ONOR LA MAREŞAL! Fundaţia “Mareşal Alexandru Averescu” şi Basarabia-Bucovina.Info omagiază memoria ostaşului din Babele, Ismail

Fundaţia “Mareşal Alexandru Averescu”

Informaţie de presă nr. 4 din 03-10-2013

ONOR LA MAREŞAL

 

Mareşalul Alexandru Averescu a fost comemorat la Buzău, astăzi 3 octombrie, la 75 de ani de la trecerea sa la cele vesnice, printr-o manifestare organizată de fundaţia ce îi poartă cu recunoştinţă numele.

Activitatea s-a desfăşurat la sediul Diviziei 2 Infanterie “Getica”, continuatoarea tradiţiilor de luptă ale glorioasei Armate a 2-a, al cărui prim comandant a fost generalul Averescu.

Comemorarea a cuprins un ceremonial militar şi religios, depuneri de coroane la bustul mareşalului, o evocare a personalităţii marelui comandant şi om politic şi vizitarea muzeului  unităţii care cuprinde, printre altele, arme, documente şi fotografii din Primul Război Mondial.

La activitate au participat: generalul maior dr. Nicolae Ciucă – preşedintele Fundaţiei “Mareşal Alexandru Averescu”, veterani de război, cadre militare în activitate şi în rezervă şi elevi de la Liceul Pedagogic “Spiru Haret” însoţiţi de profesorii lor de istorie.

Momentul omagial, organizat de către Fundaţia “Mareşal Alexandru Averescu”,  se constituie într-o datorie de onoare faţă de comandantul glorioasei Armate a 2-a, învingătoare în marile bătălii de la Mărăşti şi Oituz în Războiul Întregirii Naţionale, unul dintre mareşalii României, om politic şi membru de onoare al Academiei Române.

Locotenent colonel Romeo Feraru
 

ONOR LA MAREŞAL

General maior dr. Nicolae Ciucă

Comemorăm, astăzi, 75 de ani de când mareşalul Alexandru Averescu a trecut de la cele pământeşti în panteonul memoriei naţionale, drept o personalitate de prim rang a istoriei militare şi politice, impus la nivelul conştiinţei publice ca unul dintre marii comandanţi ai războiului pentru înfăptuirea României Mari, visul de veacuri al multor generaţii, plătit cu jertfe şi suferinţe.

Alexandru Averescu s-a născut la 9 martie 1859, în satul Babele, lângă Ismail, în sudul Basarabiei, întoarsă temporar Moldovei, după războiul Crimeei, astăzi – Ozornoe – Ucraina.

Voluntar în Războiul Independenţei, îşi va câştiga gradul şi eghileţii de sergent pe câmpul de luptă.

Absolvent, cu rezultate remarcabile, al Şcolii divizionare de la Mânăstirea Dealu, în 1881, când dobândeşte gradul de sublocotenent, va urma, pentru specializare,  Şcoala Superioară de Război din Torino, unde se remarcă prin dotări excepţionale. Obţine brevetul de ofiţer de stat major, calitate în care activează în cadrul Marelui Stat Major Român, între anii 1888-1894. Cu gradul de maior, i se încredinţează comanda Şcolii Superioare de Război din Bucureşti, cea mai înaltă instituţie de învăţământ militar a ţării.

În 1895 este numit ataşat militar la Berlin, funcţie de mare importanţă pentru relaţiile nu numai politice ale României – tratatul secret de alianţă cu Puterile Centrale, din 1883 -, ci şi militare, Germania fiind, în acea epocă, principalul nostru furnizor de armament.

Cariera sa militară intră în conjuncţie cu politicul, în perioada 1907-1909, numit fiind, la 13 martie 1907, în plină desfăşurare a revoltelor ţărăneşti, în funcţia de ministru de război. Rezolvă, manu militari, conflictul social, de altfel singura alternativă realistă, recunoscută şi de Caragiale, în pamfletul „Din primăvară până-n toamnă” – „dacă îţi arde casa, trebuie s-o stingi”. Se evita, astfel, aportul voluntar al puterilor militare vecine – rusă şi austro-ungară – ce urmăreau, sub pretextul pacificării, să intervină şi să repete o ocupaţie, a cărei experienţă o aveam din secolul anterior.

Între 1911 – 1913, deţine funcţia de şef al Marelui Stat Major, moment în care armata română se mobilizează exemplar, intervenind, în mod decisiv, în cel de al doilea război balcanic, impunând totodată imaginea unei Românii ce poate fi arbitru militar în aceasta parte de Europă.

Campania pentru întregire naţională îl află la comanda Armatei a 2-a, a cărei impetuoasă înaintare pe frontul din Transilvania conduce la eliberarea Braşovului şi înaintarea până pe linia Mureşului mijlociu. În septembrie 1916, generalul Averescu elaborează planul „Operaţia Flămânda”, menit a răsturna echilibrul de forţe ale Puterilor Centrale, printr-o intervenţie peste Dunăre. Eşecului, datorat şi unui ghinion meteorologic, îi urmează revenirea la comanda Armatei a 2-a, ce va apăra cu tenacitate şi vitejie căile de importanţă strategică de pe Valea Prahovei şi Dâmboviţa ameninţate de ofensiva Armatei 9 germane. Reuşeşte să-şi ducă, cu minime pierderi, trupele pe frontului de la Porţile Moldovei.

Campania din vara anului 1917 reprezintă apogeul carierei sale militare, generalul Averescu conducând marile bătălii de la Mărăşti (iulie 1917) şi Oituz (iulie – august 1917). Bătălia de la Mărăşti a fost o strălucită victorie militară românească, datorată unei operaţii ofensive magistral pregătite şi pusă în faptă pe câmpul de luptă, moment ce îl va aşeza pe Alexandru Averescu, fără putinţă de tăgadă, în galeria marilor comandanţi de oşti.

Aceste victorii îi aduc o popularitate enormă, creaţie a soldaţilor, ce s-a impus cu o impetuoasă forţă şi fără niciun suport propagandistic al vreunei echipe politice.

Va pierde un prim ministeriat, acordat de Ferdinand I, datorită faptului că va refuza să semneze un tratat de pace (cel de la Buftea) cu Puterile Centrale, umilitor pentru ţară.

După 1918, beneficiar al unui mare capital de încredere, va înfiinţa Liga Poporului (Partidul Poporului, de mai târziu) şi va deţine importante funcţii în conducerea de stat: preşedinte al Consiliului de Miniştri (ianuarie – martie 1918; 1920 – 1921; martie – august 1926; noiembrie 1926; iunie 1927), ministru de interne (1919 – 1920), ministru al industriei şi comerţului (1920 – 1921).

În anul 1930 i se acordă gradul de mareşal. În timpul deţinerii demnităţilor amintite a ştiut să se înconjoare şi să guverneze cu intelectuali străluciţi ai epocii: filosofii P.P. Negulescu şi Ion Petrovici, Mihail Manolescu (economist de rang şi faimă europeană), buzoianul C. Garoflide (expert agrar), Take Ionescu (expert în externe), Duiliu Zamfirescu (diplomat şi scriitor), Şt. Zeletin – sociolog (ministru în departamentul Instrucţiei Publice), fără ca lista să fie epuizată.

În 1934, când se afla în disgraţia camarilei carliste, un filosof din tânăra generaţie, Constantin Noica, îi lua apărarea în presă, relevându-i probitatea morală, calitate nu foarte obişnuită în peisajul politic de atunci: „Cel mai înverşunat duşman al d-lui Mareşal Averescu nu poate contesta că în toate manifestările domniei sale este o demnitate pe care nu o întâlneşti prea des la alţi oameni politici. Cred că numai un om care se respectă şi respectă, prin aceea, şi pe alţii, putea să nu răstoarne aşezările legale ale ţării şi să nu abuzeze de popularitatea pe care o avea în primii ani de după război”.

În 1937, când mareşalului îi apar volumele „Notiţe zilnice din război”, acelaşi va iscăli articolul „Etică de soldat” în care para unele imputaţii aduse învingătorului de la Mărăşti: „O persoană atât de respectabilă nu poate fi decât crezută, iar cei care va avea să corecteze unele din afirmaţiile sale o vor face, desigur, cu mare sfială”. Cât despre poziţia sa politică, în privinţa răspunderilor, se adaugă că „lucrurile acestea le pot face mareşalii adevăraţi, cei care şi-au trecut probele, şi-au depăşit păcatele şi, în felul lor, s-au desăvârşit.”

A murit în noaptea de 2/3 octombrie 1938, la Bucureşti, moment consemnat astfel de istoricul Gheorghe I. Brătianu: „Era omul gândului şi al faptei; acestea au dreptul astăzi la întreaga noastră evlavie.

Ostaş ridicat prin vrednicia sa până la cele mai înalte trepte ale comandamentului şi ale răspunderii, el căpătase în rândurile celor mai mulţi valoarea unui simbol – cel puţin o dată se adeverise că în raniţa sergentului de la 1877 se ascundea bastonul de mareşal din 1930.”

Momentul omagial de astăzi se constituie într-o datorie de onoare faţă de comandantul glorioasei Armatei a 2-a, unul dintre mareşalii României, om politic şi membru de onoare al Academiei Române.

Dumnezeu să ocrotească România şi eroii ei!

Sursa: Basarabia-Bucovina.Info

Vedeti si: Maresalul Averescu este asteptat acasa, la Babele

Placa comemorativa de la scoala Maresalului Averescu din Babele sta la umbra. Foto-Reportaj

Scoala maresalului Alexandru Averescu din satul Babele, regiunea Bugeac, Basarabia de Sud<

Biserica si monumentele din Babele, satul lui Averescu. 22 Fotografii

Genocidul cultural din satul lui Averescu

Vizionati aici Albumele de Fotografii Basarabia-Bucovina.Info

Dati un “Like” Paginii de Facebook Basarabia-Bucovina.Info

Shortlink: