ZAHARIA HUSĂRESCU, SCUTUL BASARABIEI. De Ziua Unirii Principatelor Romane, Basarabia-Bucovina.Info deschide Arhivele Sigurantei si Securitatii via CNSAS

In cadrul unui nou Proiect al portalului nostru, Basarabia-Bucovina.Info, prezentam azi, de Ziua Aniversarii Unirii Principatelor Române:

 ZAHARIA  HUSĂRESCU, SCUTUL  BASARABIEI

 de dr. Florin Şinca

O serie de poliţişti au ajuns în temniţele comuniste pentru că au fost specialişti în ,,problema comunistă’’ şi au combătut fenomenul subversiv antiromânesc şi necreştin din Basarabia, printre ,,victimele’’ lor fiind şi Ioska Roitman, agent NKVD, apropiat al Anei Pauker (Hannah Rabinsohn). El a urcat în ierarhia comunistă de la noi cu numele de Iosif Chişinevschi şi s-a dovedit tenebros şi răzbunător.

Sunt deja trei luni de când am studiat filă cu filă ce a mai rămas din dosarele fostului şef al Siguranţei Basarabiei din perioada 1920-1930, Zaharia Husărescu. De atunci port fotografia lui în legitimaţia de poliţie, ca pe o iconiţă. Şi-a donat pământul Schitului Boureni. Comuniştii i-au luat totul. Soţia lui a ajuns pe drumuri. Muncea cu ziua. El a murit în temniţa medievală de la Făgăraş. Am ajuns din nou aici, pentru a vedea unde şi-a trăit ultimele zile. Este unul din martirii României creştine.

Cele 6 volume de la CNSAS totalizează 464 de file. Mă întreb dacă liberalii, moştenitorii politici ai marelui om politic Ionel Brătianu şi ai lui Gh. Tătărescu, cărora Husărescu le-a fost apropiat, au habar de cine a fost acest poliţist?

Ofiţerul care a fost vreme de mai bine de un deceniu scutul anticomunist al Basarabiei şi prin aceasta, al Regatului Român, a murit la etatea de 83 de ani într-o celulă îngheţată, înfometat, bătut, umilit şi lipsit de cele creştineşti.

Familia, studiile şi zorii unei cariere poliţieneşti

Zaharia Husărescu s-a născut la 6 iulie 1876 în satul Kitai (Chitaiu), jud. Bolgrad (Rusia), azi jud. Ismail, Basarabia, părinţii săi fiind Ion (fost primar) şi Agripina. A făcut armata în regimentul 33 Infanterie din Galaţi. În 1914 s-a căsătorit în rit ortodox cu Elena Safta, fiica lui Ioan şi Alisse, născută la 17 martie 1903 în Fălticeni, de origine mic burgheză, casnică, absolventă a 7 clase de liceu, cu o avere de 5 ha pământ. Au avut un fiu, Dinu, care a murit de tânăr, pe frontul de est, în cel de-al doilea război mondial. Când l-au arestat, Zaharia Husărescu încă mai figura cu domiciliul în Bucureşti, pe str. Alexandru Lahovary nr.7. Averea a donat-o unui schit iar ce a mai rămas i-au luat-o comuniştii.

Licenţiat în Drept al Universităţii din Bucureşti (1906), intrase în poliţie cu trei ani în urmă, comisar clasa a II-a, ca urmare a legii reformatorului liberal Vasile Lascăr (din 1 aprilie 1903), cel mai bun ministru de Interne pe care l-a avut România. A muncit în Poliţia Portului Galaţi[1]. Aici a rămas până în 1907, între timp fiind avansat comisar. Potrivit propriilor declaraţii aflate la dosarele de anchetă, a avut atribuţii de control al paşapoartelor pentru străini, primirea, expedierea şi vizarea paşapoartelor muncitorilor care veneau la munci agricole, urmărirea persoanelor suspecte de infracţiuni de drept comun sau de spionaj, pentru prevenirea strecurării în ţară, prinderea hoţilor la drumul mare şi a spărgătorilor[2]. Subalternii pe care i-a avut decedaseră între timp. Securiştii îl întrebau mereu de aceştia, pentru a mai stoarce câte o mărturie necesară condamnării. Între 1907 şi 1909 a fost poliţai clasa I-a la Poliţia oraşului Sinaia, care era reşedinţă regală. Aici a avut atribuţiuni similare unui prefect de poliţie, asigurând liniştea publică şi protecţia demnitarilor (avea o echipă la Sinaia destinată acestui scop). Între 1909 şi 1911 a fost poliţai (şeful poliţiei) câte 4-5 luni la Caracal, Corabia, Roşiorii de Vede şi Alexandria, iar în intervalul 1911-1913 a fost poliţai clasa a II-a în Poliţia Portului Sulina. În anul 1913 a ajuns şef de poliţie (poliţai) în Buzău. Aici a rămas până în 1917, când a fost delegat de DPSG pe lângă armatele a IV-a şi a IX-a ruse, pentru organizarea şi conducerea serviciului de contrainformaţii şi informaţii în oraşele Roman, Bârlad şi Fălticeni. În anchetele la care a fost supus, securiştii au insistat pe această perioadă a existenţei sale. A avut gradul de colonel, desfăşurând activităţi menite să descopere spionii din spatele frontului şi propagandiştii comunişti care făceau agitaţie în rândul militarilor şi care, aşa cum declara fără temă, ,,au desorganisat complet armata rusă’’. Informatorii descoperiţi erau predaţi ruşilor. În această funcţie, potrivit datelor adunate la dosar de securişti, ,,a arestat propagandiştii şi agitatorii comunişti din sânul armatei ruse, care duceau activitate de agitaţie şi propagandă în rândul militarilor ruşi, pentru retragerea de pe front şi întoarcerea în ţară în vederea participării la revoluţie’’[3]. Era exact ce le trebuia lor la dosar pentru a-l înfunda. Din ordinul lui Husărescu ar fi fost arestaţi peste 200 de agitatori şi propagandişti comunişti. Ei ar fi fost condamnaţi la moarte de autorităţile militare ruse.

În 1917 a luat parte la evacuarea tinerilor români şi maghiari din Bosel şi Valea Jidanului, pentru a preveni izbucnirea revoluţiei în Ardeal. La 1 iulie 1918 Husărescu a fost mutat de la Poliţia Buzău la Poliţia punctului de frontieră Cetatea Albă[4], unde a organizat poliţia şi serviciul controlului de graniţă şi unde i-a avut subordonaţi pe Cezar Cosma (şeful Serviciului Siguranţei) şi pe comisarul Gheorghe Bârzescu.

Prin Înaltul Decret Regal Nr.3327/ 10 noiembrie 1918, poliţaiul clasa I-a Husărescu a fost numit inspector de poliţie la Prefectura Poliţiei Chişinău[5]. În 1919 a fost avansat inspector regional la Inspectoratul de Siguranţă Chişinău, unde a rămas până la ieşirea la pensie, în 1930. Aşa reiese din ceea ce-şi amintea la anchetă[6]. I-a avut ca subordonaţi pe Constantin David (subinspector)[7], Ion Negoescu (subinspector)[8], Vintilă Ionescu (subinspector), Arthur Cristea (subinspector) şi Nicolae Boruzescu, Octavian Ionescu, Constantin Nicolau[9] (toţi şefi ai Serviciului Siguranţei), comisarul Ilie Grecu, comisarul Ion Ştefănescu ş.a.

Scutul Basarabiei

După Marea Unire, Regatul Român a trebuit să-şi extindă administraţia şi în teritoriile care până atunci fuseseră ocupate pe nedrept de vecinii austro-ungari sau ruşi. Din 1918, Husărescu a fost numit la Poliţia Cetatea Albă, unde a organizat poliţia românească după unire. Apoi a fost numit la Inspectoratul regional de Poliţie Chişinău, unde a organizat administraţia şi poliţia românească, îl locul miliţiei.

La 6 iulie 1920 a fost numit şeful Subinspectoratului General de Siguranţă al Basarabiei, coordonând activitatea agenţilor de informaţii în judeţele Tighina, Cahul, Chişinău, Orhei, Bălţi, Soroca şi Hotin, apoi inspector general clasa a II-a în DPS (21 iulie 1921) şi în Administraţia Centrală (2 aprilie 1924). A fost considerat unul dintre cei mai mari profesionişti în problema infiltraţiei şi sabotajului comunist. Într-o scrisoare din 30 septembrie 1921, generalul de divizie Nicolae Rujinschi, comandantul Corpului 3 Armată din Basarabia, îi mulţumea pentru aportul adus la menţinerea ordinii între Prut şi Nistru şi informaţiile de mare importanţă culese. ,,Totdeauna corpul Siguranţei a fost primul care a căutat ca pentru binele întregii naţiuni să-şi sacrifice odihna, familia şi viaţa. Mulţumită abilităţii agenţilor de sub ordinele D-voastră s-au putut descoperi şi prinde comploturi, agenţi şi organizaţii comuniste’’. În anchetă, poliţistul declara: ,,Înainte de izbucnirea revoluţiei din Rusia în 1917 eu aveam informaţii precise despre pregătirea şi desfăşurarea revoluţiei pe care imediat am raportat forurilor superioare pentru luarea măsurilor necesare împotriva izbucnirii revoluţiei’’.

În Basarabia Husărescu avea misiunea specială de organizare şi conducere a serviciului de contrainformaţii externe, pregătirea personalului din subordine, urmărirea comuniştilor (această problemă era cea mai periculoasă în Basarabia, a declarat el în anchetă). A făcut parte din Comisia mixtă româno-sovietică pentru aplanarea conflictelor de la Nistru. Pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, la Galaţi ,,am avut la dispoziţie o echipă de filaj compusă din 4 agenţi de poliţie’’. A urmărit activitatea muncitorilor docheri, predispuşi la infiltraţia comunistă, a organizat centre de contrainformaţii în judeţele Moldovei, pentru armatele a IV-a şi a IX-a ruse, centre conduse de câte un ofiţer: Simion Ionescu, Strate Stratilescu, Grigore Costescu, Constantin Mihăilescu.

În calitatea sa de şef al Siguranţei Basarabiei, a descoperit peste 40 de organizaţii comuniste: organizaţia comunistă condusă de Pavel Tcacenko, cele ale lui Dimitrie Kirilov, Cuşnicov, Bobak, Neni, Cerebriev, Kolbakov, Jura, Ganev, Non, Paril ş.a. Aproape în totalitate erau alcătuite din evrei, ucraineni, ruşi. A descoperit numeroşi curieri comunişti. A înăbuşit răscoala de la Tatar Bunar din 1924. Pentru lichidarea mişcării comuniste, sub masca fugii de sub escortă, comisarul Niky Ştefănescu l-ar fi împuşcat pe Pavel Tcacenko la Valul lui Vodă, pe malul Niprului, unde comuniştii erau duşi de autorităţi pentru a afla pe unde au reuşit să treacă graniţa. Împreună cu Tcacenko – care, în 1920, a evadat din arestul Siguranţei – Husărescu a mai arestat 6 persoane[10]. A reuşit arestarea a peste 200 de spioni propagandişti şi agitatori sovietici, care duceau acţiunea de dezorganizare a armatei ţariste. A raportat comandanţilor Corpurilor 3 şi 4 Armată româneşti în 1924 că se pregăteşte o răscoală comunistă la Tatar Bunar, nefiind luat în seamă, cum declara la anchetă. A pregătit personalul poliţienesc. În 1922 a arestat organizaţia de tineret a lui Chirilov, cu 7-8 persoane, care luptau pentru schimbarea formei de guvernare a ţării, din monarhie în republică. În 1923 a arestat organizaţia evreiască Bundo din Chişinău.

Din interogatoriul luat la 11 februarie 1955, între orele 7-14 la Penitenciarul Târgu Mureş rezulta că în 1921 a arestat la Ismail gruparea comunistă condusă de Cuşnicov, Babac şi Neniu, care, după eliberare, au participat şi la răzmeriţa de la Tatar Bunar. În 1922 a descoperit gruparea Nonparel din Chişinău (8 persoane), toate arestate, iar un an mai târziu a descoperit organizaţia Cerebniev din Chişinău, alcătuită din 6 persoane. În 1925 organizaţia Kalpahov din Chişinău. În faţa torţionarilor, Husărescu înţelegea să-şi asume responsabilitatea: ,,Pentru întreaga activitate a Inspectoratului Siguranţei din Basarabia am răspuns eu personal, deoarece eu am fost inspector general’’. Descoperirile şi cercetarea organizaţiilor comuniste se făcea pe baza informaţiilor primite de la colaboratorii Siguranţei, care făceau parte din organizaţii. Erau arestaţi legal, adică max. 48 de ore, iar ,,cercetările s-au decurs în tot timpul în modul uman şi nu am primit de la nimeni [reclamaţii] că ar fi bătut în cadrul Siguranţei şi în special în timpul cercetărilor’’[11].

Dintr-un alt interogatoriu (23 februarie 1955, orele 16-21), rezulta că Husărescu a recrutat informatori care au făcut legătura cu rezidenţele care ocupau posturi de răspundere în URSS, aşa având centre de informaţii în oraşele Balta, Tiraspol, Odesa, Romeneţi, la Paris şi Viena. Aceşti rezidenţi nu erau cunoscuţi de nimeni. De pildă, Leon Zmirnov făcea legătura în Tiraspol şi Balta, informatorul Serghin Adrianov făcea legătura cu rezidentul din Odesa, informatorul Gr. Gheorghiu…

A scris despre acţiunile comuniste

Bazat pe vasta sa experienţă de poliţist, Husărescu a publicat ,,Mişcarea subversivă din Basarabia’’ (Chişinău, 1924)[12] şi ,,Mişcarea revoluţionară de la Tatar-Bunar’’ (Chişinău, 1925). La dosar securiştii au anexat ,,Mişcarea subversivă din Basarabia’’, precum şi documente (ordine, telegrame) semnate de el, cu antetul MI – Inspectoratul General al Siguranţei din Basarabia. O depeşă comunistă interceptată de poliţiştii noştri prevedea o utopie: ,,să se facă propagandă comunistă în rândul minorităţilor, cerându-se ca fiecare minoritate să aibă dreptul de autodeterminare până la separaţiunea de raion’’. Alte informaţii îl vizau pe teroristul comunist Ivan Galuzinschi, pe Constantin Bojinov şi Emilian Popov, care în jud.Tighina au avut în 1923 dinamită, capse, fitil, în total 16 kg de material, pregătind un atentat, dejucat de poliţiştii noştri.

În 1925 a înaintat prim-comisarului regal un dosar de 57 de file cu acte doveditoare pentru bolşevicii evrei Ianchel Dolgaci, Iţic Grinblat, Iţic Fleiman, Haim Gherştein, Sara Finchel, Monica Luţcher şi Idel Crobocopatel, care se constituiseră într-o organizaţie comunistă pentru a se alia cu PCdR, militând pentru abolirea monarhiei şi instaurarea republicii populare în România.

Atacat de comunistul francez Henri Barbusse

La 14 iulie 1929 a arestat o grupare formată din Boris Seredinov zis Codreanu, născut în 1905 în Cimişlia, jud.Tighina, absolvent al şcolii PTT din Timişoara, care fusese încorporat în Regimentul de Transmisiuni Bucureşti, dezertase la 15 decembrie 1928 şi fugise în URSS. Aici, ca oricărui trădător, i s-a acordat refugiu, a fost angajat la poşta din Kiev, iar serviciul de spionaj GPU l-a instruit şi i-a dat însărcinarea să plece în Basarabia, să facă legătura cu personalul de la PTT şi CFR şi cu alte persoane, în scopul de a procura material terorist. I s-au dat 17000 de lei. Vasile şi Ioachim Peju, din serviciul GPU din Tiraspol l-a trecut graniţa pe la Dubăsari. Din grupă făceau parte Alexandr Covalenco, Dumitru Barbă Rasă, Serghei Suvuhin, Mihail Vasiliev, Marin Trifoescu. La Bucureşti a avut acte false pe numele Boris Codreanu, acte pe care le-a primit de la GPU Kiev. La arestare, asupra sa s-au găsit instrucţiuni scrise în limba rusă, cu cerneală simpatică. Despre ceilalţi a declarat că primeau salariu direct din URSS. Un număr de 12 pagini referitoare la descoperirea unei alte organizaţii comuniste la 15 august 1921 a transcris plut.maj. de Securitate Maria Ionel. Era anexată o hartă care arăta cât de bine stăpânea situaţia Zaharia Husărescu: de la Cetatea Albă, prin Palanca, Tighina, Chişinău, Criuleni, Rezina, Soroca, Atachi, Hotin, pe această linie, începea spre est o ,,zonă permanent supravegheată’’, care ţinea până la linia ferată Odesa-Vârniţa. Existau rezidenţe informative la Odesa, Balta, Kiev şi Harcov. Treabă de profesionişti.

Cel care asigura scutul Basarabiei şi, desigur, al Regatului Român, nu a fost scutit de atacuri nici din străinătate. De pildă, în ziarul ,,Le Volonte’’ din 15 ianuarie 1927 Henri Barbusse denunţa ,,sistemul basarabean’’ al lui Husărescu. La fel făcea şi profesorul de origine evreiască Emil Kann. Toate acestea s-au anexat dosarelor sale penale.

Jocuri de culise ale infiltrării comuniste în PNŢ

În anchetă, Husărescu a declarat că la 1 aprilie 1930 a fost mutat inspector general la Cernăuţi, iar la 31 decembrie a fost pensionat. Aflat la Chişinău, la 3 iulie 1930 el a adresat conducerii MI un ,,Memoriu’’. Acesta se păstrează în original la dosarul său, fără a purta vreo rezoluţie[13], dovadă că pe oamenii politici nu i-a interesat zbaterea sa şi este un adevărat rechizitoriu la adresa ţărăniştilor şi a detractorilor lui Husărescu. Pentru el, cea mai grea perioadă în Basarabia a fost 1918-1925, ,,când clocoteau toate patimile, toată ura şi revolta sufletească contra administraţiei şi autorităţilor româneşti, elemente subversive căutau să profite uneltind şi spionând sub toate formele şi cele mai perverse mijloace’’. Timp de zece ani a muncit fără reproş din partea ierarhiei poliţieneşti şi a puterii politice. A avut subordonaţi schingiuiţi de NKVD, atacaţi de comunişti, răniţi şi omorâţi. Prin munca lui s-au înregistrat circa 400 de condamnaţi pentru spionaj şi terorism ,,fără ca, cu toate acestea, Inspectoratul Siguranţei şi conducerea lui să fi fost cel puţin bănuiţi vreodată de incorectitudine chiar de cei mai fioroşi duşmani ai lor’’. El acuza ,,spectatorul profan de acum’’, menţionând: ,,Au trecut în domeniul uitării toate măsurile de prevenire, cari cu primejdia vieţei noastre, a modeştilor salariaţi din Siguranţa Generală au condus la distrugerea acţiunii bandelor de peste Nistru, barând pericolul comunismului rusesc şi trecerea tuturor acelor cari tulburau continuu viaţa poporului prin asasinate, jafuri şi atentate. Desigur toate acestea sunt necunoscute acelor cari nu ştiu sau nu s-au interesat de ceea ce s-a petrecut în Basarabia în decursul vremei, unde numeroşi jandarmi, grăniceri, ofiţeri şi agenţi de Siguranţă au fost omorâţi fie ziua, fie noaptea, întocmai ca şi în timpul unui război atât pe străzile oraşelor, prin sate, cât şi la frontiera Nistrului, de către emisarii sovietici şi tabloul celor omorâţi este nespus de mare’’.

Oamenii politici ţărănişti uitaseră sacrificiile trecutului. ,,Pentru a se ajunge la descoperiri şi la liniştea relativă de acum, pe lângă nenumăratele jertfe omeneşti din partea acestor modeşti slujbaşi în exerciţiul funcţiunii lor, pe lângă pericolul permanent de a fi oricine dintre noi exterminat  în orice clipă, a fost nevoie de o organizare specială a serviciului de informaţiuni, organizaţiune pe care eu am făcut-o potrivit unei stări de lucruri de atunci şi care nu se potriveşte cu ceea ce vede lumea azi’’.

Decorat cu ,,Steaua României’’ şi ,,Legiunea de Onoare’’ franceză

Pentru toată activitatea sa de-o viaţă în slujba ţării şi a aliaţilor săi, Zaharia Husărescu a primit nu mai puţin de 25 de decoraţii. În 1926 a primit din partea Franţei Ordinul ,,Legiunea de Onoare’’ în grad de Cavaler, ,,pentru serviciile aduse cauzei aliaţilor la Nistru’’[14]. Primirea înaltelor decoraţii ,,Steaua  României’’ (1921) şi ,,Bărbăţie şi Credinţă’’ (1926) a fost apreciată de torţionari ca fiind pentru activitatea intensă contra clasei muncitoare. În 1925 a primit ,,Palmele academice’’ şi ,,Coroana României’’, iar un an mai târziu ,,Meritul Bisericesc’’.

De asemenea, Husărescu a fost Ofiţer al ,,Vulturului Alb’’ (Polonia) şi a primit Medalia ,,Sfântul Sava’’ în grad de Comandor (Iugoslavia), Sf.Stanislas şi Sf. Ana (Rusia)[15]. Un asemenea poliţist au băgat staliniştii la beci.

Donator la Schitul Boureni[16]

La 13 martie 1950, plutonier de Miliţie V.Tănăselea, de la Miliţia judeţului Baia, informa că stareţul schitului Boureni, din comuna Moţca, jud.Baia, Vartolomeu Bodoasca, îi trimitea lunar soţiei arestatului alimente, întrucât locul pe care se află schitul este donat de către fostul moşier Husărescu. Era vorba de alimente: brânză, ouă, păsări, lapte, care soseau prin călugărul Popuţanu, pensionar CFR. O biserică de lemn a schitului se sfinţise în 1939 de către episcopul vicar Valeriu Moglan. În urma acestor informări, mr. de Securitate Moise Senater şi mr. de Securitate A.Solomon, de la DSC cereau, în 1950, informaţii de la DRS Suceava. În 1953, Direcţia VII, Serviciul ,,C’’ din MAfI, prin col.V.Dinescu, şeful Direcţiei, informa că averea familiei Husărescu a fost donată ,,unui schit’’[17].

În anul 1942, la cererea familiei Husărescu, stareţul mutase schitul în amonte, unde această familie, în amintirea fiului lor, Dinu, mort pe front, ridicase biserica cu hramul Sf.Împăraţi Constantin şi Elena. Pe 7 mai 1953, lt.C. Enescu informa că Husăreştii avuseseră 50 ha de pământ şi 3 case. Pământul l-au donat schitului, iar casele au fost naţionalizate. Soţul fusese arestat din 1948, ,,pentru chestiuni politice’’. Soţia ajunsese să lucreze cu ziua, pe la diferite familii, nu mai avea puterea să se manifeste ostil, nu era încadrată în vreo organizaţie cu caracter democrat, era membră a sindicatului UFDR – Sectorul 1 Galben. Aşa consemnau lt. de Securitate I.Poenaru. Safta Husărescu era un element duşmănos regimului. Evită însă a se manifesta duşmănos. Locuia (cu chirie?) în str.Valerian Kuibăseu nr.7.

În 1956, după înăbuşirea în sânge a revoluţiei din Ungaria, când soţia lui locuia cu chirie pe str.Bărăţiei nr.47, et.2, ap.5[18], dintr-o scrisoare mai veche  a fiului lor, Dinu, ajunsă în dosarul de la Securitate, rezulta că moşia familiei Husărescu era spre Paşcani (Vatra Paşcani), la un pod, iar acest teren ,,vi l-a dat statul înapoi’’. Schitul Boureni s-a reînfiinţat în 1990. Din 1992 ţine de Mânăstirea Sihăstria. Astăzi schitul este obşte de patru monahi, conduşi de ierom. Proclu Găinuţă.

Cu dragoste de ţară

Pentru a remarca patriotismul acestui poliţist, redăm din memoriul lui. Poliţiştii din Basarabia trebuiau să fie conduşi ,,nu numai de simţul datoriei şi numai după formele ei legale, dar şi cu dragoste de ţară’’. Iată ce frumos sună din partea unui profesionist al poliţiei! Dar ,,jertfele s-au uitat’’ de către oamenii politici, şi-şi fac loc ,,înscenările şi calomniile doritorilor de a se plasa în situaţiuni netezite de alţii’’. Deputaţii basarabeni au fost influenţaţi, rău informaţi, induşi în eroare. Odată cu venirea PNŢ la guvernare ,,au fost reeditate maşinaţiunile pentru a fi ridicat din Basarabia’’. Vina nu era numai a ţărăniştilor, ci şi a colegilor din poliţie. Cu noua organizare poliţienească şi noua lege (1929), au apărut colegi şi subalterni invidioşi, doritori să ocupe postul lui. Noul guvern Naţional-Ţărănesc, lăsându-l tot aici, prilejul s-a ivit la arestarea oamenilor din subordinea sa, ,,a şefului de birou din Siguranţa Generală, trădătorul Tibacu’’. La declaraţii, acesta a făcut aluzii la parlamentari basarabeni, ţărănişti, insinuându-se că Husărescu caută să compromită parlamentarii guvernului.

,,Însă calomniile au reuşit: căci după 30 de ani de serviciu ireproşabili, m-am văzut deodată detaşat şi pus sub anchetă, ca cel mai de rând delincvent, iar apoi suspendat din funcţie prin Decizia No. 30595/ 26 maiu a.c. cum mă găsesc şi azi, primind numai jumătate din salar’’.

Când diavolul politic îşi bagă coada

De la jumătatea lunii mai 1930,  Husărescu a revenit la Chişinău, unde avea să constate că dintr-un dulap şi o casă de fier din biroul său i-au dispărut o serie de documente şi broşuri. La 26 mai 1930 a fost suspendat din funcţie şi înaintat Comisiei de Disciplină din MI. Acuzaţiile care i se aduceau vizau neglijenţa şi abuzul în serviciu, precum şi fraude în administrarea fondurilor destinate informatorilor. Dacă prima poate fi admisă, cum ar putea un om cu avere, care donase moşiile unui schit, să se preteze la însuşirea puţinilor bani destinaţi surselor informative? El nu ar fi putut menţiona pe statele de plată toţi informatorii, pentru că unii erau persoane de notorietate din Chişinău! Dar aceste aspecte n-aveau cum să fie ştiute de diletanţi…

În pline cercetări asupra lui Tibacu, pe care le făcea alături de autorităţile militare, subsecretarul de stat de la MI D.R.Ioaniţescu l-a chemat la Bucureşti, cerându-i să rămână aici până se termină cercetările ,,afacerii Tibacu’’. Husărescu a cerut atunci concediu o lună şi a rămas în Bucureşti. După câteva zile, ,,mi s-a revocat concediul’’ şi prin Deciziunea No. 9217/ 13 februarie 1930 a fost detaşat la IRP Craiova. N-a apucat să-şi ia serviciul în primire că a primit ordinul 21681/ 5 aprilie acelaşi an, că e detaşat la DGP.

,,Am fost lăsat timp de 3 luni în cea mai jignitoare situaţie, fără nici o însărcinare de serviciu, suspectat şi supravegheat’’, scria în memoriu. Nu i s-a permis să-şi vadă familia la Chişinău, i-au fost oprite scrisorile, i se înscenase că el ar fi ,,asul’’ din DGP la care făcuse aluzie în ziarul ,,Le Matin’’ fostul diplomat sovietic Bessedovschi, că ar fi vândut cifrul secret  URSS, deşi întrebat, Bessedovschi a dezminţit că ar fi vorba de Husărescu. Trei luni a stat în Bucureşti, la dispoziţia MI. Atunci pentru că ,,de numele şi trecutul cărora nu se poate lega, în afară de intrigi şi calomnii, nici un fapt care să fi contribuit la progresul instituţiei noastre’’, au inventat.

,,S-au detaşat un nemulţumit, V.Giurcă[19], să semneze un denunţ’’. Conducerea anchetei a fost încredinţată lui Gheorghe Olăraşu, inspector general de poliţie, care va sfârşi şi el în temniţele comuniste. Nu era de specialitate şi care s-a deplasat la Chişinău. Aici a fost influenţat de Constantin David şi Ion Negoescu, adevăraţi anchetatori în locul lui Olăraşu.

Din când în când lui Husărescu i se dădea un formular să răspundă la întrebările puse de cei din MI (sau guvern). Olăraşu ,,nu a fost condus de un fir sau de un plan de anchetă, ci a luat în consideraţie toate afirmaţiunile denunţătorilor. Domnia Sa a fost ales greşit pentru anchetarea mea, căci d-sa nu a făcut niciodată serviciu de siguranţă de stat propriu-zis’’. El nu poate avea o idee exactă, mai ales ,,din timpurile când Siguranţa era în perpetuă luptă cu duşmanul nevăzut, care pentru reuşita acţiunii lui se adapta oricărui mediu. De aceea, armele cu cari luptau ei, impuneau o anumită organizare a serviciului, un anumit personal şi un anumit sistem de luptă, care varia potrivit împrejurărilor şi cari în ochii unui necunoscător apar astăzi bizare şi de neînţeles’’, pentru că  ,,acest serviciu cerea oameni hotărâţi cari să înfrunte moartea în orice moment, spirite conspirative, nume deghizate, acte de legitimare fictive etc., căci activitatea lor nu se reduce la o acţiune vizibilă tuturor, ci la o acţiune ascunsă de ochii vigilenţi şi experimentaţi ai agenţilor sovietici’’.

Olăraşu ,,formulează întrebări cari duc la divulgarea serviciului şi din lucruri absolut fireşti, adică din ceea ce constitue metoda acestui serviciu, d-sa face capete de acuzare şi le consideră ilegalităţi’’. În final, Zaharia Husărescu cerea o nouă anchetă, ,,iar nu să se caute a se găsi în mine cu orice preţ un vinovat, spre a se da satisfacţie duşmanilor în slujba Sovietelor, sau denunţătorilor mei de rea credinţă’’. A semnat ,,Inspector general Zaharia Husărescu’’.

Din Comisia de Disciplină au făcut parte Radovici (preşedinte), Tudor Marinescu, Nicolau, Eugen Cristescu (viitor şef al SSI – foto stanga) şi Anibal Stoenescu (membri). În noiembrie 1930 l-au suspendat din funcţie pentru 6 luni[20], iar la 31 decembrie 1930, inspectorul regional de poliţie Husărescu a fost trecut în retragere din oficiu, cu drept de pensie, după 30 de ani vechime în poliţie[21].

Radiografia prostiei politicienilor

Poliţist pensionar, Husărescu a făcut o declaraţie la care ar trebui să ia seama azi toţi politicienii noştri: ,,Naţional-ţărăniştii din Basarabia, când erau în opoziţie, au atras prin programul lor demagogic multe elemente comuniste, cari se înregimentau ca membri ai acestor grupări politice, tocmai pentru a scăpa de supravegherea organelor de urmărire. Sub această formă legală puteau să acţioneze fără nicio primejdie, acoperind şi acţiunea celor din organizaţiile ilegale, ca: uniunea muncitorilor şi ţăranilor revoluţionari, etc. Aceasta, potrivit instrucţiunilor ce primeau de la Soviete şi pe care le urmau cu stricteţe, se introduceau în cooperative, bănci populare…’’[22]. În loc să fie arestaţi, aceşti indivizi erau protejaţi de ţărăniştii care formau aripa stângă a partidului din  Basarabia. ,,Un ministru chiar, mi-a atras atenţiunea să nu mai procedez pe viitor la nicio arestare în chestiunile comuniste până ce nu iau contact sau nu consult pe şefii de organizaţii, întrucât astfel nemulţumesc partizanii şi îmi periclitez situaţia’’. Directoratul ministerial al Basarabiei scotea din arestul Siguranţei pe partizanii ţărănişti, îi asigura de atitudinea favorabilă a justiţiei şi admonesta funcţionarii care nu s-au purtat politicos cu ei şi prin influenţa politicienilor locali, unii ,,clienţi’’ ai Siguranţei, ca Zipstein, informările lui Husărescu trimise MI erau divulgate, iar Constantin Stere, pentru a aduna voturi murdare, le divulga reprezentanţilor minorităţilor locale conţinutul rapoartelor lui Husărescu în ceea ce-i privea!

Alături de Gheorghe Tătărescu

În perioada 1931-1947 i-a asigurat protecţia ca ,,para’’  (gardă de corp) lui Gh.Tătărescu, în deplasările din afara ţării, ,,mergând cu el în străinătate şi în toate locurile unde se afla dânsul’’. Declară în anchetă: ,,Am organizat paza şi supravegherea tuturor membrilor guvernului din acea perioadă’’. În 1943 a organizat un serviciu naţional de combatere a contrabandei cu tutun.

În anii 1933-1934 a călătorit la Paris şi Praga, gardă de corp a lui Gheorghe Tătărescu. Tot în acelaşi scop a fost în 1935 la Istanbul şi Belgrad. Aşa cum declara în 1954, nu a desfăşurat nicio activitate politică, iar la alegerile furate de comunişti în 1946 nu a participat. În 1941 bombardamentul i-a distrus casa din Bucureşti, iar Gheorghe Tătărescu i-a dat 150000 de lei pentru a-şi construi alta. I-a fost secretar de cabinet lui Tătărescu vreme de patru ani[23]. După căderea lui Guţă din scaunul puterii alături de bolşevici, în intervalul 1947-1949 a rămas în Bucureşti, pensionar.

Gulagul

Zaharia Husărescu a fost arestat în Postul Paştilor, la 23 martie 1949 în Bucureşti, depus în arestul Securităţii[24], unde a rămas până la 24 aprilie 1949, când a fost dus la Penitenciarul Târgşor. O fişă matricolă penală ne arată că avea 1,77 m, ochi căprui, cu pete negre pe faţă. Într-o fişă medicală din 24 ianuarie 1955, când se afla la Făgăraş, se consemna că la vârsta de 25 de ani a avut difterie. Acum ajunsese ,,redus muscular’’, slăbit, cu auzul scăzut, urina des şi avea pete pe faţă. Cum Husărescu a fost funcţionar DPSG specializat în organizarea şi coordonarea structurilor informative şi contrainformative din Basarabia în vederea reprimării acţiunilor subversive antiromâneşti şi comuniste[25], iar regimul comunist a băgat după gratii bieţi agenţi de poliţie, un profesionist de talia lui Husărescu a fost pentru ei perla coroanei. De aici i s-a tras şi supliciul, pentru că NKVD-iştii sovietici şi ,,români’’ l-au avut în scripte demult. Acuzaţia: ,,activitate intensă contra clasei muncitoare’’. Mai precis, Husărescu devenise indezirabil pentru că protejase Regatul Român de cei care îi doriseră pieirea şi care acum erau la putere.

Între noiembrie 1949 şi februarie 1950 a fost închis la Făgăraş, cu foştii subordonaţi menţionaţi mai sus. Apoi a fost mutat doar el la Jilava, unde a rămas până în februarie 1951. De acum a revenit la Făgăraş, cu Cezar Cozma (fost subinspector de poliţie la Chişinău) şi cu Gheorghe Olăraşu (inspector la Bucureşti). A rămas aici până în martie 1952, când l-au mutat la Jilava până în februarie 1953. Din februarie şi până în iulie 1953 a fost închis la Făgăraş, apoi între iulie 1953 şi septembrie 1954 a fost în arestul Securităţii din Bucureşti, în anchetă. Din septembrie 1954 a fost dus la Făgăraş, unde a şi murit.

Anchetele Securităţii

Dar până să moară ca un martir mai avea să îndure multe. În 1950 securiştii consemnau că la Târgşor nu a fost auzit să se manifeste ostil actualului regim, însă, atunci când se afla în libertate, era vizitat de diferite persoane necunoscute şi a făcut parte din PNL Tătărescu[26]. Într-un referat din 1955 se menţiona că ,,deţinea funcţia de inspector general al Siguranţei pe întreaga Basarabie, sub regimul burghezo-moşieresc’’. În anul 1903 ,,a dat ordin să se aresteze peste 200 de spioni, propagandişti şi agitatori ruşi, care duceau o activitate de dezorganizare a armatei ţariste’’[27]. Personal a condus Serviciul de informaţii şi contrainformaţii externe, având legături cu rezidenţii din URSS cu ajutorul cărora a descoperit şi arestat mai multe organizaţii comuniste. În anul 1921 a raportat MI că în şcolile din Basarabia este un curent comunist, iar agitatorii şi propagandiştii comunişti au trecut la bolşevizarea şcolilor, propunând chiar MI să închidă şcolile. ,,În anul 1924 a raportat de asemenea MI că în nordul Basarabiei se pregătesc comuniştii pentru o răscoală împotriva statului, răscoală care dealtfel a şi avut loc, după care din ordine au fost arestaţi peste 600 (şase sute) de ţărani care au fost trimişi în judecată’’[28]. A descoperit, arestat, cercetat şi trimis în faţa Consiliului de Război peste 40 de organizaţii comuniste[29]. Tot potrivit lui Fabian Martin, Husărescu a înlesnit împuşcarea comuniştilor Ioilik Coigan, Tamara Crucioc şi Hana Topolovscaia[30].

A fost hărţuit tot timpul detenţiei. Un referat întocmea, la 10 februarie 1952, lt. de Miliţie Ilie Ciurea, şeful Secţiei 16 Miliţie din CMOB. În baza raportului sg.-maj. Dumitru Crăciun, rezulta că acesta a făcut investigaţii la Constanţa Sinişteanu, care domicilia în str.Bărăţiei nr.47. Soţia fusese expropriată în anul 1945. Mai avea atunci 5 ha în oraşul Fălticeni, care era dat în arendă şi un apartament în Intr.Bisericii nr.1, din care a fost evacuată în 1950 ,,Este dubioasă prin manifestările duşmănoase ce le are faţă de regim… susnumita se încadrează în categoria 7 din instrucţiuni’’[31]. La 18 februarie 1952 DGSS – Regiunea Sibiu, se adresa Penitenciarului Făgăraş să-i pună la dispoziţie pe Husărescu, Simion Ionescu[32] şi Alexandru Svaricevschi[33]. La 13 mai 1952 DGSS îl înainta la Jilava, pentru a fi încarcerat. Cel mai mult a fost anchetat împreună cu alţi 14 poliţişti la Securitatea Târgu Mureş de către locotenentul major de justiţie Gheorghe Mellau şi anchetatorii de Securitate lt.-maj. Gheorghe Vesmaş şi lt.Fabian Gyorgy[34].

La 20 decembrie 1954, între orele 8-10 era supus unui interogatoriu la Cluj, de către slt. de Securitate Pavel Ilarastaşi. O adresă în ceea ce-l priveşte pe Husărescu era semnată la 24 septembrie 1954 de temutul comandant de la Făgărraş, mr.Iosif Mraviov[35]. La 21 noiembrie 1954, MAfI, Direcţia Regională Craiova, prin şeful regionalei, Ion Vasilescu, delega pe lt.-maj. Victor Teodor pentru a ancheta pe el şi pe Petre Savaca, Ion Gervescu şi pe fostul maior de jandarmi Orăşeanu, aflaţi la Făgăraş.

Dosar de anchetă securistă

La MAfI un dosar de anchetă a fost deschis la 11 februarie 1955 şi închis la 7 aprilie 1955[36].

Un mandat de arestare a fost emis la 9 martie 1955 de lt.-maj. de justiţie Gyorgy Mellau, procuror militar la Procuratura Militară Teritorială a RAM. Securiştii erau atât de ,,români’’ şi de inculţi încât scriau că e domiciliat pe str.Al.Rahovari nr.7. Acuzaţia era prevăzută în art.193/1 C.pen., ,,crimă de activitate intensă contra clasei muncitoare’’, prevăzută cu o pedeapsă de 5-25 de ani de detenţie grea. Mellau ordona arestarea şi încarcerarea în Penitenciarul Târgu Mureş, pentru perioada 9 februarie – 8 martie 1955. Tot Mellau a emis la 22 martie o autorizaţie de percheziţie pentru locuinţa soţiei lui Husărescu, din str.Bărăţiei nr.47[37]. Ce să-i mai găsească ?

Prin mandatul de arestare nr.19/ 9 februarie 1955 emis de Procuratura Militară a Tribunalului Regiunii Autonome Maghiare, prin lt. de justiţie G.Mellau, se cerea reţinerea lui Husărescu la Penitenciarul Târgu Mureş[38]. Materialele incriminatoare erau furnizate de Securitatea RAM, prin lt.G.Vesmaş şi lt.-maj. Wilhelm Banothy.

La 3 martie 1955, anchetatorul Fabian Martin din Direcţia Regională MAfI – RAM întocmea un referat de prelungire a termenului de anchetă în ,,problema poliţistă’’. Aici erau incluşi Husărescu, C.Maimuca, C.David, Teodor Lunguţescu şi Teodor Sfetcovits, cu toţii aflaţi în puşcării. Semnau şeful DR, lt.-col.Mihail Kovacs şi procurorul militar G.Mellau[39]. Potrivit unui certificat medical emis de MAfI – Serviciul Închisori, în 1955 Husărescu era apt pentru muncă uşoară[40]. Apărătorul din oficiu, Josef Rothman nu a făcut nimic să-l ajute.

Sechestru pe o pereche de izmene

La 6 iunie 1955 s-a pus sechestru asigurător pe întreaga avere (semna lt.-maj. de justiţie Teodor Buzan, procuror militar). Ca urmare, la 8 iunie, la adresa din str.Bărăţiei nr.47, et.2, ap.5, raionul Tudor Vladimirescu, lt.Moraru Dumitru şi lt.-maj.  Stănuleasa Marin din UM 0349 i-au pus sechestru practic pe nimic, rămânând un costum de haine, o cămaşă şi o izmană[41]. Prin Rechizitoriul 539/ 2 august 1955, Procuratura Militară Teritorială Stalin – RAM şi prin încheierea 264/ 12 august 1955 a Tribunalului Militar Teritorial oraşul Stalin, prin preşedintele cpt. de justiţie Alexandru Galan, a fost trimis în judecată. ,,Pentru a înăbuşi lupta clasei muncitoare, burghezo-moşierimea din ţara noastră sprijinită de cercurile reacţionare şi de aparatul de reprimare format din jandarmerie, poliţie şi siguranţă, porneşte o teroare sălbatecă împotriva organizaţiilor democratice şi comuniste’’[42]. Ce mai conta că martorii erau menţionaţi la sfârşit fără să semneze, foştii poliţişti Simion Ionescu, Grigore Costescu şi Dorel Husărescu[43] (aflaţi în puşcăria Târgu Mureş), Ioan Vitreanu (la Făgăraş), Constantin David (Sibiu). Iar sg.-maj. Stoica Rabea de la Secţia 11 Miliţie, anchetator, a pus sechestru pe un costum de haine, o pereche de pantofi uzaţi, un ceas de buzunar ,,Chronometre’’ defect, o cămaşă uzată şi o pereche indispensabili uzaţi.

A urmat un ,,Interogator inculpat’’ din 26 august 1955 luat la Tribunalul Militar Teritorial oraş Stalin. Husărescu nu accepta declaraţia lui Gr.Costescu sub motiv că i-a fost subaltern şi ,,a vrut să mă împuşte de două ori, din chestii personale’’[44]– Nu din ordinul lui Husărescu a fost împuşcat Tcacenko. Nici declaraţia lui Ioan Vitreanu şi C.David nu conţineau realitatea. În şedinţa din 21 octombrie 1955 Gr.Costescu declară că Husărescu a luat parte la cercetări, fără să bată pe nimeni[45]. Pavel Tcacenko a evadat de mai multe ori, ultima oară de la Văcăreşti, şi-a continuat acţiunea în Bucureşti, fiind arestat după 5 ani. Era foarte periculos. Ar fi fost împuşcat de Niky Ştefănescu şi Nicolae Găman.

La 21 octombrie 1955, acelaşi tribunal, prin preşedintele cpt. Ion Ghercioiu şi asesorii cpt. Ilie Ţambrea şi lt. Liviu Pogăcean, în baza rt. 193/1 C.pen., art 31 C.pen. şi 157 C.pen. l-a condamnat la 15 ani detenţiune riguroasă pentru crimă de activitate intensă contra clasei muncitoare şi a mişcării revoluţionare, confiscarea averii şi 500 de lei cheltuieli de judecată. Recursul a fost respins de Tribunalul Militar pentru unităţle MAfI, prin ministrul Justiţiei ucigaşe, Mihai Oprescu, mr.Rudolf Mohor, cpt.George Lavrov, cpt.Ioan Vişan şi grefier Tateos Zorapapel. Avocatul său, Mareela Radovici, a cerut reducerea pedepsei, având în vedere vârsta înaintată. S-a respins şi aceasta ,,în numele poporului’’[46]. Pedeapsa s-a considerat începută la 23 martie 1949. Expira la 18 martie 1964.

La 28 martie 1955, între orele 05.30-08.30, lt.Andrei Bălăşoiu şi lt.Ioan Pârvu au efectuat o percheziţie în str.Bărăţiei nr.47. Inventarul camerei în care locuia soţia lui, Safta este cu totul sărăcăcios: un pat dublu cu saltea, un dulap în trei uşi, 2 fotolii, o canapea, un birou cu trei sertare, un costum de haine maro, o pereche de izmene şi o cămaşă. Au ridicat un dosar cu hârtii, o carte de misticism în limba franceză[47], 5 fotografii diferite[48].

La 10 decembrie 1955 cpt. de justiţie Dragoş Cojocaru, din cadrul Tribunalului Militar Teritorial oraş Stalin, văzând sentinţa nr.327/22 octombrie 1955 a emis Mandatul de executare a apedepsei nr.694 prin care ordona încarcerarea la Penitenciarul Târgu-Mureş[49]. La 14 decembrie 1955 MAfI a dat ordin de transfer de la Târgu Mureş la Jilava.

Când la 12 martie 1956 era transferat de la Jilava la Făgăraş, se menţiona că e ,,periculos’’. Era un biet moşneag. ,,Bunurile’’ sale erau: un sac de monton cu pătrăţele, uzat, două perechi de pantaloni negri foarte uzaţi, o pereche de bocanci maro reformă, cu petice. Verigheta de căsătorie îi dispăruse, luată probabil de gardieni. Ce-i mai trebuia unui muribund verighetă? Tot în 1956, din dispoziţia conducerii de la Făgăraş, sg.-maj. Bais Pricop l-a mutat din celula 6 în 7.

Se menţiona că şi-a început pedeapsa la 23 martie 1949, iar aceasta expiră la 18 martie 1964. La Făgăraş a ajuns la 17 februarie 1953 şi nu a fost pedepsit. La 17 iulie 1955 a fost condamnat definitiv la 15 ani de temniţă grea[50]. La recursul din 22 octombrie 1955, Tribunalul Militar Teritorial Stalin a menţinut pedeapsa de 15 ani detenţie grea. Şi-a dat concursul la asasinare şi Prezidiul MAN – Serviciul Graţieri, care a respins cererea de graţiere a fostului poliţist, din 15 septembrie 1956. Trebuia să moară în temniţă.

Prin adresa strict secretă din 28 aprilie 1955 al Direcţiei Regionale MAfI Autonomă Maghiară, adresată MAfI – Serviciul C şi semnată de şeful direcţiei, lt.-col. Mihail Kovacs şi şeful secţiei, lt.-maj. Albert Rethi, s-a instituit sechestru asigurător pe averea următorilor foşti poliţişti[51]: Husărescu, a lui Grigore Costescu, Mircea Z. Ionescu, Emil Sufleţel şi Nicu Negoiţă.

Informator de celulă

Securiştii îl considerau periculos şi în celulă, la 80 de ani. De aceea i-au băgat informatori. Astfel, la 14 februarie 1955, Gicu, informatorul de celulă, consemna că, în toate discuţiile, Husărescu numea organizaţiile comuniste ,,teroriste’’[52]. Asta şi erau. El avusese sub conducerea sa directă o reţea de spioni informatori care culegeau date secrete din teritoriul URSS. Semnalase prefecţilor înainte cu trei luni despre izbucnirea răscoalei de la Tatar Bunar. Semnalase şi armatelor, dar nu a fost luat în seamă, nu au luat măsuri contra pregătirilor ce se făceau şi s-a produs acţiunea.

Pentru profesionalismul său a fost chemat la Bucureşti de Ionel Brătianu şi a fost premiat. I s-a pus la dispoziţie un automobil, mai mulţi comisari şi agenţi şi suma de 600000 de lei pentru ,,a curăţa Basarabia complet de elementele comuniste şi a desfiinţa organizaţiile muncitoreşti teroriste’’[53]. După un an a restabilit liniştea în Basarabia şi a scris o carte, ,,Mişcarea subversivă în Basarabia’’. A făcut parte dintr-o asociaţie secretă de spiritism condusă de doi profesori universitari din Bucureşti. ,,Eu eram sigur că până acum se va schimba regimul şi vom fi liberi, după cum m-a asigurat spiritul regelui Ferdinand, Napoleon, Iorga şi Brătianu, dar să fi sigur că tot vom scăpa cât de curând am cea mai mare nădejde că Anglia în anul ăsta va face tot efortul să scape oamenii de ştiinţă, culţii, din închisori şi să luăm conducerea ţării de la adunăturile astea antiromâneşti’’[54].

A nădăjduit că vin americanii

Acum el ştie că ruşii au deportat toată populaţia românească din Basarabia, Moldova şi Bucovina, toate sunt ocupate de ei, românii ajungând în Siberia, iar în locul lor au fost aduşi ruşi, ,,ca în cazul când se întoarce România să nu mai poată cere Basarabia şi restul de teritoriu în prezent ocupat, din cauză că nu mai există români’’[55]. În schimbul Moldovei şi Bucovinei, Rusia ne-a dat înapoi Ardealul, ,,că ei nu au hotar bun de a-l ocupa dar tot ei stoarce din el toate bunătăţile ca şi din restul ţării şi să şti că azi în România nu românii conduc ci ruşii ce spun aşa se face’’. Medicul Borodeanu i-a spus că nu-i poate da doctorii, având în vedere că sunt lăsaţi în puşcărie pentru exterminare, dar îi va face legătura cu soţia sa, la Bucureşti. Anchetatorii îi pun întrebări după hârtii date de ruşi. ,,Dacă scap n-am să mai las în viaţă nici un comunist ca să mai ajungă vreodată la conducere ai să vezi c-ai să citeşti în ziare de mine ce fac eu după eliberarea ţării noastre’’[56].

Tot ,,Gicu’’, informator în celula 1, consemna în intervalul 19-23 februarie 1955 că după Tatar Bunar, Husărescu a descoperit un agent de legătură ascuns într-o baltă stufoasă. La el s-a găsit material de propagandă comunistă, rapoarte şi suma de 600000 de lei. A fost anchetat, iar Consiliul Militar la condamnat la zece ani de închisoare. În 1921, lt.Nicolau şi comisarul Alexandru Canache[57] au luat trei comunişti şi i-au dus la Nistru pentru reconstituire. Acolo au fost împuşcaţi. La anchetă, Canache a fost ,,prost că a recunoscut’’.

Comuniştii l-au ţinut să moară în temniţă

Zaharia Husărescu era în puşcărie la 83 de ani, după ce în ultimii 9 ani de muncă îşi luase 93 de zile de concediu! La 14 decembrie 1955 Husărescu a fost transferat de la puşcăria Târgu Mureş la Jilava. La 21 ianuarie 1956 avem o ,,Foaie de transferare pentru uzul vagoanelor penitenciare’’ a lui Husărescu, de la Jilava la Făgăraş, unde s-a şi stins. Ca o lumânare. Temnicerii comunişti îl considerau încă şi la 83 de ani periculos[58]. Pedeapsa îi expira la 18 martie 1964, dar n-a mai apucat. Un plotoner de miliţie a mâzgălit grăbit şi banal pe fişa matricolă penală: ,,decedat la Făgăraş la 9 februarie 1959’’[59], deci după zece ani de gulag. Nu s-au mai ostenit să-l scoată repede din celula în care s-a stins. Era iarnă, iar celula era îngheţată. Cum să-l mai compătimească cineva?[60] S-au îndeplinit doar formalităţi. La 10 februarie 1959 comandantul Penitenciarului Făgăraş, mr.Aron Trâmbiţaş s-a adresat Sfatului Popular al oraşului Făgăraş pentru a se elibera adeverinţa de înhumare. Ea poartă nr.484/10 februarie[61]. Autopsia a fost efectuată de medicul Gh.Brătănescu. Se menţionează că a decedat la 9 februarie, fiind suferind de ,,arterioscleroză cerebrală şi edem meningo-cerebral’’.

La 28 aprilie 1960 ,,Direcţia C41’’ din MAfI a dispus păstrarea dosarului său în arhiva operativă[62]. Aici a stat până când ne-a ajutat Dumnezeu să le cunoaştem. Din păcate, nu ştim unde este îngropat acest brav poliţist. Nu s-a făcut nimic pentru a-i cinsti memoria.

Comisar Florin Şinca

Basarabia-Bucovina.Info

Shortlink: