Ultimele gânduri, de întoarcere acasă, ale Mitropolitului Visarion Puiu (27 februarie 1879 – 10 august 1964). 50 de ani de la trecerea la Domnul a misionarului ortodox din Bucovina, Transnistria şi Europa Occidentală

Întrerupem momentan serialul nostru documentar despre Martirii Basarabiei – din care vom publica în episoadele următoare cazurile lui Ioan Pelivan şi Pan Halippa -, pentru a prezenta un material In Memoriam Mitropolitul Visarion Puiu, la comemorarea a 50 de ani de la plecarea sa la Domnul. În articolul scris de preotul basarabean Ioan Lisnic veţi afla şi care au fost ultimele gânduri, de întoarcere acasă, ale încercatului ierarh ortodox. De altfel, Asociaţia „Visarion Puiu“ din Roman a început, în urmă cu patru ani, demersurile pentru aducerea în ţara noastră a osemintelor mitropolitului Visarion Puiu. Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, întrunit pe 5 martie 2013, a binecuvântat ca rămăşiţele pământeşti ale fostului mitropolit al Bucovinei să fie aduse la Schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamţ, dupăcum informează şi portalul Doxologia. Dar aceasta nu s-a realizat, până acum.

50 ANI DE LA TRECEREA LA CELE VEȘNICE A MITROPOLITULUI VISARION PUIU

de Pr. Ioan Lisnic

Ultimii ani de viață. Reabilitarea postmortem

În iunie 1958, având o vârstă înaintată, dar şi din cauza intrigilor, de care cercurile politice comuniste se pare că n-au fost străine2, mitropolitul Visarion se retrage din viaţa activă bisericească la locuinţa sa din Viels Maison-Aisne. La conducerea Eparhiei a urmat episcopul Teofil Ionescu, care în 1972 trece sub jurisdicţia canonică a Patriarhiei Române, iar în 1974 este ridicat la treapta de arhiepiscop. Sf. Sinod de la Bucureşti a socotit validă hirotonia Preasfinţitului Teofil, astfel s-a respins tacit caterisirirea mitropolitului Visarion, impusă abuziv de către puterea politică atee în 1950.

Din localitatea sa Viels Maison-Aisne, mitropolitul Visarion a purtat corespondenţa cu unii clerici din eparhiile diasporei româneşti credincioşi mitropolitului său, cu fruntaşii români din exil şi cu unii lideri politici. Greutăţile şi suferinţele vieţii din exil afectase starea de sănătate a mitropolitului. Trăia în cumplite lipsuri, despre situaţia materială precară a mitropolitului se scria în revista Troiţa din Toronto, Canada, în august 1958: „Î. P. S. S. Mitropolitul Visarion, singurul înalt ierarh ce avem în lumea liberă, trăieşte în mizerie. Nu-i vorba de lipsa celor cuvenite rangului său în Biserică, nici de necazurile obişnuite pribejilor, ci de absenţa strictă a hranei şi a adăpostului de intemperii, ce oricărei fiinţe omeneşti şi mai mult unui octogenar, îi sunt de trebuinţă pentru a vieţui”. În continuare autorul aduce învinuiri exilului românesc pentru indiferenţa faţă de situaţia materială a mitropolitului, menţionând că: „Nu acuzăm, nu condamnăm, constatăm. Judecata aparţine lui Dumnezeu. Căile lui sunt tainice, întârzierea pedepsei înseamnă înăsprirea ei. Şi ne întrebăm cu îngrijorare, cât de greu se va abate peste noi, mânia Lui, pentru nemernica noastră purtare faţă de Mitropolitul cel bătrân”.

Începând cu anul 1960 starea sănătăţii mitropolitului Visarion se înrăutăţise şi mai mult, însă gândul de a se întoarce în ţară nu-l părăsea. Într-o scrisoare adresată arhimandritului Victorin Ursache, stabilit în SUA, îi scria: „de multe ori gândesc a pleca, anii vârstei mele cerând ca apropiata mea odihnă de veci să fie cum doresc, lângă sărmanii mei părinţi, în cimitirul din Iaşi”.

Cu promisiunea din partea Guvernului că i se vor şterge pedepsele, în 1964 vine la Viels Maison-Aisne fratele mitropolitului, Constantin Puiu. Emoţionantă a fost întâlnirea acestor doi fraţi după 20 ani de despărţire. S-a hotărât mitropolitul să se întoarcă acasă, dar o răceală puternică, complicată în insuficienţă cardiacă pune capăt suferinţelor sale.

A trecut la cele veşnice la 10 august 1964, fiind înmormântat în cimitirul romano-catolic din acea localitate, slujba înmormântării fiind oficiată de către doi preoţi ortodocşi ruşi [foto sus – ulterior rămăşiţele sale pământeşti fiind mutate în cimitirul Montparnasse din Paris – foto st. – nota red.].

Prin trecerea mitropolitului la cele veşnice, Exilul Românesc s-a lipsit de o mare personalitate, avea să scrie mai târziu fostul său secretar eparhial de la Paris, pr. Petre Popescu: „El era ierarhul modest, blând, bun şi cu un trecut care putea să dea Exilului mare prestigiu. A fost lovit, i s-a înscenat boală mentală, a fost părăsit, n-a fost ajutat şi prin pierderea lui, Exilul Românesc s-a lipsit de una din cele mai frumoase figuri. Înfrânt, ca un stejar despicat de fulger, – de răutatea omenească – nu s-a întors în Ţară, aşa cum emisarii îi propuneau, ci a ales să moară în Exil, lângă cei ce l-au iubit, lângă cei ce l-au amărât şi lângă cei ce nu l-au înţeles. El îi iubea pe toţi, pentru că, aşa cum adesea spunea: „Toţi sunt făpturile Stăpânului Dumnezeu, toţi sunt fraţii noştri, toţi duc aceeaşi cruce, toţi ispăşim aceleaşi păcate grele şi toţi, chiar fără voia lor, cer să fie iubiţi”.

După prăbuşirea regimului ateist-comunist din România, Biserica Ortodoxă Română a întreprins mai multe măsuri pentru a cicatriza rănile provocate de acest regim. Una din aceste măsuri este şi reabilitarea mitropolitului Visarion Puiu. Sf. Sinod întrunindu-se în şedinţă la 25 septembrie 1990, ia următoarea hotărâre: se „Aprobă ridicarea caterisirii aplicată de Sfântul Sinod, la 28 februarie 1950, Mitropolitului Visarion Puiu şi reabilitarea memoriei acestuia”. În memoria mitropolitului s-a ţinut un moment de reculegere.

 

VIAŢA MITROPOLITULUI VISARION PUIU

În timpul arhipăstoriei sale Mitropolitul Visarion s-a îngrijit de buna organizare a eparhiilor încredinţate. A desfăşurat o rodnică activitate eclesiologică şi culturală, demonstrând înalte calităţi de organizator şi, în multe privinţe, de întemeietor.

S-a născut în oraşul Paşcani (România) la 27 februarie 1879, primind numele de botez Victor şi fiind unul din cei şapte copii ai lui Ioan şi Elena Puiu. După absolvirea claselor primare urmează Seminarul Teologic Inferior de la Roman, iar în toamna anului 1894 este transferat la la Seminarul „Veniamin Costache” din Iaşi. Aici tânărului seminarist i se trezeşte gustul pentru lectură, iar ajuns în clasele superioare colaborează cu succes cu publicaţiile locale şi cu unele reviste literare din Bucureşti. În toamna anului 1899 se înscrie la Facultatea de Teologie din Bucureşti, care o absolveşte în 1904. În decembrie 1905 este tuns în monahism cu numele de Visarion şi după trei zile este hirotonit ierodiacon pentru catedrala din Roman. La Roman, după cum mărturisea chiar viitorul mitropolit într-o scrisoare autobiografică, a trăit „cei mai frumoşi ani ai călugăriei”. În ianuarie 1907 pleacă pentru a-şi desăvârşi studiile la Academia Teologică de la Kiev. După absolvire a revenit în patrie, fiind hirotonit ieromonah pe seama catedralei din Galaţi (1908) şi ridicat în rangul de arhimandrit la 1 ianuarie 1909. În acelaşi an este numit vicar al Eparhiei Dunărea de Jos şi director al Seminarului din Galaţi.

Director al Seminarului Teologic din Chişinău

În vara anului 1918, după unirea Basarabiei cu România, au fost numiţi la Seminarul Teologic din Chişinău o seamă de profesori în frunte cu arhimandritul Visarion Puiu. La 1 septembrie 1918 el este numit director al Seminarului Teologic din Chişinău, iar în decembrie al aceluiaşi an – exarh al mănăstirilor din Basarabia.

„Seminarul din Chişinău, – îşi amintea Mitropolitul Visarion, – avea un local bun, dar în vremea revoluţiei ruse adăpostise câteva regimente, care la plecare îl lăsase într-o stare de plâns…”. Prin contribuţia directorului guvernului local pentru Basarabia, Arhimandritul Visarion Puiu reuşeşte să readucă la condiţie localul seminarului.

Tot în această perioadă a fost şi un reprezentant activ al „Comisiunii monumentelor istorice din Basarabia”, fondată în 1919. Această comisie avea ca scop inventarierea monumentelor şi odoarelor vechi de la mănăstiri şi biserici, conservarea şi restaurarea lor. În scurt timp arhimandritului i se încredinţează conducerea „Societăţii istorico-arheologice” din Chişinău, a „Societăţii culturale a clerului” şi a celei de binefacere a oraşului, care asigura zilnic cu hrană de la 400 până la 500 de săraci. În acea perioadă el publică valoroasa lucrare „Mănăstirile din Basarabia”.

Meritele sale incontestabile şi experienţa câştigată în posturile de mare răspundere au fost înalt apreciate de autorităţile bisericeşti şi laice, astfel încât în primăvara anului 1921 a fost ales şi sfinţit episcop titular al Argeşului.

În anul 1923 în Basarabia are loc o restructurare esenţială a vieţii bisericeşti. Se refac două eparhii: cea a Cetăţii Albe – Izmail (cu reşedinţa în oraşul Izmail) şi eparhia Hotinului (cu reşedinţa în oraşul Bălţi). Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a propus ca unic candidat pentru scaunul episcopal al nou-înfiinţatei episcopii a Hotinului.

Episcop al Hotinului cu reşedinţa la Bălţi

Ca episcop al Hotinului s-a ocupat de buna organizare a Bisericii şi a clerului. Prin purtarea sa de grijă în raza episcopiei, care cuprindea judeţele Bălţi, Soroca şi Hotin, au fost construite şi renovate o mulţime de lăcaşuri, printre care şi cele din oraşul Bălţi. Noua eparhie nu dispunea de fonduri şi de sediu, nou-numitul episcop mulţumindu-se timp de aproape un deceniu cu o gazdă particulară. Prin colectarea jertfelor de pe teritoriul întregii eparhii şi prin contribuţia Ministerului Cultelor se finalizează construcţia bisericii de pe lângă închisoare, începută în 1915, aceasta devenind cea de-a doua biserică din oraşul Bălţi. Graţie eforturilor lui Visarion Puiu a fost înfiinţată şi o tipografie, unde pe parcursul anilor au fost editate cărţi pentru credincioşi, foi duminicale şi ziarul eparhiei. În anul 1924 se sfinţeşte piatra de temelie a monumentalei Catedrale „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena”, iar în 1926 se începe construcţia Bisericii „Cuvioasa Parascheva” şi a reşedinţei episcopale. Sub îndrumarea arhitecţilor veniţi din Regat, cu mari osteneli şi cheltuieli, aceste construcţii au fost finalizate şi sfinţite în 1934 – fapt remarcabil şi deosebit de important pentru istoria Bisericii noastre.

Slujba de sfinţire a catedralei a fost oficiată de un sobor de înalţi prelaţi ai Bisericilor Ortodoxe. Acest mare eveniment a fost onorat cu prezenţa regelui Carol al II-lea, însoţit de familia regală şi alţi demnitari de stat.

În anul 1928 Episcopul Visarion publică lucrarea „Documente din Basarabia”, iar pe parcursul anilor 1929-1931 pe paginile revistei istorice „Arhivele Basarabiei” apar numeroase materiale despre istoria Bisericii basarabene sub semnătura „Visarion, Episcop al Hotinului”. El a scris şi a publicat aproximativ 40 de lucrări, în care a abordat probleme de educaţie şi morală creştină, precum şi de istorie, şi de pregătire temeinică a tineretului, în general, şi a teologilor, în special.

În timpul păstoriei sale au mai fost înfiinţate fabrica de lumânări, atelierul de obiecte bisericeşti, case de ajutor reciproc, banca clerului etc. La mănăstirea Dobruşa s-a înfiinţat o şcoală de cântăreţi bisericeşti, iar la mănăstirea Japca – „Şcoala de pregătire practică rurală a fetelor de săteni”.

Realizările şi împlinirile Episcopului Visarion în doar 12 ani de păstorie în Eparhia Hotinului rămân neşterse. Aici a trecut, bineînţeles, şi prin mari greutăţi, dar ulterior îşi amintea cu satisfacţie de acele clipe, când era sprijinit de poporul drept-credincios.

Avea şi o dăruire rară pentru cei din jurul său, acordând ajutor substanţial locuitorilor din judeţele Tighina, Cahul şi Cetatea Albă, care sufereau din cauza secetei din 1929. Datorită sprijinului acordat de ierarh, a fost posibilă adăpostirea unui mare număr de locuitori transnistreni persecutaţi de regimul sovietic. Tot la iniţiativa sa a fost colectat ajutor pentru locuitorii din Grecia şi Bulgaria, care au avut de suferit de pe urma cutremurului din 1930.

Mitropolit al Bucovinei

În octombrie 1935, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Episcopul Visarion este ales arhiereu al Mitropoliei Bucovinei şi ridicat la treapta corespunzătoare câştigând anterior în alegerile Adunării Eparhiale din Cernăuţi 136 din 154 de voturi exprimate. A fost confirmat şi prin decret regal.

În cei patru ani şi jumătate, aflat în scaunul mitropolitan din Cernăuţi, s-a ocupat de bunul mers al treburilor Mitropoliei Bucovinei, dovedind bunele calităţi de organizator şi administrator. În anul 1940, când forţele militare se confruntau cu mari lipsuri materiale, prin contribuţia Mitropolitului Visarion din Fondul Bisericesc şi din partea eparhiei se alocă ajutoare financiare importante pentru înzestrarea armatei. La fel, a fost acordat un ajutor pentru completarea echipamentului unui regiment de vânători din Cernăuţi. În mai 1940 mitropolitul îşi prezintă demisia din scaunul arhieresc al Bucovinei şi se retrage la schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamţului.

Şef al Misiunii Ortodoxe din Transnistria

Între anii 1942-1944, fiind un bun cunoscător al limbii ruse, Mitropolitul Visarion a condus Misiunea Ortodoxă înfiinţată în spaţiul dintre Nistru şi Bug, devenind Mitropolit „al Transnistriei” cu reşedinţa la Odesa. Misiunea Ortodoxă avea menirea să refacă viaţa creştină din acest spaţiu. Sub îndrumarea Misiunii, în Transnistria au fost trimişi sute de preoţi, s-au redeschis biserici, s-a refăcut viaţa monahală, a fost înfiinţată o tipografie, unde se tipăreau cărţi de rugăciune şi diverse broşuri pentru credincioşii locului.
Într-o cuvântare, rostită la Odesa în octombrie 1943 în faţa unor refugiaţi de pe Don şi din Cuban, Mitropolitul Visarion arată scopul urmărit de Misiunea, pe care o conduce: „Nu ştiu cum vor fi împrejurările următoare, adică vom rămâne noi, românii, pe aici ori va veni stăpânirea rusească şi nici nu am călăuzit această idee. Gândul nostru a fost purtat spre ţelul urmărit de Misiune: să restabilim stările bisericeşti şi să deschidem un drum mai bun pentru viitorul Bisericii Ortodoxe de aici”.

În perioada, cât a condus Misiunea, s-a înfiinţat chiar şi un Seminar Teologic la Dubăsari. Oameni nevoiaşi din Transnistria au fost ajutoraţi cu alimente, adăpost, o atenţie deosebită acordându-se copiilor orfani şi bătrânilor.

Ani de pribegie

Evenimentele care au avut loc în 1944 au curmat activitatea Misiunii Ortodoxe din Transnistria, iar cei care se angajaseră în ea au avut de suferit.

Mitropolitul Visarion, datorită acestei ultime misiuni, a fost nevoit să se retragă în Europa Occidentală, iar aşa-zisele „tribunale ale poporului”, instituite în România de către comunişti, la 20 februarie 1946 îl condamnă la moarte în contumacie (judecat în lipsă). Era acuzat de faptul că în perioada cât a fost Mitropolit al Odesei ar fi patronat, în această calitate, „acţiunile de teroare din Basarabia şi Transnistria”.

Viaţa în exil şi-a trăit-o în Austria, Italia, Elveţia şi Franţa. Aflându-se în Italia, a locuit vreme de doi ani într-o chilie din localitatea Maguzzano.

În 1949 Mitropolitul Visarion se stabileşte în Franţa, pe lângă biserica comunităţii creştinilor ortodocşi români de la Paris (fondată încă în sec. XIX). După evenimentele, ce au urmat în 1944 în România, sute şi mii de refugiaţi români au fost primiţi şi ajutaţi de membrii acestei comunităţi creştine. Instaurarea regimului comunist a dus la ruperea legăturilor spirituale şi canonice ale Patriarhiei Române cu Biserica diasporei româneşti.

În urma acestor evenimente românii din afară au fost nevoiţi să se organizeze în unităţi administrative bisericeşti autonome.

Prin purtarea de grijă a Mitropolitului Visarion, se înfiinţează Episcopia Ortodoxă Română din Europa Occidentală, cu sediul la Paris, Mitropolitul Visarion devenind arhipăstor al acesteia.

În 1958 se retrage în localitatea Viels Maison-Alsne, în apropiere de Paris, unde, bătrân, slab şi bolnav, moare în 1964. A fost înmormântat în aceeaşi localitate. Ulterior rămăşiţele pământeşti ale mitropolitului au fost strămutate în cimitirul Montparnasse din Paris, alături de alţi înaintaşi români decedaţi în străinătate. Pe crucea mormântului său sunt incrustate următoarele cuvinte: „Mitropolitul Visarion Puiu, 27.02.1879 -10.08.1964, Fondator al Episcopiei Ortodoxe Române din Europa Occidentală”. – “La râul Vavilonului, acolo am şezut şi am plâns…”

Credinţa şi patriotismul, precum şi realizările sale deosebite, merită să fie cunoscute, deşi la noi puţin s-a vorbit şi s-a scris despre cel care a fost primul episcop al reînfiinţatei Episcopii a Hotinului şi ultimul Mitropolit al Bucovinei şi al Odesei înainte de instaurarea puterii sovietice după cel de-al doilea război mondial.

*

Materialul şi o parte din fotografii sunt publicate prin grija Părintelui Ioan Lisnic, autorul lucrării ,,Mitropolitul Visarion Puiu: viața și opera sa bisericească“, Ed.Labirint, Chișinău, 2010. Găsiti mai multe detalii despre viaţa marelui slujitor al Bisericii Ortodoxe Române Visarion Puiu pe blogul Părintelui Ioan Lisnic, căruia îi mulţumim în mod deosebit.

Foto deschidere Lucian Filip / Doxologia

Basarabia-Bucovina.Info

Cititi si:

VISARION PUIU – 135 de ani de la naștere si 50 de ani de la nașterea sa in ceruri (27 februarie 1879 – 10 august 1964). Basarabia-Bucovina.Info publică “PREOŢII SATELOR”

Aniversarea Mitropolitului Visarion Puiu, apărătorul românităţii răsăritene, condamnat la moarte la ordinul lui Stalin. EVOCARE de Pr. Dr. Aurel Florin Tuscanu pentru Basarabia-Bucovina.Info

Ce-a făcut Mitropolitul Visarion Puiu cu 760 kg aur. Fotografii din Fototeca Ortodoxiei Romanesti

Vizionati aici Albumele de Fotografii Basarabia-Bucovina.Info

Dati un “Like” Paginii de Facebook Basarabia-Bucovina.Info

Shortlink: