Basarabia-Bucovina.Info a inregistrat anul trecut, la locul Masacrului de la Fantana Alba, o marturie tulburatoare a unuia dintre putinii supravietuitori ai Katyn-ului romanesc, din 1 aprilie 1941, de Sfintele Pasti, cand au fost macelariti cu sange rece aproape 3000 de romani – tineri, batrani, femei, copii – de catre fortele de ocupatie sovietice.

“Ca istoric, sunt absolut sigur ca, mai devreme sau mai tarziu, legitimitatea istorica a Romaniei Mari, in frontierele ei de la sfarsitul lui 1918, va triumfa”, acestea au fost cuvintele cu care s-a incheiat ceremonia de premiere a echipei portalului Basarabia-Bucovina.Info la Gala Premiilor Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania
Continue reading …
“Va fi precum la Scheie, unde-aţi văzut în silă/ Maghiari schimbaţi în epuri, şi-un Purice-n Movilă”. „Doamne ! Iată calul, arată-le mai curând/ Că de tine ungureanul n-au scăpat într-acest rând“.
Continue reading …IPS Pimen: “Putna este Ierusalimul neamului românesc, iar mormântul Sfântului Ştefan cel Mare este altarul conştiinţei naţionale. Pentru noi, românii, ziua de 2 iulie trebuie să fie zi naţională, iar Sfântul Voievod Ştefan cel Mare este erou al întregului nostru popor. În Actul Patriarhal, care hotărăşte ca data de 2 iulie să fie al doilea hram al Mănăstirii Putna, s-a împlinit un crez al poetului Mihai Eminescu!”
Continue reading …
După cum vedeţi, avem şi noi suficiente morminte la care să plângem, avem morţii noştri, avem dramele noastre, am suferit mult şi încă o facem. Deci, să ne plângem morţii şi să-i amintim şi să lăsăm în seama altora plânsul la morminte străine. Dumnezeu să-i odihnească pe toţi martirii neamului românesc!
Continue reading …
Cu prilejul Zilei Naţionale în memoria românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă (regiunea Cernăuţi, Ucraina), la monumentele comemorative din pădurea Varniţa, locul măcelului, a fost oficiată o slujbă de pomenire a românilor ucişi, acum 71 de ani, de trupele sovietice. Slujba a fost oficiată de Arhimandritul Melchisedec Velnic, stareţul Sfintei Mănăstiri Putna.
Continue reading …
“Auzind şi văzând noi acestea, am luat sabia în mână şi, cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Atotputernic, am mers împotriva duşmanilor creştinătăţii, i-am biruit şi i-am călcat în picioare, şi pe toţi i-am trecut sub ascuţişul sabiei noastre; pentru care lucru, lăudat să fie Domnul Dumnezeul nostru.”