Unirea pe vecie a Bucovinei cu Regatul Romaniei. 18 Decembrie 1918 – Decretul Regelui Ferdinand si alte Documente

Harta Bucovinei realizata la 1918 de Ion Nistor pe baza recensamantului din 1910

 

Decretul Regelui Ferdinand de Unire a Bucovinei cu Romania semnat si de Ion I. C. Bratianu, presedintele Consiliului de Ministri la 18 Decembrie 1918

 

Legea asupra Unirii Bucovinei cu Regatul adoptata de Parlamentul Romaniei la 29 Decembrie 1918

Motiunea adoptata de Congresul General al Bucovinei, privind unirea neconditionata si pe vecie a Bucovinei cu Romania. 15/28 noiembrie 1918 

Declaratia Consiliului National al Germanilor din Bucovina prin care isi exprima adeziunea la hotararea romanilor de Unire cu Tara. 15/28 noiembrie 1918

Telegrama adresata de Iancu Flondor, presedintele Congresului General al Bucovinei, regelui Ferdinand I, la 15/28 noiembrie 1918

Iancu Flondor, presedinte al Consiliului National al Bucovinei si ulterior ministrul Bucovinei in Guvernul Romaniei

Publicatia “Glasul Bucovinei” – director Sextil Puscariu – din 16 noiembrie 1918, a doua zi dupa votarea Unirii cu Tara, cu articolele salutare pentru revenirea lui I. Z. Codreanu (foto mai jos) si de sarbatorire a evenimentului din 15/28 noiembrie, semnate de Ion Nistor si Pan Halippa

Ion Nistor, istoric, academician, fruntas al luptei pentru Unirea Bucovinei cu Tara

Pantelimon – Pan Halippa, presedintele Sfatului Tarii in 1918, militant al Unirii Basarabiei cu Tara, publicist si om politic, persecutat de regimul bolsevic dupa 1948

Regina Maria si Regele Ferdinand la Chisinau, in 1920

Mitropolitul Bucovinei, Visarion Puiu, si Ion Nistor, spre Palatul Mitropolitan 

Palatul Mitropolitan si Sala Sinodului, unde s-a votat Unirea Bucovinei cu Tara

Fotografiile si documentele provin din Arhivele Nationale ale Romaniei si au fost realizate de cercetatorul Victor Dogaru, de Basarabia-Bucovina.Info si de Fototeca Ortodoxiei Romanesti

Vedeti aici cum arata azi Palatul Mitropolitan: Cernauti – Palatul unde s-a votat Unirea cu Tara. Istoric si 30 de Fotografii 

Vizionati aici Albumele de Fotografii Basarabia-Bucovina.Info

Dati un “Like” Paginii de Facebook Basarabia-Bucovina.Info

Documentare: Regele Ferdinand proclama Unirea

La 18/31 Decembrie 1918 Regele Ferdinand ia act de hotararea unanima a Congresului General al Bucovinei de la Cernauti si decreteaza:

“Art. I. – Bucovina, in cuprinsul granitelor sale istorice este si ramane de a pururea unita cu Regatul Romaniei.

Art. II. – Presedintele Consiliului Nostru de Ministri este insarcinat cu executarea acestui Decret.”

Sa aflam ce s-a intamplat pana la acest Decret istoric:

Congresul General al Bucovinei consfinţeşte Unirea.

Pentru că unirea proclamată de adunarea de la 27 octombrie să fie făcută în completă legalitate, s-au strâns legăturile cu guvernul român aflat la Iaşi şi s-au pregătit toate etapele necesare unirii provinciei cu Regatul Român. Riscul era ca unirea să nu fie recunoscută pe plan internaţional, ceea ce s-a şi întâmplat într-o primă fază. Astfel, a doua zi după intrarea armatei române în Cernăuţi, Consiliul Naţional a adoptat o constituţie provizorie, care reglementa principiile fundamentale ale provinciei.

În fine, mult-aşteptatul Congres general al Bucovinei s-a desfăşurat la 15/28 noiembrie 1918 la Cernăuţi, în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan. Mii de locuitori din toate colţurile provinciei au venit la Cernauti să participe la marele eveniment. Au participat reprezentanţi ai naţionalităţilor conlocuitoare (români, polonezi, ruteni, germani). În fruntea adunării s-au aflat Iancu Flondor, Dionisie Bejan şi Ion Nistor. La propunerea lui Flondor, congresul a votat cu majoritate zdrobitoare de voturi „Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”.

Era al doilea mare moment al Marii Uniri, după ce Basarabia se unise cu Ţara Mamă în aprilie. După Cernăuţi, toate privirile românimii se îndreptau către Alba Iulia, unde urma să aibă loc ultimul act din procesul de desăvârşire al României Mari.

Recunoaşterea Unirii

După congres, o delegaţie formată din mitropolitul Vladimir de Repta, Iancu Flondor, Ion Nistor, Dionisie Bejan şi reprezentanţi ai minorităţilor, a mers la Iaşi, unde se aflau încă guvernul şi curtea regală, şi a remis regelui Ferdinand I actul unirii Bucovinei cu România. La 18 decembrie era promulgat decretul lege pentru consfinţirea unirii Bucovinei. Acesta prevedea ca din partea Bucovinei să intre în guvern 2 miniştri de stat fără portofoliu, unul delegat cu administraţia la Cernăuţi, celălalt la Bucureşti.

Recunoaşterea internaţională a fost un proces complicat mai ales de refuzul Ucrainei de a recunoaşte unirea. Recunoaşterea internaţională a unirii avea să vină un an mai târziu, la 10 septembrie 1919, prin semnarea Tratatului de la Saint Germain dintre Puterile Aliate şi Austria.

Sursa: Enciclopedia Romaniei

Unirea Bucovinei cu România

România este patria noastrã şi a tuturor românilor.
E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
E patria celor dispãruţi şi a celor ce va sã vie.
Barbu Ştefãnescu Delavrancea

În vederea pregătirii pe cale democratică, plebiscitară a unirii Bucovinei cu ţara, conducerea mişcării naţionale a românilor a organizat o mare adunare politică la Cernăuţi, în ziua de 14/27 octombrie, 1918, “în scopul de a se proclama Constituanta şi de a alege un Consiliu Naţional, ca organ reprezentativ al românilor bucovineni”1. Prima hotărâre a Constituantei avea să fie “Unirea Bucovinei cu celelalte ţări româneşti, într-un stat naţional independent, în deplină solidaritate cu românii din Transilvania şi Ungaria”.2

Consiliul Naţional ales de Constituantă era format din 50 de membri. Acesta a devenit organul reprezentativ suprem al românilor ce formau populaţia majoritară a Bucovinei. La rândul său, acesta a desemnat un Comitet care să desfăşoare activitate politică permanentă în conformitate cu orientările stabilite de Consiliul Naţional. Totodată, ei trebuia să susţină revendicările naţionale ale bucovinenilor la Conferinţa de Pace.4 În calitate de preşedinte al Consiliului Naţional a fost ales marele patriot bucovinean Iancu Flondor. Consiliul Naţional a condus timp de o lună destinele populaţiei din Bucovina, cu atribute de guvern naţional, respectiv până în noiembrie 1918, când Bucovina s-a unit cu România. Presa relata că entuziasmul maselor în timpul desfăşurării lucrărilor Constituantei a fost deosebit de puternic. Oameni de toate vârstele şi categoriile sociale, veniţi din toate zonele Bucovinei erau prezenţi în jurul Palatului Naţional din Cernăuţi. Au avut loc impresionante manifestări cultural-patriotice.4 Declaraţia de Unire a Bucovinei cu Regatul României, prezentată de I. Flondor, în numele participanţilor “a fost primită cu unanimitate şi aclamată delirant de întreaga adunare, stând în picioare şi bătând din palme aproape zece minute. Nu era ochi care să nu fie copleşit de lacrimi, drept urmare a marii însufleţiri care domnea spiritele prezenţilor”.5

La 31 oct./12 noiembrie 1918 s-a întrunit în a doua şedinţă Consiliul Naţional, cu care ocazie s-a format un guvern în frunte cu Iancu Flondor, din care făceau parte 11 “miniştri” numiţi secretari de stat, ce guvernau împreună cu Consiliul Naţional de sub preşedenţia lui Dionisie Bejan. În această şedinţă a fost decretată Legea fundamentală provizorie asupra administrării Bucovinei prin care se precizau atribuţiile diferitelor organisme politice. Consiliul Naţional era coniderat autoritatea unică peste întreaga Bucovină.6

Socialistul bucovinean George Grigorovici, în şedinţa Consiliului Naţional Român din 13 noiembrie 1918, exprimând poziţia muncitorimii de toate naţionalităţile, a cerut ca Bucovina să pună la baza Constituţiei sale principiile democratice şi în primul rând să se înfăptuiască reforma agrară. El a solicitat, de asemenea, o reprezentare mai adecvată a clasei muncitoare în Consiliul Naţional Român, corespunzător ponderii sale în structura socială.7 Referindu-se la problema fundamentală care stătea în faţa românilor de pretutindeni, G. Grigorovici a declarat, că “Unirea trebuie să rămână idealul pe care dacă nu-l vom împlini nu merităm numele de români”.8

La propunerea lui Iancu Flondor şi Ipolet Tarnovschi, printre membrii Consiliului Naţional Român a fost şi fruntaşul socialist G. Grigorovici, căruia i-au fost încredinţate responsabilităţi în domeniul politicii externe. De altfel, el va face parte din delegaţia română care a tratat cu guvernatorul Bucovinei, Contele Etzdorf, reprezentantul Curţii imperiale de la Viena, problema autodeterminării Bucovinei,9 în virtutea principiilor wilsoniene.

În ziua de 12/25 noiembrie 1918 a avut loc o nouă întrunire a Consiliului Naţional care a reluat în dezbatere soarta Moldovei de Sus10 şi a hotărât convocarea pe baze plebiscitare a Congresului Bucovinei, pentru a exercita în numele poporului dreptul la autodeterminare. Cu acest prilej s-au făcut cunoscute membrilor Consiliului Naţional, discuţiile separate, în spirit democratic purtate cu reprezentanţii polonezilor, germanilor şi evreilor în legătură cu atitudinea lor faţă de hotărârea de unire a Bucovinei cu Regatul României. S-a precizat că, răspunsurile exponenţilor acestor populaţii a fost afirmative, că ei au aprobat unirea fără condiţii, sub garanţia dezvoltării libere în domeniul învăţământului.11

Ca şi în Basarabia, alegerile de delegaţi s-au făcut cu respectarea principiilor democratice, ţinându-se seama de ponderea fiecărei naţionalităţi: 74 delegaţi români, 13 delegaţi ruteni, 7 germani şi 6 polonezi. Aceştia au fost aleşi, deci, corespunzător cu situaţia etnică a Moldovei de Sus, la care s-au adăugat 5 deputaţi de drept.12 În afara acestor delegaţii pe localităţi, mii de locuitori ai Bucovinei provenind din toate categoriile sociale s-au îndreptat spre Cernăuţi, spre a fi părtaşi la desfăşurarea marelui eveniment istoric şi spre a întări astfel mandatul încredinţat delegaţilor lor pentru a vota unirea pe veci a Bucovinei cu România.

Congresul general al Bucovinei s-a întrunit la 15/28 noiembrie 1916 la Cernăuţi, pentru a hotărî soarta acestei provincii istorice. Dionisie Bejan, în numele Consiliului Naţional Român, a rostit cuvântarea de deschidere, subliniind că chemarea Congresului este “a aduce la îndeplinire dorul şi aspiraţiunile pe care poporul nostru le nutreşte şi le păzeşte cu sfinţenie vrednică, de un secol şi jumătate,13 anume acela de a se reuni cu Patria mamă.

Ca organism ce întruchipa suprema putere a ţării, învestit singur cu putere decizională, în numele suveranităţii naţionale, pe baza argumentelor etno-demografice, istorice şi politice, acesta a hotărât: “Unirea necondiţionată şi pe veci a Bucovinei – în vechile ei hotare… cu Regatul României”.14

În procesul-verbal al Congresului general al Bucovinei, se menţionau următoarele consideraţiuni care stăteau la baza hotărârii de unire cu România:

1) “La fundarea Principatelor Române, Bucovina care cuprinde vechile ţinuturi ale Sucevei şi Cernăuţilor, a făcut pururea parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat ca stat;

2) În cuprinsul hotarelor acestei ţări se găsesc vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropniţele domneşti de la Rădăuţi, Putna şi Suceviţa precum şi multe alte urme şi amintiri scumpe din trecutul Moldovei;

3) În 1774, prin vicleşug, Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei cu de-a sila alipită coroanei habsburgilor;

4) 144 de ani poporul bucovinean a îndurat suferinţele unei cârmuiri străine, care îi nesocotea drepturile naţionale”.15

În acelaşi document se menţiona că “bucovinenii n-au pierdut nădejdea în ceasul mântuirii, aşteptat cu atâta dor şi suferinţă”,16 că “moştenirea lor străbună, tăiată prin graniţe nelegiuite, se va reîntregi prin realipirea Bucovinei la Moldova lui Ştefan.17 Participanţii la congres declarau că românii din Bucovina “au nutrit vecinic credinţa că marele vis al neamului se va înfăptui, când se vor uni toate ţările româneşti într-un singur stat naţional unitar”.18 Delegaţii muncitorimii bucovinene şi-au adus o contribuţie substanţială la adoptarea hotărârilor isotrice, de unire a Bucovinei cu România, în cadrul Congresului general al Bucovinei.

Luând cuvântul în cadrul dezbaterilor, numeroşi delegaţi români şi ai naţionalităţilor au motivat cu demnitate hotărârea istorică pe care au adoptat-o de unire a Bucovinei cu România. Astfel, profesorul I. Nistor, unul dintre neobosiţii militanţi pentru cauza naţională, în cuvântarea sa a evocat luptele seculare ale românilor pentru unire, argumentele istorice şi etno-demografice care au stat la baza hotărârilor Congresului.19 La rândul său Stanislav Kwiatkowski, reprezentantul polonezilor, salutând “Ziua sfântă a renaşterii României unite”20, recunoştea “drepturile băştinaşe ale poporului român asupra Bucovinei”21. El considera că momentul “unirii Bucovinei cu glorioasa sa mamă”22, era un veritabil moment istoric mult aşteptat de către toţi locuitorii acestei provincii.

Congresul general al Bucovinei aducea, în aceeaşi zi, la cunoştinţa puterilor Antantei, prin telegrame adresate reprezentanţilor acesteia acreditaţi în România (la Iaşi), faptul că “în virtutea drepturilor popoarelor de a-şi hotărî singure soarta a votat în unanimitate revenirea Bucovinei, în vechile ei hotare…, la Regatul României”.23 Totodată, se exprimau mulţumirile cele mai călduroase pentru dragostea cu care a fost îmbrăţişată, de diplomaţii Antantei, “cauza noastră dreaptă (a bucovinenilor, n.ns.) în vremile de cea mai grea cumpănă şi în clipele hotărâtoare pentru viaţa noastră naţională”.

După cum am relevat, această hotărâre istorică a obţinut şi adeziunea polonezilor şi germanilor din Bucovina prin votul reprezentanţilor lor, participanţi la Congres. În acest timp, legătura permanentă între mişcarea pentru unitate naţională din Bucovina şi cea din Transilvania şi România a fost realizată şi prin emisari. Astfel, o delegaţie, în frunte cu Iancu Flondor, a fost trimisă la Iaşi, chiar în ziua de 15/18 noiembrie 1918, după încheierea lucrărilor Congresului Bucovinci, pentru a înmâna regelui Actul Unirii Bucovinei cu România.

Delegaţia Bucovinei a sosit la Iaşi în ziua în care regele Ferdinand, guvernul, celelalte autorităţi ale statului se pregăteau să plece la Bucureşti, după un refugiu impus de ocuparea temporară a 2/3 din teritoriul ţării, inclusiv a capitalei de către armatele invadatoare germano-austro-ungare. De aceea ea s-a alăturat autorităţilor şi a mers la Bucureşti, unde a participat la festivităţile consacrate revenirii triumfale a acestora în Capitala ţării întregite.

Prof. univ. dr. doc. Constantin MARINESCU

Sursa: DacoRomania

Note:

1. România în anii primului război mondial, vol. 2, p. 619.

2. Ibidem.

3. Ibidem.

4. Ibidem.

5. Ibidem.

6. Unirea Bucovinei cu România 28 noiembrie 1918, Studii şi documente, Bucureşti, 1928, p. 113-114.

7. Augutin Deac, op. cit.,p. 99.

8. Ion, Nistor, Unirea Bucovinei, 18 noiembrie 1918, Studii şi documente, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1928, p. 80.

9. Ibidem, p. 99.

10. Mărturii, 1918 la români, vol. II, p. 1226-1227.

11. România în anii primului război mondial, vol. 2, p. 620.

12. Probleme fundamentale ale istoriei României, p. 92.

13. Mărturii, 1918 la români, vol. II, p. 1226-1227.

14. Microfilme Austria, rola 119, c. 171; Haus Hof-und Stâatsarchiv, Wien, Politisches Archiv I, K. 1057.

15. Arhivele Statului Bucureşti, fond, Casa Regală, dos. 56/1918, f. 6-8

16. Ibidem.

17. Ibidem.

18. Ibidem.

19. Ibidem.

20. I. Nistor, Unirea Bucovinei cu România: 28 noiembrie 1918, Studiu şi documente, p. 65.

21. Ibidem.

22. Ibidem.

23. Mărturii, 1918 la români, vol. II, p. 1226-1227.

24. Ibidem.

Basarabia-Bucovina.Info

18 Decembrie 2012

Shortlink: