Pe lângǎ impunerea regimului sovietic, guvernanţii de la Moscova au procedat la divizarea teritoriilor româneşti ocupate, atribuind Ucrainei nordul şi sudul Basarabiei, precum şi nordul Bucovinei.
IPS Pimen: “Putna este Ierusalimul neamului românesc, iar mormântul Sfântului Ştefan cel Mare este altarul conştiinţei naţionale. Pentru noi, românii, ziua de 2 iulie trebuie să fie zi naţională, iar Sfântul Voievod Ştefan cel Mare este erou al întregului nostru popor. În Actul Patriarhal, care hotărăşte ca data de 2 iulie să fie al doilea hram al Mănăstirii Putna, s-a împlinit un crez al poetului Mihai Eminescu!”
Continue reading …
Potrivit lui Engels, românii, ca şi slavii de sud, erau, fără tăgadă, „purtători standard ai contrarevoluţiei şi aveau să rămână astfel până la completa lor extirpare sau pierdere a caracterului naţional“, pentru că „întreaga lor existenţă era ea însăşi un protest contra unei mari revoluţii istorice“. Revoluţia avea să îi „anihileze“, făcând să dispară „până şi numele“, ştergându-i „de pe faţa Pământului“. „Şi acesta avea să reprezinte un pas înainte“, continua el.