinău]; secretarul CC al PCM, I. Bodiul, către Preşedintele Comitetului pentru Cinematografie de pe lângă Consiliul de Miniştri al URSS, A. V. Romanov.

83. 7 aprilie 1970; [Chişinău]; Procesul-verbal nr. 96 al şedinţei Biroului CC al PCM Cu privire la erorile ideologice grave atestate în filmele realizate în cadrul studioului cinematografic „Moldova-film”.

84. 12 mai 1970; [Chişinău]; Ordinul ministrului culturii al RSS Moldoveneşti nr. 264 Despre încălcarea gravă a ordinii de alcătuire a repertoriului, semnat de L. Culiuc.

85. 2 iunie 1970; [Chişinău]; nr. 164s; secretarul CC al PCM, I. Bodiul, către CC al PCUS.

86. 2 iunie 1970; [Chişinău]; nr. 165s; secretarul CC al PCM, I. Bodiul, către preşedintele Comitetului pentru Premiile Leniniste şi de Stat în dome­­niul literaturii, artei şi arhitecturii al Sovietului de Miniştri al URSS, N. S. Tihonov.

87. 10 iulie 1970; [Chişinău]; Ordinul ministrului culturii al RSS Moldoveneşti nr. 377 Cu privire la cazurile de încălcare a ordinii de alcătuire a repertoriilor teatrelor, semnat de ministrul ad-interim al culturii al RSS Moldoveneşti, B. Biriukov.

88. 16 iulie 1970; [Chişinău]; nr. 37s; şeful Direcţiei generale pentru protecţia secretelor de stat în presă de pe lângă Consiliul de Miniştri al RSSM, I. Stelea, către secretarul CC al PCM, D.S. Cornovan: Memoriu.

89. 18 august 1970; [Chişinău]; Hotărârea Biroului CC al PCM Cu privire la difuzarea pe ecranele cinematografelor din republică a filmului românesc „Columna”.

90. 21 august 1970; [Chişinău]; nr. 260s; secretarul CC al PCM, I. Bodiul, către A.V. Romanov, preşedinte al Comitetului pentru Cinematografie de pe lângă Consiliul de Miniştri al URSS.

91. 15 septembrie 1970; [Chişinău]; Stenograma şedinţei Biroului CC al PCM Cu privire la articolul lui A. Moşanu „Pe calea socialismului” publicat în ziarul „Sovetskaia Moldavia”.

92. 15 septembrie 1970; [Chişinău]; Procesul-verbal nr. 106 al şedinţei Biroului CC al PCM Cu privire la articolul lui A. Moşanu „Pe calea socialismului” publicat în ziarul „Sovetskaia Moldavia”, semnat de către secretarul CC al PCM, I. Bodiul.

93. 22 septembrie 1970; [Moscova]; nr. 791s; preşedintele Comitetului pentru Cinematografie de pe lângă Consiliul de Miniştri al URSS, A.V. Romanov, către secretarul CC al Partidului Comunist al Moldovei, tov. I.I. Bodiul

94. [septembrie 1970]; [Chişinău]; răspunsul lui V. Danilenko la scrisoarea lui A.V. Romanov.

95. 16 octombrie 1970; [Chişinău]; Hotărârea colegiului Ministerului Sănătăţii şi a prezidiului Comitetului Republican al Sindicatelor Lucrătorilor Medicali din RSS Moldovenească, semnată de preşedintele colegiului Ministerului Sănătăţii al RSS Moldoveneşti, I. Sorocean şi Preşedintele Comitetului Republican al Sindicatelor Lucrătorilor Medicali din RSSM, C. Sedâkin.

96. 2 noiembrie 1970; [Chişinău]; nr. 317s; secretarul CC al PCM, I. Bodiul, către CC al PCUS.

97. 16 noiembrie 1970; [Chişinău]; Stenograma şedinţei Biroului CC al PCM Cu privire la tov. A.V. Corobceanu.

98. 16 noiembrie 1970; [Chişinău]; Hotărârea Biroului CC al PCM Cu privire la tov. A.V. Corobceanu, semnată de către I. Bodiul.

99. [16 noiembrie 1970; Chişinău]; Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti privind eliberarea tov. A.V. Corobceanu din funcţia de viceministru al Consiliului de Miniştri al RSS Moldoveneşti, semnat de către preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti, C. Iliaşenko şi de
A. Crăciun.

100. 16 noiembrie 1970; [Chişinău]; Hotărârea Biroului CC al PCM Despre măsurile de intensificare continuă a muncii ideologice în rândul populaţiei RSSM, semnată de către I. Bodiul.

101. [Anexă la hotărârea Biroului CC al PCM din 16 noiembrie 1970]. Măsurile CC al Partidului Comunist al Moldovei privind intensificarea muncii ideologice şi educarea oamenilor muncii în spiritul patriotismului sovietic şi internaţionalismului proletar.

102. 20 noiembrie 1970; [Chişinău]; Stenograma consfătuirii primilor-secretari ai comitetelor orăşeneşti, raionale de partid, şefilor de secţii ale CC al PCM, conducătorilor ministerelor, comitetelor de stat.

103. 20 noiembrie 1970; [Chişinău]; Tezele CC al PCM enunţate la consfătuirea din 20 noiembrie 1970.

104. 2 decembrie 1970; [Chişinău]; Notă informativă cu privire la abonarea la ziare şi reviste româneşti în RSS Moldovenească pentru anul 1970, semnată de secretarul CC al PCM, D. Cornovan.

105. 4 decembrie 1970; [Chişinău]; nr. 344s; secretarul CC al PCM, I. Bodiul, către CC al PCUS.

106. Anexă [la adresa din 4 decembrie 1970 a secretarului CC al PCM, I. Bodiul]. Structura şi statele de personal ale Secţiei informaţii şi relaţii cu ţările străine.

107. 9 decembrie 1970; [Chişinău]; nr. 2/4–4678; preşedintele Comitetului Securităţii de Stat, P. Civertko, către CC al PCM: Memoriu cu privire la modalitatea de transpunere în fapt a hotărârii CC al PC al Moldovei „Despre măsurile de intensificare a luptei contra utilizării ilegale a radioemiţătoarelor”.

108. 17 decembrie; 1970; nr. 9-405s; Chişinău; Procurorul adjunct al RSS Moldoveneşti, Consilier juridic de stat de clasa a 3-a, M. Kizikov, către CC al PCM: Memoriu.

109. 21 decembrie 1970; [Chişinău]; secretarul CC al ULCT din RSSM, P. Lucinschi, către CC al PCM: Notă informativă cu privire la măsurile întreprinse de Comitetul Central al Comsomolului [din Moldova] privind educarea tineretului în spiritul intransigenţei faţă de ideologia burgheză, al internaţionalismului proletar şi prieteniei între popoarele URSS.

110. 25 decembrie 1970; [Chişinău]; nr. 85s; ministrul afacerilor interne al RSSM N. Bradulov, către CC al PCM.

111. [1970]; [Chişinău]; directorul Institutului de Istorie a Partidului de pe lângă CC al PC al Moldovei, Filiala IML de pe lângă CC al PCUS, S. Afteniuk, către CC al PCM. Cu privire la interpretarea în literatura română contemporană a unor aspecte ale relaţiilor româno-sovietice în anii 1918-1944.

112. [1970];[Chişinău]; secţia propagandă şi agitaţie a CC al PCM către secretariatul CC al PCM. Memoriu cu privire la carenţele atestate în practica întreţinerii relaţiilor cu ţările străine de către organizaţiile de partid, de stat şi obşteşti ale republicii.

113. 31 martie 1971; [Chişinău]; Notă informativă cu privire la rezultatele controlului asupra lucrului politico-ideologic şi manifestărilor negative din cadrul Institutului Politehnic „S. Lazo” din Chişinău, semnată de A.S. Konstantinov,
I.E. Iordanov, V.M. Fomin.

114. [aprilie-mai 1971]; [Chişinău]; Notă informativă cu privire la politica de cadre incompatibilă la Enciclopedia Sovietică Moldovenească.

115. 22 iunie 1971; [Chişinău]; Stenograma şedinţei Biroului CC al PCM Despre unele manifestări negative atestate la Institutul Politehnic din Chişinău.

116. 22 iunie 1971; [Chişinău]; Hotărârea Biroului CC al PCM Despre erorile grave în completarea cu personal a componenţei redacţiei principale a Enciclopediei Sovietice Moldoveneşti.

117. 22 iunie 1971; [Chişinău]; Stenograma şedinţei Biroului CC al PCM Despre erorile grave în completarea cu personal a componenţei redacţiei principale a Enciclopediei Sovietice Moldoveneşti.

118. 22 iunie 1971; [Chişinău]; Hotărârea Biroului CC al PCM Despre greşelile şi lipsurile grave în munca de selectare şi repartizare a cadrelor a rectoratului Institutului Politehnic „S. Lazo” din Chişinău, semnată de I. Bodiul.

119. 9 noiembrie 1971; [Chişinău]; Procesul-verbal nr. 17 al şedinţei Biroului CC al PCM Despre sarcinile organizaţiilor de partid din republică privind îndeplinirea Hotărârii CC al PCUS „Cu privire la munca politică în rândurile populaţiei din regiunea Lvov”.

120. Anexă. Procesul-verbal nr. 17 § 8g: Măsurile Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei privind îndeplinirea Hotărârii CC al PCUS „Cu privire la munca politică în rândurile populaţiei din regiunea Lvov”.

121. 30 decembrie 1971; [Chişinău]; nr. 148; preşedintele Comitetului de Stat pentru Radiodifiziune şi Televiziune al Consiliului de Miniştri al RSSM, S. Lozan, către CC al PCM.

122. [2 februarie 1972]; [Chişinău]; Notă informativă (în cifre) cu privire la deplasarea cetăţenilor sovietici [din RSSM] în ţări străine în anul 1971, semnată de P. Lucinschi, preşedintele Comisiei pentru deplasări în străinătate de pe lângă CC al Partidului Comunist al Moldovei.

123. 16 februarie, 1972; Anexă. Procesul-verbal nr. 12 §4, secţia informaţii şi relaţii cu ţările străine al CC al PCM, către CC al PCM Despre lacunele
admise în lucrul cu cetăţenii străini care vin în republică în bază de vize individuale.

124. 22 februarie 1972; [Chişinău]; Procesul-verbal nr. 12 al şedinţei Secretariatului CC al PCM Despre planul relaţiilor de prietenie ale oraşelor şi raioanelor RSS Moldoveneşti cu oraşele şi districtele RPB şi cu judeţele de frontieră ale RSR pentru anii 1972-1973.

125. 22 februarie 1972; [Chişinău]; Procesul-verbal nr. 12 al şedinţei Secretariatului CC al PCM Memoriul secţiei informaţii şi relaţii cu ţările străine a CC al Partidului Comunist al Moldovei „Cu privire la lacunele caracteristice muncii cu cetăţenii străini care vin în republică cu vize individuale”.

126. 1 martie, 1972; [Chişinău]; secţia ştiinţă şi instituţii de învăţământ a CC al PCM către Biroul CC al PCM: Notă informativă cu privire la activitatea rectoratului, comitetului de partid al Institutului Politehnic „S. Lazo” din Chişinău privind realizarea Hotărârii Biroului CC al Partidului Comunist al Moldovei din 22 iunie 1971 „Despre greşelile şi lipsurile grave în munca de selectare şi repartizare a cadrelor a rectoratului Institutului Politehnic S. Lazo din Chişinău”.

127. 28 martie 1972; [Chişinău]; Procesul-verbal nr. 23 al şedinţei Biroului CC al PCM Cu privire la culegerea de poezii a lui P. Cărare „Săgeţi” (Strelî).

128. 30 martie 1972; [Chişinău]; nr. 86s; secretarul CC al PCM, I. Bodiul, către CC al PCUS.

129. 3 iulie 1972; [Chişinău]; nr. 210s; secretarul CC al PCM, I. Bodiul, către CC al PCUS.

130. 12 iulie 1972; [Chişinău]; Procesul-verbal nr. 30 al şedinţei Biroului CC al PCM Hotărârea CC al PCUS „Cu privire la intensificarea controlului asupra păstrării, evidenţei şi folosirii echipamentului poligrafic, caracterelor tipografice şi tehnicii de multiplicare”.

131. 9 ianuarie 1973; [Chişinău]; Procesul-verbal nr. 39 al şedinţei Biroului CC al PCM Cu privire la măsurile de reprimare a faptelor de pătrundere în republică a literaturii religioase din RSR.

132. 12 ianuarie 1973; [Chişinău]; secretarul CC al PCM, Iu. Melkov, către CC al PCUS: Notă informativă cu privire la faptele de pătrundere în RSS Moldovenească a literaturii religioase din RSR.

133. 25 ianuarie 1973; [Chişinău]; nr. 36s; secretarul CC al PCM, Iu. Melkov, către CC al PCUS: Cu privire la falsificarea realităţii istorice în „Atlasul istoric” editat în RSR.

134. 5 martie 1973; [Chişinău]; nr.8/157; locţiitorul preşedintelui Comitetului Securităţii de Stat al RSSM, Gh. Lavranciuc, către [CC al PCM]. Notă informativă.

135. 3 august 1973; [Chişinău]; nr. 339s; secretarul CC al PCM, P. Lucinschi, către CC al PCUS: Cu privire la unele neajunsuri şi omisiuni în „Micul Dicţionar Enciclopedic”, editat în anul 1972 de către Editura Enciclopedică, în limba română.

136. 24 august 1973; [Chişinău]; nr.11; şeful Direcţiei generale pentru protecţia secretelor de stat în presă de pe lângă CM al RSSM, I. Stelea, către membrul Colegiului direcţiei principale pentru literatură şi edituri a URSS, tov. N.V. Sakontikov.

137. 2 octombrie 1973; [Chişinău]; Hotărârea Biroului CC al PCM Cu privire la tov. S. I. Radauţan, semnată de către I. Bodiul.

138. 20 noiembrie 1974; [Chişinău]; nr. 35; şeful Direcţiei generale pentru protecţia secretelor de stat în presă de pe lângă CM al RSSM, I. Stelea, către şeful secţiei cultură a CC al PCM, M.A. Pleşco.

139. 1974; [Chişinău]; şeful fondului special al BŞC a AŞ a RSSM, Z. R. Frumer, către şeful Direcţiei generale pentru protecţia secretelor de stat în presă de pe lângă Consiliul de Miniştri al RSSM, I.D. Stelea.

140. 26 decembrie 1974; [Chişinău]; nr. 483s; secretarul CC al PCM, I. Bodiul, către CC al PCUS.

141. 24 iunie 1975; [Chişinău]; nr. 183; secretarul CC al PCM, I. Bodiul, către ministrul învăţământului su­perior al URSS, V.P. Eliutin.

142. 27 iunie 1975; [Chişinău]; nr. 189s; secretarul CC al PCM, I. Bodiul către CC al PCUS: Memoriu despre faptele de falsi­ficare în Republica Socialistă România a evenimentelor istorice şi măsurile de prevenire a efectelor lor negative în Moldova, semnat de către Secretarul CC al PCM.

143. 2 iulie 1975; [Chişinău]; nr. 195; secretarul CC al PCM, I. Bodiul, către ministrul telecomunicaţiilor al URSS, tov. N.D. Psurţev.

144. 5 noiembrie 1975; [Chişinău]; şeful Secţiei informaţii şi relaţii cu ţările străine a CC al PCM, V. Andruşceak, către CC al PCM.

145. 14 noiembrie 1975; [Chişinău]; nr. 287; secretarul CC al PCM, I. Bodiul, către ministrul învăţământului superior şi mediu de specialitate al URSS,
V.P. Eliutin.

146  . 19 noiembrie 1975; [Chişinău]; nr. 280s; secretarul CC al PCM, I. Bodiul, către secretarul CC al PCUS I.V. Kapitonov.

---

^[1] Negru, Gheorghe, Campanii împotriva României şi a naţionalismului românesc din RSSM în anii ’60-’80 ai sec. XX // Destin românesc. Revistă de istorie şi cultură, Serie nouă, 2010, nr. 1 (65), p. 135-209; Negru, Elena, Negru, Gheorghe, PCM şi naţionalismul (1965-1989). Documente adunate în cadrul programului de cercetări efectuate de către Comisia pentru studierea şi aprecierea regimului totalitar comunist din Republica Moldova // Destin românesc. Ediţie specială, 2010, nr. 5-6 (69-70), p. 5-333; Negru, Gheorghe, Stenograma şedinţei Biroului Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei din 16 noiembrie 1970. Cazul Anatol Corobceanu // Destin românesc. Revistă de istorie şi cultură, Serie nouă, 2011, nr. 2 (72), p. 127-151; Negru, Elena, Negru, Gheorghe, Contracararea naţionalismului în RSSM la începutul anilor ’70. Cazul Institutului Politehnic // Destin românesc. Revistă de istorie şi cultură, Serie nouă, 2011, nr. 4 (74), p. 114-149; Negru, Gheorghe, Stenograma şedinţei Biroului CC al Partidului Comunist al Moldovei din 19 martie 1968. Cazul Nicolae Testemiţanu // Destin românesc. Revistă de istorie şi cultură, Serie nouă, 2012, nr. 1 (77), p. 137-189; Idem, Stenograma şedinţei Biroului CC al Partidului Comunist al Moldovei din 10 martie 1970. Cazul Moldova-film // Destin românesc. Revistă de istorie şi cultură, Serie nouă, 2012, nr. 2 (78), p. 144-185; Idem, Presa din RSR şi obsesiile antiromâneşti ale PCM (anul 1968) // Destin românesc. Revistă de istorie şi cultură, Serie nouă, 2012, nr. 3 (79), p. 160-173

^[2] Moraru, Alexandru, Inedit din arhivele de la Chişinău // Magazin istoric, februarie 2008,
p. 5-9

^[3] Cojocaru, Gheorghe, Confruntarea sovieto-română pe frontal ideologic din RSS Moldovenească (1968-1979). Studiu şi documente, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2011, p. 201-252

^[4] Larry L. Watts, A Romanian INTERKIT? Soviet Active Measures Against the Warsaw Pact’s “Maverick” 1965-1989, Cold War International History Project Working Paper #65, 3 December 2012 la http://www.wilsoncenter.org/sites/default/files/CWIHP_Working_Paper_65_Watts_Romanian_Interkit_0.pdf

^[5] Neagoe-Pleşa, Elis, Rolul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej în elaborarea politicii externe şi în direcţionarea relaţiilor româno-sovietice (1960-1965), Annales Universitatis Apulensis, Series Historica, nr. 9/1, 2005 p. 232

^[6] Ciorănescu, George, Basarabia, pământ românesc, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2001, p. 263

^[7] Ionescu, Ghiţă, Comunismul în România, Litera, Bucureşti, 1994, p. 339

^[8] Neagoe-Pleşa, Elis, Op. cit., p. 233

^[9] Cătănuş, Dan, Tot mai departe de Moscova… . Politica externă a României în contextul conflictului sovieto–chinez: 1956-1965, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2011, p. 348

^[10] Se preconiza ca zona „Dunărea de Jos” să includă 6 din cele 16 regiuni ale României (Oltenia, Argeş, Bucureşti, Ploieşti, Galaţi şi Dobrogea), nordul Bulgariei şi teritorii din URSS (Ucraina), situate de-a lungul Deltei Dunărei, cuprinzând un teritoriu de 150.000 km² şi o populaţie de 12 mln. locuitori. Vezi: Ciorănescu, George, Basarabia, pământ românesc, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2001, p. 262

^[11] Ciorănescu, George, Op.cit., p. 263

^[12] Cătănuş, Dan, Op. cit., p. 331

^[13] Declaraţie cu privire la poziţia Partidului Muncitoresc Român în problemele mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale // Scânteia, An. XXXIII, nr. 6239, 26 aprilie 1964, p. 1-3

^[14] I.K. Jegalin (1906-1984), ambasador al URSS în România între anii 1960-1965

^[15] Neagoe-Pleşa, Elis, Op. cit., p. 239

^[16] Watts, Larry L., Fereşte-mă, doamne, de prieteni. Războiul clandestin al blocului sovietic cu România, Editura RAO, Bucureşti, 2001, p. 241-243.

^[17] Neagoe-Pleşa, Elis, Op. cit., p. 237

^[18] Ibidem

^[19] Ciorănescu, George, Op. cit., p. 270

^[20] Ibidem, p. 271

^[21] Ibidem

^[22] Politica de independenţă a României şi relaţiile româno-chineze 1954-1975. Documente (coord. ambasador Romulus Ioan Budura), Arhivele Naţionale ale României, Bucureşti, 2008, p. 21.

^[23] Anton, Mioara, Chiper, Ioan, Instaurarea regimului Ceauşescu. Continuitate şi ruptură în relaţiile româno-sovietice. Documente, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Institutul Român de Studii Internaţionale Nicolae Titulescu, Bucureşti, 2003, p. 20, 120

^[24] Ibidem, p. 9

^[25] Ibidem, p. 20

^[26] Alexandru Bârlădeanu, ( 25.01.1911, Comrat, Basarabia – 13.11.1997, Bucureşti), economist şi om politic român. Absolvent al Facultăţii de Drept din Iaşi (1938). După revenirea în România din URSS, în 1946, a deţinut funcţii importante în aparatul de partid şi de stat. Ministru al comerţului exterior (1948-1954), vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1955-1965; 1967-1969). Reprezentant al României în cadrul CAER (1955-1966). Membru al CC al PMR (1955-1969). După 22 decembrie 1989, a fost membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale. A fost senator în Parlamentul României (1990-1992) şi preşedinte al Senatului. În 1955 a fost ales membru al Academiei din RSR, iar în anii 1990-1994 – vicepreşedinte al Academiei Române

^[27] Anton, Mioară, Chiper, Ioan, Op. cit., p. 134

^[28] Paul Niculescu-Mizil (1923-2008), om politic român. Membru al CC al PMR/ PCR (1955-1989), şef al secţiei propagandă şi agitaţie al CC al PMR (1956-1965), secretar al CC al (1965-1972), membru al Comitetului Executiv al CC al PCR (1972-1974), membru al Comitetului Politic Executiv (1974-1989). Vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1972-1975), ministru al învăţământului (1972-1976), viceprim-ministru al Guvernului (1975-1981), ministru al finanţelor (1978-1981), preşedinte al CENTROCOOP (1981-1989)

^[29] Anton, Mioară, Chiper, Ioan, Op. cit., p. 137

^[30] Ibidem p. 147

^[31] Ibidem, p.173

^[32] Ion Gheorghe Maurer (1902-2000), om politic şi de stat român. Membru al CC al PCR (1945-1974), ministru al afacerilor externe (1957-1958). În anii 1958-1961 a îndeplinit funcţia de preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale. În perioada 1961-1974 a fost preşedinte al Consiliului de Miniştri

^[33] Anton, Mioara, Chiper, Ioan, Op.cit., p. 187

^[34] Aleksei Nicolaevici Kosâghin (1904-1980), om politic şi de stat sovietic. Membru al CC al PC(b)din toată Uniunea / PCUS (1939-1980), membru al Biroului Politic al CC al PCUS (1960-1980), preşedinte al Consiliului de Miniştri al URSS (1964-1980)

^[35] Anton, Mioara, Chiper, Ioan, Op.cit., p. 191-192

^[36] Anton, Mioara, Chiper, Ioan, Op.cit., p.162-163

^[37] Negru, Gheorghe, Campanii împotriva României şi a naţionalismului românesc din RSSM în anii ’60-’80 ai sec. XX // Destin românesc. Revistă de istorie şi cultură, Serie nouă, 2010, nr. 1 (65), p. 135-209

^[38] Negru, Elena, Congresul III al Uniunii Scriitorilor din RSSM şi campania autorităţilor împotriva intelectualilor // Destin românesc. Revistă de istorie şi cultură, Serie nouă, 2011, nr. 2 (72), p. 75-85; nr. 3 (73), p. 40-56

^[39] Negru, Elena, Congresul III al Uniunii Scriitorilor din RSSM şi campania autorităţilor împotriva intelectualilor // Destin românesc. Revistă de istorie şi cultură, Serie nouă, 2011, nr. 3 (73),
p. 48-49

^[40] Negru, Gheorghe, Campanii împotriva României şi a naţionalismului românesc din RSSM în anii ’60-’80 ai sec. XX // Destin românesc. Revistă de istorie şi cultură, Serie nouă, 2010, nr. 1 (65), p. 146-148; Negru, Elena, Interzicerea circulaţiei cărţilor din România în RSS Moldovenească (mijl. anilor ’60 – anii ’70 ai sec. XX) // Destin românesc. Revistă de istorie şi cultură, Serie nouă, 2012, nr.1, p. 94-95; Idem, Suprimarea presei periodice din România în RSS Moldovenească (anii ’ 60 -’70 ai sec. XX) // Destin românesc. Revistă de istorie şi cultură, Serie nouă, 2012, nr. 2, p.107

^[41] AOSPRM, fond 51, inv. 27, dosar 9, filele 11-12

^[42] AOSPRM, fond 51, inv. 27, dosar 9, filele 54-56

^[43] Negru, Gheorghe, Politica etnolingvistică în RSS Moldovenească, Prut Internaţional, Chişinău, 2000, p. 71-72

^[44] AOSPRM, fond 51, inv. 28, dosar 47, fila 103

^[45] AOSPRM, fond 51, inv. 28, dosar 47, filele 71-78

^[46] Burakowski, Adam, Dictatura lui Nicolae Ceauşescu (1965-1989). Geniul Carpaţilor, Polirom, Iaşi, 2011, p. 111

^[47] Negru, Gheorghe, Campanii împotriva României şi a naţionalismului românesc din RSSM în anii ’60-’80 ai sec. XX // Destin românesc. Revistă de istorie şi cultură, Serie nouă, 2010, nr. 1 (65), p. 152 -157

^[48]  Negru, Gheorghe, Campanii împotriva României şi a naţionalismului românesc din RSSM în anii ’60-’80 ai sec. XX // Destin românesc. Revistă de istorie şi cultură, Serie nouă, 2010, nr. 1 (65), p. 152-155

^[49]  Negru, Gheorghe, Campanii împotriva României şi a naţionalismului românesc din RSSM în anii ’60-’80 ai sec. XX // Destin românesc. Revistă de istorie şi cultură, Serie nouă, 2010, nr. 1 (65), p. 155-157

^[50] AOSPRM, fond 51, inv. 29, dosar 40, filele 2-3, 9-10

^[51] Stanciu, Cezar, Războiul nervilor. Disputa Ceauşescu-Brejnev, Ed. Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2011, p. 175

^[52] Watts, Larry L., Op. cit., p. 489-490

^[53] Ibidem, 493

^[54] Ibidem, 480

^[55] Watts, Larry L., Op. cit., p. 480.

^[56] Ibidem, p. 481

^[57] Stanciu, Cezar , Op. cit., p. 210-211

^[58] AOSPRM, fond 51, inv. 31, dosar 69, fila 41

^[59] AOSPRM, fond 51, inv. 31, dosar 69, fila 47

^[60] AOSPRM, fond 51, inv.31, dosar 69, fila 53

^[61] AOSPRM, fond 51, inv. 33, dosar 201, fila 56

^[62] Ibidem, fila 59

^[63] Ibidem, fila 60

^[64] AOSPRM, fond 51, inv. 33, dosar 201, fila 67

^[65] Ibidem

^[66] Ibidem

^[67] Ibidem, fila 63

^[68] Ibidem

^[69] Ibidem, fila 65

^[70] AOSPRM, fond 51, inv. 33, dosar 201, fila 66

^[71] Ibidem, fila 69

^[72] Constantin, Ion, Pantelimon Halippa neînfricat pentru Basarabia, Editura Biblioteca Bucureştilor, Bucureşti, 2009, p. 61

^[73] AOSPRM, fond 51, inv. 33, dosar 201, fila 69

^[74] Ibidem, fila 71

^[75] Ibidem, fila 71

^[76] AOSPRM, fond 51, inv. 33, dosar 201, filele 72-73

^[77] Ibidem, fila 73

^[78] Ibidem, filele 73-74

^[79] AOSPRM, fond 51, inv. 33, dosar 201, fila 74

^[80] Ibidem, fila 75

^[81] Ibidem, fila 74

^[82] Ibidem, fila 75

^[83] AOSPRM, fond 51, inv. 33, dosar 201, fila 76

^[84] Ibidem

^[85] Ibidem, fila 78

^[86] AOSPRM, fond 51, inv. 33, dosar 201, fila 77

^[87] Ibidem, fila 78

^[88] Ibidem, fila 79

^[89] Ibidem, fila 80

^[90] AOSPRM, fond 51, inv. 33, dosar 201, fila 80

^[91] Ibidem, fila 81

^[92] AOSPRM, fond 51, inv. 33, dosar 201, fila 83

^[93] Ibidem, filele 83-84

Vizionati aici Albumele de Fotografii Basarabia-Bucovina.Info

Dati un “Like” Paginii de Facebook Basarabia-Bucovina.Info

Shortlink: