Lumea contemporană nu crede în miracole, deşi acestea, din când în când, totuşi survin… Precum, de exemplu, acordul formal existent actualmente, deşi fragil, între istorici sau comentatorii de presă, de pe o parte, şi politicieni, pe de altă parte, în privinţa faptului de netăgăduit că veacul care s-a încheiat recent a fost, înainte de orice, unul al monştrilor. Şi în cursul căruia, se ştie prea bine, pe scena politică s-au putut întâlni, confrunta ori chiar colabora în unele moment, Lenin, Stalin şi Hitler, Himmler şi Beria, Molotov şi von Ribbentrop, Goebbels şi Jdanov ş.a., ş.a.
Apşa de Jos a fost cea mai mare localitate românească din dreapta Tisei (acum are 7.600 locuitori), vecină cu Săpanţa. In apropiere si-a avut salasul sediul central al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului, la Sfanta Manastire Peri, ctitorita de însuşi Dragoş Voievod si distrusa de austro-ungari in ofensiva uniatismului impotriva ortodoxiei, lacas unde s-au inregistrat inceputurile scrisului în limba română.
Continue reading …În localitățile românești din regiunile Maramuresului Istoric, sudului Basarabiei si nordului Bucovinei, Transcarpatia, Odesa, Cernăuți si Tinutul Herța, în zonele rurale din Basarabia cuprinsa in Republica Moldova, dincolo de Nistru pana la Bug si mai departe, in Rasaritul Romanesc, pana in indepartata si inghetata Siberie sau in stepele Kazahstanului, unde ne-au ramas frati deportati de criminalii bolsevici, in comunitatile romanesti de la sud de Dunare, din Serbia si Bulgaria, romanii nostri care, razbatand sub vremuri au ramas si sub rit vechi, sărbătoresc duminică Ajunul Crăciunului urmat de Nasterea Mantuitorului.